Biblioteca de idei / „Eminescu nestins”

Cu bună știință și cu respect maxim folosesc sintagma din titlu, preluată de la Elena Condrei și Constantin Mălinaș, care au reali­zat un minunat volum de interviuri, publicat în 2009 la Editura Geea din Botoșani. „Eminescu nestins” înseamnă în același timp, „Eminescu extins”, „Eminescu mereu productiv”, „Eminescu – model”, „Eminescu – măsură”, „Eminescu – echilibru”, Eminescu – Întâiul” ș.a.m.d. Sau, cu o formulare la care țin foarte mult, „Eminescu – Focul Viu”, sin­tagmă care cuprinde mulțime de sensuri, de la „Poetul stelar”, „Voievodul Limbii Române” și până la „Eminescu – spirit tutelar al istoriei și culturii române”.
E foarte evident că și acest an cultural a început „sub semnul lui Eminescu”, iar ziua lui a devenit reper de An Nou și, totodată, o expresie de dragoste, fără de care nu se poate edifica spiritualitatea românească. Se spune că „admirația românilor pentru Eminescu este perpetuă” și acest adevăr zidește și degajă o stare de bine sau o tendință de luptă pentru realizarea stării de bine a tuturor celor ce se alimentează din acest „rezervor de energii”. Dar nu putem să nu vedem și partea întu­necată a lucrurilor, numărul în creștere al celor indiferenți la limbă, cultură, neam sau, de asemenea, în sporire al celor care, uneori fără să știe în ce ape se scaldă, se complac în slujitori ai Răului (n.n. – citiți poezia „Doină”!).

Dacă acceptăm că fiecare neam și-a găsit, în timp, spiritul tutelar propriu, trebuie să înțelegem că nu putem trăi în „cotutelă”. Altfel spus, nu putem sluji la „doi stăpâni”! Ca popor, ne-am găsit târziu „spiritul dominant” și „modelul suprem”, dar istoria noastră dovedește că această chestiune fundamentală pentru orice neam se rezolvă într-o cheie minunată. Probabil că în august 1871, Eminescu a realizat ce rol joacă numele și faima lui Ștefan cel Mare și Sfânt fără să știe că prin Ștefan-Vodă, la 400 de ani de la întemeierea Mănăstirii Putna, se începe o nouă eră tutelară. Tutelat, la rându-i, de Aron Pumnul (n.n. – și cu cât dor a cercetat Emi­nescu Blajul dascălului său de suflet!), de Iosif Vulcan (n.n. – revista „Familia” a publicat în 40 de ani după debutul elocvent al lui Eminescu peste 300 de „materiale” de sau despre marele gânditor!) și de alte spirite și sensuri ale vremii și ale curgerii lumii, Poetul și Filosoful a devenit Spirit Tutelar autentic. Cum spunea dr. Constantin Mălinaș în cartea de interviuri amintită, numai mediocrii „nu-l plac pe Eminescu”. Și asta se întâmplă, deoarece „Muntele Eminescu” îi umilește pe aceștia prin anvergura sa!
Să fim fiecare, după puterile noastre, paznici sau întreținători ai Focului Viu, pe care ni l-a dăruit Eminescu spre a nu fi lipsiți în nicio vreme de lumina adevărului și de căldura solidarității de neam și limbă!

P.S. Eminescu avea un adevărat cult pentru salutul românesc „Trăiască Nația!”. Dar, mai ales, pentru răspunsul tipic „Sus cu dânsa!”. Astăzi numai în Maramureșul Voievodal din dreapta Tisei se mai salută în acest stil patrio­tic.