Biblioteca de idei. Gânduri sumare la 70 de ani

Știu exact cine sunt și de când sunt ... Încerc să-mi înțeleg acum, cu alți ochi, cei 70 de ani de viață ce s-au scurs, după cum zic calendarele, dar, mai ales, să pun în celule de memorie ceea ce „s-a ales” din toate risipirile mele. Căci, dintr-un unghi de vedere cu origini eclesiastice, dacă în viață omnia vanitas, înseamnă că această curgere măsurată de Kronos conține puține repere-urme sau umbre ale împlinirii noastre kayrotice… Selectezi momente, eve­nimente, trăiri, persoane, con­juncturi, anturaje, presiuni ș.a.m.d., dar rezumatul nu te mulțumește pe deplin niciodată! Căci viața se consumă, noi suntem o bucățică de energie în univers și o cutie cu rezonanță în societate, iar finalul e ca un simplu tras de cortină pentru toate și peste toate. Așa e cur­ge­rea, astea sunt rosturile firii, viețuirii, conviețuirii, supravie­țuirii … și apropierea de finalul acestui spectacol antropic al cărui scenariu nu l-ai cunoscut deși rolul l-ai jucat tot timpul și a cărui regie nu ți-a aparținut decât aparent și nebulos, apropierea de final zic devine tot mai mistică. Nu despre ce va fi să fie, căci aici lucrurile sunt clare pentru creștinii adevărați, ci despre structura unui trecut pe care ești obligat să-l rememorezi chiar cu migală și finețe, dar în orice caz mai ales sub semnul principiilor atomiste, integraliste, integratoare, ca un exercițiu inițiatic înainte de marea judecată de apoi, în care nu mai avem nicio forță de influențare, niciun avocat, nicio relație, nicio conspirație!

Inspirați de apostolul Pavel, nu trebuie să uităm rolul pe care îl joacă în viața noastră credința, nădejdea și dragostea. Alții vorbesc despre talanți și talente, ca mari daruri și haruri, însă e de reținut că n-avem voie să ne lăudăm cu ele, ci să le împlinim ca o sămânță bine rodită și în­mulțită, ca o datorie față de ce ni s-a dat. Iar comorile desco­perite prin suflet, aduse din inspirații divine și coduri genetice favo­rabile pot și trebuie scoase la lumină. Căci oamenii sunt firi­cele luminoase, iar misiunea iluminării tronează asu­pra întregii vieți. Iluminare pentru sine și luminare pentru ceilalți.
Au fost 70 de ani frumoși, dar complicați. N-am trăit în vreme de război, dar m-am înrolat în unele bătălii, dintre cele în care am crezut. De regulă, sub tutela vectorială a Binelui, Adevărului și Frumosului. Am fost implicat adesea, chiar fără să vreau, în războaiele altora, dar și în cele dintre noi, pe care le ducem cu rost și fără rost. Tot timpul am avut încredere în forța cuvântului, poate și din această cauză a trebuit să cochetez cu oratoria ad-hoc. Am avut norocul să leg relații de prietenie cu multe persoane și cele mai favorabile au devenit țesăturile de relații cu oamenii mai mari în statură culturală, de la care am învățat multe și de care m-am slujit în stabilirea cardinalităților. Familia natală și cea extinsă prin căsătorie au constituit mereu ultime „cetăți de scăpare” în calea dificultăților pe care și mie viața mi le-a adus cu prisosință, în ciuda tuturor încercărilor de armonizare, optimizare și împă­ciuire.

Nu mă pot lăuda cu nimic, mereu îi admir și apreciez pe ceilalți, iar cei care îmi întorc binele meu cu binele lor com­pensează totul într-un imperiu de relații dominat de învățătura lui Epictet care spune că atunci când faci un bine uită-l, iar când ți se face un bine nu-l uita niciodată. Am avut și multe momente triste, dar, per total, viața s-a pliat pe hotarele lui Homo doctus, aducătoare de ocazii fericite și de buchete conținând și foarte rarele flori ale recu­noștinței …

Îți mulțumesc, Doamne, pentru toate acestea și fie ca puterea de a duce mai departe mandatul meu de viață să nu mă pără­sească până la momentul predării ștafetei către urmași! Urme am lăsat destule, unele
s-au șters, altele s-au cicatrizat, dar sunt suficiente și cele care rămân edificatoare, mai ales când vorbim chiar de edificii. Doamne ajută neamului meu și mie oriunde ne-am afla!