Biblioteca de idei. Gheorghe Pop – axiologie prin superlative

Oamenii de mare forță în domenii de impact au și „darul” de a ne provoca axiologic, caracterizarea lor determinându-ne să folosim „sintagme rare”. Chiar dacă acestea se repetă, de la un exponent intelectual la altul și chiar de la o epocă la alta, fenomenul nu e lovit de „redundanță” deoarece expresiile măgulitoare sunt fie completate cu exemple, fie ajustate la subiect. Am parcurs în aceste zile cam tot ce s-a scris în decursul timpului despre Profesorul Gheorghe Pop, spre a-l cinsti „cu lectură” acum când în ziua de 8 octombrie 2021 se împlinesc 100 de ani de la nașterea sa. Trecând din nou prin filtrele mele hermeneutice O viață de Magister exemplară și excepțio­nală, am constatat că dincolo de toate considerațiile formulate scheletul care rămâne sunt tot … „sintagmele rare”. Sau, altfel spus, epitetele frumoase, com­pa­rațiile subtile sau metaforele abile, toate îmbrăcând haina superlativului, singurul care dă panegiricului ca specie culoare, amploare și grandoare.
Iată cum arată o fișă complexă extrasă atât din lucrarea dedicată Profesorului la împlinirea celor 80 de ani (Gheorghe Pop – La ceas aniversar, Editura Universi­tății de Nord, 2001, 218 p.), cât și din Documentarul biobibliografic editat de Biblioteca Județeană în 2011, la 90 de ani (Aristița Borbei, Ana Grigor și Liana Pop: lector carte: Ioana Dragotă, 134 pagini).
„Mare profesor”, „profesor universitar evidențiat”, „lingvist de finețe și profunzime”, „dascăl de vocație”, „OM-PROFESOR”, „pro­­fesorul de profesii”, „prestigios filolog român”, „eter­nul model de dascăl”, „pro­fesor exemplar”, „Profesor și Voca­ție” ș.a. cardinalizează sintagmatic aprecierile spre această dimensiune esențială a unui das­căl eminent, excelent și eloc­vent, devotat total și permanent bunei educări, atât de la catedră cât și ca model de viață. Timpul a adăugat, iar unii dintre noi, discipoli ai Magistrului, am accentuat și expresiile mai rare, care maximizează un profil de in­telectual binecuvântat de Dumnezeu și iubit de tot Neamul Său contemporan: „decan al decanilor”, „rector al rectorilor”, „ctitor al învățământului superior băimărean”, „patriarh al inte­lectualității maramure­șene”, „pater familias”, „magister perpetuus” (prof. univ. dr. Ion Buzași, de la Blaj), „Gheor­ghe Pop de Maramureș” (Nicolae Scheianu, cu trimitere iz­vo­râtă din … George Pop de Băsești!), „Om de Vocație indubitabilă” (Ananei Gagniuc, cu referire la lucrarea „Vocații Filologice și Educaționale”, editată de Bi­blio­teca Județeană în 2002!) ș.a.m.d.
Lista de formule utilizate pentru a-l strălumina pe „Împăratul cuvintelor Limbii Române” este foarte lungă, deoarece intră în vizor și celelalte dimensiuni ale omului esențial și excepțional Gheorghe Pop: „publicist cu o deschidere culturală gene­roa­să”, „animator spiritual exemplar”, „modelator de conștiințe și caractere moral-intelectuale”, „om plurivalent, colocvial, tonic”, „omul energizant în toate”, „artist al conducerii”, „etalon de demnitate academică și colegialitate” etc.
După ce l-am cunoscut, în 1979, fiindu-mi șef direct la Institut, am realizat rapid că i se potri­vește cel mai bine, prin compa­rație cu ceilalți colegi, de­viza-îndemn a Congregației Surorilor Franciscane Ospita­liere: „Acolo unde e un bine de făcut, fă-l”! Nu știam atunci că Gheorghe Pop avea un cult special pentru această con­gregație catolică și am descoperit abia după 1989 părțile luminoase din biografia sa care menționau studiile sale teologice la Oradea și Blaj.
Îi rămân prieten și peste Timp și cred că Binele ce mi l-a servit ca Mentor astrist și Conducător de doctorat în Litere nu poate fi mai bine răsplătit decât așa, citindu-i și citându-i opera și referenția­lele majore, pentru că în acest fel îi dăruiesc Profesorului o parte din Timpul meu!