Biblioteca de idei. Dregători de ieri și de azi

Evoluțiile politice recente și mai ales schimbarea statutului prefectului, urmată de „ruleta” distribuirii, m-au determinat să fac câteva incursiuni diacro­nice, luând în studiu mai ales capitolul dregătoriilor din Țara Românească și Moldova, în secolele XIV – XIX, perioadă ce constituie referință pentru mo­dul în care pătura condu­cătoare exercita autoritatea la diferite niveluri, de la cel local și până la „domn”. Mi-au fost
de folos unele volume semnate de Dimitrie Cantemir, A.D.
Xeno­pol, Dimitrie Onciul,
Gheorghe Bengescu, Nicolae Iorga, Cons­tantin C. Giurescu (teza de doctorat) ș.a.

M-am aplecat cu mai multă atenție asupra lucrării lui Nicolae Stoicescu („Dicționar al ma­rilor dregători din Țara Ro­­mâ­nească și Moldova”), apărută la Editura Enciclo­pedică Ro­mână, în 1971. L-am cunoscut pe autor în perioada sa de om politic și diplomat în anii ’90 și am în­țeles că cercetările sale sunt temeinice și bine documentate, uneori chiar peste cele ale „istoricilor clasici”. Nu este o lucra­re descriptivă, ci una al­fa­betic-genealogică, prin a­ceas­­ta fiind realizată țesătura de relații, familii, cu toate documentele aferente (numiri, retrageri de
titluri sau misiuni, ctitorii etc.). M-am bucurat să descopăr elemente puțin cunoscute chiar de istorici, cum ar fi cele referitoare la „neamurile” Brânco­veanu, Băleanu, Movilă, Can­tacuzino, Caragea, Cante­mir, Catargi, Sturza, Văcă­rescu, Greceanu, Racoviță, Filipescu, Costin, Palade, Corbeanu, Crețulescu, Cerchez, Costachi, Grădișteanu ș.a.m.d.

Cei peste nouă sute de „demnitari” incluși în volum au îndeplinit roluri complexe la curte și în teritoriu, cercetătorul delimitând competențele active și pasive. „Active”, adică cei în funcție la momentul respectiv, „pasive”, cu privire la o per­soană care s-a aflat într-o funcție de autoritate și care nu mai îndeplinește prerogativele ei. Astfel că vom găsi în „no­menclator” 20 de „posturi” (agă, armaș, ban, clucer, comis, hatman, jitnicer, logofăt, medelnicer, paharnic, pitar, postelnic, serdar, sluger, spătar, stolnic, șetrar, ușar (sau ușier), vistier (sau vistiernic), vornic, unele prefixate cu particula vel, cu valoare administrativă, în sensul de „mare”. După finalul mandatului, toți aceștia purtau titlul de biv, particula semnificând că respectivul fusese într-o funcție boierească: biv vel vornic (fost șef al justiției și fost conducător al Curții dom­nești), biv vel logofăt (fost șef al cancelariei domnești), biv vel medelnicer (fostul ajutor al Domnului în operațiunile de spălare, numele funcției venind de la denumirea ligheanului în acea vreme – medelniță) ș.a.m.d.

După aceste câteva detalii extrase dintr-o carte extrem de bine documentată, ar fi lipsit de relevanță să facem orice fel de comparații, fie ele cantitativ-numerice, fie calitativ-atribu­țio­nale. Câteva elemente de amă­­nunt sunt totuși binevenite. Așa cum în Statele Unite, la ins­ta­larea unui nou președinte, cei mai importanți oaspeți sunt foștii președinți aflați în viață, unii comentatori din actualitatea românească opinează că ar trebui să fie mai mult „antrenați” foștii demnitari, fie ei preșe­dinți, miniștri, prefecți, primari etc., spre a oferi măcar ca ima­gine expresia continuității în
exercitarea autorității. Gândul m-a dus la realitatea trăită personal în acești peste 30 de ani, în care foarte rar s-a procedat în această manieră. Veți judeca aceste opinii, inclusiv spusele mele, din unghiul de vedere al permanentei „lupte politice”. Parțial așa este, dar aceste competiții trebuie să se termine după câștigarea alegerilor și intrarea în rol a noilor exponenți să nu se facă sub semnul unei permanente „rupturi”.
Cei aleși sau numiți într-o funcție de demnitate își pot păs­tra onoarea neștirbită, chiar dacă se însoțesc de anteriorii lor. Căci istoria nu începe cu fiecare dintre noi, chiar dacă, uneori, prin derapaje egoiste, credem acest lucru și-l servim prin fapte! În plus, s-ar putea ca această procedură de permanente noi începuturi să se întoarcă dureros chiar împotriva celor care o pun azi în practică riscând a fi marginalizați și Ei la vremuri viitoare de către cei care le vor lua locul.