Biblioteca de idei / Limba noastră

În toate timpurile și la toate neamurile, poeții și-au cucerit loc central în „cetățile spiritului”. Unii pentru că au cântat eroii, alții pentru că au preaslăvit victorii armate… Unii pentru că au făcut cele mai frumoase descrieri ale unor paradisuri naturale sau etnice, alții datorită implicării lor în „bătăliile cuvintelor”. Dar, foarte adesea, motivul gloriei poetice a venit chiar din talentul pus în operă prin identificarea dificultăților ce stau în calea popoarelor pe direcțiile firești de emancipare. Ceea ce a făcut ca aceste spirite lucide să se identifice cu sufletul național!
Sunt gânduri ce mi-au pătruns prin adâncurile memoriei vizitând, în 27 martie a. c., la Chișinău, expoziția orga­nizată de Muzeul Literaturii Ro­mâne „Mihail Kogălniceanu” (director Vasile Malaneţ­chi), dedicată lui Alexei Mateevici și Centenarului Uni­rii Basarabiei cu România. Sunt cugetări interioare ce n-au încăput pe poarta rostirii și care bombardează conștiința cu întrebări și exclamări cardinale.
Cum a fost posibil ca acest mare poet basarabean, păzitor atent al graiului străbun și care ne-a lăsat moștenire cea mai frumoasă producție literară închinată limbii române, să se stingă la numai 29 de ani, cu câteva luni înainte de Unire? Oare de ce venirea sa pe lume a avut loc exact cu 30 de ani înainte de istorica zi de 27 martie? Dacă poezia „Limba noastră” a lui Mateevici a devenit, din anul 1994, Imnul de Stat al Republicii Moldova (strofele 1, 2, 5, 8, 12), de ce se încăpățânează unii să se declare „moldoveni”, când poetul-sacerdot a conceput-o chiar pe câmpul de luptă de la Mărășești, unde s-a înrolat pen­tru a servi cauza poporului român? Chiar dacă numele limbii nu apare explicat, poezia este un elogiu sfânt adus limbii române!

Când în dimineața zilei de 7 iunie 1994, în Republica Moldova a fost in­tonat pentru ultima dată ca imn națio­nal și de stat „Deșteaptă-te, române!”, trecându-se la noul imn, „Limba noastră”, puțini au fost cei ce au văzut în această schimbare nu doar o detur­nare a Imnului României, ci și o distanțare față de România! A fost manevra „agrarienilor” și slăbiciunea poporului basarab, ce pornise pe un alt drum odată cu adoptarea Imnului „Deș­teaptă-te, române!”, la 27 august 1991, la cererea zecilor de mii de oameni de la cea de-a III-a Mare Adunare Națională. Ca participant insular la acest eveniment ce marca o nouă pagină de istorie, alături de poeții Nicolae Dabija, Dumitru Matcovschi, Ion Hadârcă…, nu mi-am închipuit că va veni o zi în care să pierdem „pre limba noastră”!!! Iar conse­cințele se mai văd și acum. Și se vor vedea până atunci când, în Constituție, va fi declarată ca limbă oficială de stat a Republicii Moldova „Limba română”! Cea la care face referiri strălucitor de frumoase Alexei Mateevici, cel „frumos și blând ca sfinții”!