Biblioteca de idei / Esenţială este rodirea…

Pe linia unei bune tradiţii, revista „Familia Română” aduce o nouă temă provocatoare. Un număr dublu dedicat unei şcoli româneşti cu adevărat exemplare – Colegiul Naţional „ANDREI ŞAGUNA”, Braşov. Iar această exemplaritate este susţinută de rezultatele sale istorice, căci din acest sanctuar de limbă şi cultură românească s-au ridicat spre cele mai înalte „ceruri ale patriei”, un număr impresionant de iubitori şi simţitori, intelectuali şi ziditori, meditatori şi mediatori, învăţători şi învăţaţi..., oameni ce şi-au măsurat fructificarea în formule multiple, deasupra cărora se situează rodirile academice.

Aşadar, ne-am gândit să luăm în obiectivul analizei o şcoală ce a adunat în timp cele mai mari rodiri academice - 49 academicieni într-o istorie a superbiilor române. O şcoală născută în perioada în care în toate provinciile româneşti se lucra cu mult sârg şi entuziasm la trezirea conştiinţelor naţionale şi care şi-a continuat drumul încărcat cu performanţe până în zilele noastre. Şcoala modelează şi/sau făureşte caractere, dar, prin dinamismul şi perseverenţa „ei”, trebuie să ţină „obiectivul”, atât spre viitor, căci acolo vor fi rolurile şi rosturile tinerelor vlăstare, cât şi spre tradiţie, sfânta şi buna tradiţie (termeni aici utilizaţi fără conotaţie religioasă!), care dă putere, căci numai din tradiţie poate veni aureola de veneraţie şi sclipirea de sublim.

Căci o şcoală precum Colegiul Naţional „ANDREI ŞAGUNA” din Braşov nu e o simplă instituţie de învăţământ, ci un adevărat instrument de progres cultural. E expresia vie a unei biruinţe istorice pentru tot ce a putut însemna consimţământul voluntar-cultural şi voinţa dinamic-intelectuală ale unei colectivităţi mereu atentă la sine, la lucrarea de plămadă ce creşte statornic, la ştacheta ce dă cu adevărat coeficienţi superiori de valoare cognitivă şi pragmatică.

Se obişnuieşte adesea în zilele noastre să se întocmească tot felul de clasamente ale şcolilor, în funcţie de rezultatele „olimpice”. E bine şi e sănătos pentru educaţie şi cultură! Dar şi mai bine ar fi dacă astfel de criterii de ierarhizare ar fi dublate de o asistenţă mentorială publică, care să ocrotească mlădiţele roditoare.

De aceea zic şi aici, cum am zis-o public de nenumărate ori, că performanţa unei şcoli se măsoară pe lung traseu. Prin rodirile sale, prin oamenii modelaţi armonios şi temeinic pentru viaţă, dar mai ales prin excepţionalităţile şi exemplarităţile urcate sus de tot, pe meterezele de etalare ştiinţifică şi culturală, pe plan naţional şi internaţional.

O şcoală cum este cea prezentată în Revista „Familia Română” nu este doar înălţime referenţială şi model exemplar, ci cu acestea şi dincolo de toate acestea, o mărturie a unui trecut glorios şi cardinal, dar şi o garanţie că misiunea asumată în acest chip nu s-a încheiat, ci va continua sub aceeaşi aureolă benefică!