Biblioteca de idei / La aniversarea Teatrului

Deci „Privitor... la Teatru”, numai gânduri bune la... „Aniversară”! La mulţi ani instituţiei şi slujitorilor cetăţii, învredniciţi cu „calităţi” publice de elită. Adică să ne fie „educatori publici”, fie că sunt actori, fie că sunt regizori, sau scenarişti, cântăreţi, dansatori şi toate celelalte „ocupaţii” specifice.

 

„Privitor... pe la Teatru!” putem spune că istoria acestui „for cultural” este una bogată, arată frumos în lumina „retrospectorului” şi e demnă de admiraţie, respect şi consideraţie. Chiar şi la vremuri mai puţin prielnice pentru „rostire liberă” au fost momente-evenimente teatrale de impact şi de răsunet, ne-am bucurat sufletele încărcate cu daruri, savurând fie replici subtile, fie scene „curajoase”, dătătoare de visuri şi speranţe în marile idealuri ale istoriilor lumii: libertate adecvată, democraţie autentică, visare fericită, dragoste firească, pace adevărată...

„Privitor... către Teatrul” de Acum e de remarcat fiorul cel nou şi creşterea evidentă a numărului celor ce n-au cedat în faţa agresiunilor mediocre, punându-şi speranţa în revenire şi toţi aceştia sunt cei ce mai cred în „forţa teatrului”. Căci Teatrul în Cetate este creditat în lumea bună cu un respectabil rol de „factor educativ” şi „formator de opinie”. Din acest motiv asumat, Teatrul nostru nu-şi poate propune nici aspiraţii modeste şi nici... lipsă de sclipire! EL (iertaţi personalizarea şi personificarea!) trebuie să se limpezească pe sine mereu în apele curate ale inovaţiei artistice. Căci EL... Teatrul... nu poate cultiva inerţiile civice şi nici „sfintele tăceri” ale solidarităţilor de tip balcanic.

Ştim cu toţii că există la noi, în România contemporană, o stare puternică de refugiu, de evadare din agorele adevărate spre talk show-uri sau alte asemenea prefabricate culturale rudimentare, dublată de o stare la fel de puternică de depresie societală. Sunt printre noi spirite pozitiviste care numesc toate acestea drept o expresie a post-modernului în societate. Teatrul cultivă şi formatul acesta de artă, dar în calitate de purtător identitar al celui mai autentic certificat de funcţiuni antientropice nu se poate deroba de la toate caracteristicile sale dobândite în timp şi care azi constituie elementele de forţă ale acestei arte.

 

Când televiziunile, răsărite, precum ciupercile după ploaie (comestibile, necomestibile sau chiar otrăvitoare!), au fost confiscate fie de politicul nerod, fie de hermesienii ameţiţi de hedonisme, sau în cele mai scuzabile situaţii de hilarul lipsit de orice fel de substanţă şi semnificaţie, teatrul, rămas ca un ultim aprod prin Cetatea Speranţei cheamă oamenii de toate vârstele şi preocupările şi la arta rostirii, şi la provocarea gândirii, şi la posologia desfătării sufletului, şi la pedagogia comunicării cu sens.

Aşadar... „Privitor... pe la Teatru” sunt încă multe de specificat. Dacă vremurile pe care le trăim ne-au adus pe cei mai mulţi în starea de a fi îngrijorător de îngrijoraţi de tot şi de toate şi aceste ofensive ofuscări sunt dificil de stăpânit şi remediat, Teatrul rămâne cel mai constant bastion al frământărilor umane adevărate, fie ele temeri sau motive, crezuri sau eresuri: viaţa şi moartea, dragostea, adevărul sau minciuna, simţul onoarei şi toate celelalte, nu prin replici sentenţioase şi preţioase, ci prin interogaţie subtilă şi inovaţie fertilă, singurele elemente autentice într-o axiologie modernă adevărată.

 

Vivat! Crescat! Floreat!

Să trăiască instituţia de vază a Cetăţii Baia Mare!

Să crească nivelul de calitate cu fiecare premieră!

Să înflorească trăirea dintre scenă şi sală cu fiecare reprezentaţie dată!