Biblioteca de idei. Fascinația Verticalității (I)

În dicționarele franceze, de la „Robert” 1972 încoace, atunci când se tratează arta tapiseriei, sunt luminate, prin excelență, sensurile și dimensiunile de cardinalitate axială și axiologică. Operele ce sunt denominate sub acest semn sintagmatic, au în primul rând, calitatea vertica­li­tății. Altfel spus, tapiseria, prin­cipală artă decorativă, cuprinde lucrări expuse cel mai adesea în plan vertical, parietal sau spa­țial. Este, însă, și o artă monu­mentală, întrucât se desfășoară pe spații largi, iar extinderea este absolut esențială pentru evidențierea mesajului. Tapiseria a fost „certificată”, în timp, ca una dintre cele mai rafinate arte, lucru dovedit cu certitudine în prestigioasele tratate de istorie proprie, în care cele mai expresive lucrări, adesea comandate, au decorat palate, cas­tele, fortărețe nobiliare, cetăți, biserici ș.a. Tapiserii care poves­tesc și tapiserii care exprimă simbolic lumea, în căutarea permanentă a jocului dialectic ce va să ducă la noi paradigme. Tapiserii care au încălzit cu multă magie cele mai reci spații, în toate timpurile, prin aceasta evidențiindu-se caracterul său de artă caldă a vizualului. De asemenea, pe orice operă de acest tipar haric poate fi decriptat și orizontul cultural al artistului, mai ales prin talentul său de a „conserva” într-un concret, inte­ligibil pentru toți, luminile pe care artistul tapiser le vede mai bine decât orice alt trăitor și/sau privitor al luminilor.
Sunt doar câteva considerații de bun-simț din partea unui locui­tor de azi al cetății Rivulus Dominarum (Râul Domnițelor), cum era botezat orașul Baia Mare în Evul Mediu, iar formulările nu sunt ale unui specialist, ci ale unui admirator și prieten al „domniței” Zoe Vida Porumb, artistul pe care-l sărbătorim prin lucrarea de față nu la o vârstă rotundă, cum se spune de obicei, ci la o ocazie specială, pentru că expoziția și albumul ce o onorează însoțesc firesc, elegant și aristocratic, atât ziua de naștere – 2 noiembrie 1948 –, cât și conferirea înaltului titlu de Cetățean de Onoare al Municipiului Baia Mare, hotărâtă în ședința Consiliului Local în 5 august 2020. Considerați, vă rog, iubiți cititori ai acestui mesaj admirativ, că rândurile de față nu sunt un Laudatio, dificil de elaborat în atât de puține cuvinte, ci o formă de Admiratio, cu tendințe și tentații venerative. Câteva cuvinte în stil de răspuns la o prietenie profundă și la o filiație clară, căci și eu și artista ne revendicăm de la Morala Verticalității în tot ce facem! În filosofia de gând coșbucian, am așezat aici pe orizontalitatea filei, câteva „fire de tort”, cu gândul că e minunat să încerci să decriptezi firescul din expresiile firii harice, mai ales la o ființă cu fire de floare și ca un fir de floare, ce și-a așezat obolul în format artistic cu limpezi fire de lumină înmăr­murite în tablouri-minune.
Zoe Vida Porumb este, în primul rând, un mare artist al țeserii firelor din prea-plinul darului ce l-a primit, pe filiere de har divin și filogenie pozi­tivă. Este un artist ce s-a săvârșit și desăvârșit într-o artă nobilă, dar, fără ca prin această afirmație să diminuăm forța creației, zicem că e un artist ce s-a zămislit într-o nobilă familie de excelență. Este îndeobște cunoscut faptul că tatăl său, Gheza Vida, a așezat monumentalismul românesc la in­tersecția sfântă dintre fapt și simbol, fiind apreciat la maxim pentru operele sale, atât la momentul performării, cât și astăzi, în timpuri lovite de multă confuzie morală, ideologică și axiologică. Dar și mama sa, Ecaterina Vida, director-fondator al Bibliotecii Regionale Baia Mare, era profesoară de pian, ceea ce, probabil, a moștenit tropic de la mama dânsei (buni­ca artistei), Elisabeta Heveși, o pianistă de renume, elevă a lui Bela Bartok. Bunicul, Géza Kádár, pictor, bunica dinspre mamă, artist gastronom, fratele Gheorghe – istoric și critic de artă… Iar, buchet de ornament, în urma căsătoriei cu Marius Porumb din 1974, soarta o aduce în postura de consoartă a unui mare istoric de artă, academician ș.a.m.d. Într-adevăr, istoria culturii a dovedit că mulți artiști se profilează pe firmamentul exprimării plenare în chip vulcanic, fără vreun avantaj sau anturaj. Dar, totodată, aceeași istorie se mândrește și cu multe familii de performeri în domenii diverse de sensibilitate umană.

(va urma)