Biblioteca de idei. Despre experți în zilele noastre…

Mi s-a recomandat spre lectură, de către un prieten, care, la rândul lui, a primit sfatul să citească acest studiu de la un mare universitar clujean, profesorul Radu Munteanu, cartea lui Tom Nichols – „Sfârșitul com­pe­tenței…”, apărută în 2019 la Editura Polirom. Parcurgerea unei lucrări atât de provocatoare încă din titlu (care are ca adagio „Discreditarea experților și campania împotriva cunoașterii tradiționale”), mi-a generat du­reri de cap și insomnii productive fără egal. Uneori n-am reu­șit să avansez mai mult de zece pagini pe zi deoarece la fiecare alineat mi se generau în minte subcapitole întregi și chiar câte o frază m-a trimis la însemnări personale de câteva pagini.
Dacă nu mă credeți (sau dacă nu știți că uneori lecturile se pot transforma în… chinuri spirituale!), încercați exercițiul. Iată un decupaj scurt, de la pagina 39, din subcapitolul „Ascensiunea votantului slab informat”:
„Dezbaterea politică și conceperea politicilor publice nu se numără printre științe (n.n. sublinierea ne aparține!). Sunt înrădăcinate în conflict, uneori se desfășoară sub forma unor dezacorduri respectuoase, dar mai adesea iau forma unui joc de hochei fără arbitri, în care spectatorii sunt îndemnați să năvălească pe gheață. În Ame­rica modernă, dezbaterile poli­tice sună tot mai mult ca niște certuri între grupuri de oameni prost informați care reușesc să judece greșit toți în același timp…” (din nou, sublinierea noastră!).
Nu vi se pare ceva de pe la noi? Și când te gândești că volumul a apărut la Oxford University Press în 2017, cu trei ani înaintea alegerilor prezidențiale americane, care au adus cei mai mulți oameni la vot înregistrați vreodată în țara cu cea mai elevată democrație, dar au și scos în față cea mai evidentă prăpastie între competenți și incompetenți, între experți și candidați, între specialiștii din domeniile cheie ale vieții și consultanții politici din echipele de campanie. Cred că omenirea n-a fost niciodată antrenată, de la distanțe spațiale uriașe, într-un proces electiv de o asemenea anvergură!
Reîntorcându-mă la pagina 9 a volumului, vă prezint chinte­sența unei lucrări aproape exhaustive în domeniu. Scrie Tom Nichols: „Statele Unite sunt acum o țară obsedată de vene­rarea propriei ignoranțe”. Am notat, așa cum obișnuiesc, în agenda de lectură a cărții, imediat, înscrisul meu – pecete: „Că nu avem cunoștințe din anu­mite domenii nu e chiar cea mai mare problemă. Mult mai mare e cea legată de faptul că ne mândrim cu asta!” Și pe la noi au fost cazuri destule în chestiune. Și pe la noi experții au fost adesea desconsiderați, dar răul zilei de azi este cel legat de discreditarea lor în numele unor așa-zise „cauze pu­blice”. Am ajuns până acolo încât a disprețui competența este chiar o realizare de sine a multor aleși sau numiți! Tot timpul a existat o prăpastie între experți și noi, ceilalți, dar „sfârșitul idealului compe­ten­ței” despre care scrie Tom Nichols nu speram să-l regăsesc în timpul vieții mele, derulate mereu sub semnul confortului interior ce ți-l dă cunoașterea.
În „oglinda laterală” a caietului meu de notițe am înscris câteva „accente” pe anumite idei degajate. Sunt sute, dar spațiul mă obligă la o restrângere meto­dică. Zic eu, după primele 30 de pagini: „Din păcate, majoritatea cetățenilor se consideră experți în orice!”.
Peste alte 20 de pagini însă majusculez gândul cel acid: ESTE INCALIFICABIL CUM AU REUȘIT NECA­LIFICAȚII ȘI DESCA­LIFICAȚII DIN TOA­TE ZĂRILE SĂ-I ÎNVINGĂ PE CEI ULTRACALIFICAȚI ÎN DOMENIILE LOR DE EXCELENȚĂ!