Biblioteca de idei. Fie-i memoria binecuvântată unui bărbat ziditor de Memorie!

Cred că este ușor de găsit mult supranatural în relațiile dintre oameni. Este o concluzie care vine din registrul operativ al întâlnirilor mele și poate că are și unele conotații filosofice sau teologice.

În 24 iunie 2012 a fost inau­gurată Biblioteca Mănăstirii „Nașterea Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul” de la Scă­rișoara Nouă, sub ctitoria noas­tră, a Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare și a Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului. La ceremonia de sfințire săvâr­șită de Preasfințitul Iustin am evocat unele chestiuni de „ge­neză culturală” care ne-au determinat la acest gest atât de elevat. „Din prea-plinul inimilor noastre pentru Preasfințitul Iustin, Părintele și prietenul nostru și pentru Preacuviosul Ti­motei, starețul celei mai vestice mă­năstiri din fruntariile Patriei”.
Astăzi când rememorez acele fapte, rămân mirat de câtă dragoste am simțit în această zidire de suflet, devenită prin „facere” unul dintre cele mai frumoase spații de mănăstire destinate cărții. Circa 5.000 de volume bine alese, selectate personal „din drag de drag”, pentru folos cultural și duhov­ni­cesc. Au trecut ceva ani și azi îl regăsesc pe „Preaiubitul Timotei”, cu rang de arhiereu vicar al Episcopiei, iar pe fostul arhiereu vicar Iustin, Episcop Titular. Nu m-au mirat șarjele prietenești venite dintr-o parte a colegilor din cultura sătmăreană când
mi-au replicat simplu: „Tedy, ai știut pe cine să iubești și să prețuiești”!

De la acel moment din 24 iunie 2012 l-am avut mult mai aproape de sufletul meu mereu în pulsații culturale pe „domnul procuror Ioan Bâtea”, supranumit „Istoricul moților din Săt­mar” datorită volumelor sale închinate unei astfel de cercetări din istoria națională. Am aflat la sfințirea Bibliotecii că domnul Bâtea, născut în acest sat de moți la 1 ianuarie 1930 a fost inițiator al proiectului de înăl­țare a unei mănăstiri la marginea superbă a acestui sat „apu­sean”, unde locuitorii Mun­ților Apuseni, în speță cei din Scărișoara, fuseseră colo­nizați prin anii 1923-1924. În plus, alături de bibliotecă, func­ționa deja Muzeul Moților, clă­dit tot din inițiativa unui pro­curor dedicat total unui capitol de istorie de care alți mari istorici nu s-au prea ocupat.

În timpul de după iunie 2012
s-au îndesit vizitele „istoricului-procuror” la Bibliotecă. Am ajuns atât de apropiați încât în toate proiectele sale culturale ulterioare s-au putut decela elemente de sprijin din partea Ca­tedralei Cărții, cum a botezat P.S. Iustin biblioteca noastră. Prin aprilie 2014 moțul Ioan Bâtea mi-a povestit despre Scrisoarea din 14 martie adre­sată „Sfintei Mănăstiri din Scărișoara Nouă”, prin care cerea „găzduire de veci” aici, când va veni sorocul marii treceri spre veșnicie. Întâmplare care s-a petrecut sâmbătă 29 august a.c., după ce sufletul acestui Bărbat-cu-Suflet-Mare a părăsit trupul în care viețuise peste 90 de ani în noaptea de miercuri, 26 august.
Se împlinea un program firesc de viață. O viață în care un ser­vitor al statului, ca procuror-magistrat și-a completat „sluj­ba” pentru a servi cu timp deplin cauza cea mare a Neamului Ro­mânesc. O ardere de tot pe altarul vieții! Mulțumesc Cerului că mi l-a așezat „aproape” pe această potecă îngustă unde ne regăsim „cursul vieții”! Nu voi face aici un curriculum vitae, o vor face alții mai îndreptățiți, dar am dorit să punctez cu elemente de memorie bi și multilaterală „urme de trecut” pe care am călcat alături de un Om adevărat, dedicat, acribios și împătimit în fapte bune.

La slujba de înmormântare sintagma dominantă a fost cea for­mulată de P.S. Timotei, „fru­musețe duhovnicească”. Așa l-am văzut noi, cei contemporani cu el. Sper ca și Dumnezeu, prin oameni, pe mai departe, să-i accepte „jertfa” și să-i întărească memoria bine­me­ritată! Eu cred că o merită, mai ales pentru „exercițiile” de a conserva elemente prețioase din Istoria noastră națională, aici în Nord-Vestul unei Patrii de Limbă și Credință Românească.