• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Joi , 26 Decembrie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 24 Noiembrie , 2014

Biblioteca de idei / Dr. Ioan Godea - un mare prieten al Maramureşului

E firesc să ţinem curată Lista cu prieteni adevăraţi ai Maramureşului. Oameni de mare talie intelectuală şi morală care iubesc acest ţinut şi-l „caută” de câte ori au ocazia. Printre ei, şi Profesorul Ioan Godea, care s-a învrednicit să practice o singură meserie în tot cursul vieţii sale – Etnologia Poporului Român. Are, la rându-i, mulţi prieteni pe la noi, iar în ultima vreme mi-a dat semne vizibile că relaţiile „diplomatice” dintre „persoanele” noastre trebuie urcate urgent la nivelul de sus al Prieteniei.

Motiv pentru care l-am şi vizitat în satul care i-a oferit cel mai frumos sălaş de muncă şi odihnă - Bârsa, din zona Aradului. Iar ziua aceea a fost una dintre cele mai frumoase. Pentru că dr. Ioan Godea, răsplătit şi el de Academia Română cu un mare premiu pentru una dintre cărţile sale („Etnologia română contemporană. Lexion bibliografic ilustrat”), este un amfitrion elegant şi sensibil, generos şi calculat, care ştie să facă „distincţie”, chiar şi atunci când trăieşte în nota obişnuitului citadin. Și cu atât mai mult atunci când eticheta dialogului obligă la motivaţii superioare, căci persoanele cu vocaţie culturală ştiu să trăiască ritmurile obişnuite în rosturi sacre şi contribuţiile substanţiale în secvenţe normale.

La Bârsa trăieşte un veritabil Academician. Am mulţi prieteni prin Academia Română, nu ştiu dacă sunt intenţii într-o direcţie sau alta, dar ştiu că nu se vor supăra, dacă şi Ei mă preţuiesc cu adevărat, pentru acest stil „agresiv” de „denominare”. Pentru mine Dr. Ioan Godea este un Mentor al Etnologiei actuale şi un Mecena al tinerilor etnologi. Un Maestru pentru cercetători, o Ladă de zestre pentru documentarişti, un Portofoliu pentru ingenioşii scormonitori prin arhive sau prin „teritorii” antropologice de valoare.

 

Lucian Blaga spunea că „Veşnicia s-a născut la sat”. Ioan Godea demonstrează prin viaţa sa că „Veşnicia nu poate trăi decât în sat”, dar nu în orice sat, ci în „satele primordiale”. Dintre care, la loc de mare „cinste ştiinţifică”, încă mai găsim şi unele localităţi maramureşene. Pentru ELE vine dr. Ioan Godea în Maramureş. Dar şi pentru memoria lui Mihai Pop, pentru activităţile lui Mihai Dăncuş, ale Janetei Ciocan şi ale altora. Iar în prag voi încerca să-l aştept de fiecare dată şi eu, pentru că Maestrul m-a încurajat, de când ne cunoaştem, cu dragostea sa mereu proaspătă şi cu simpatia sa întotdeauna primenitoare spiritual şi moral.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.