Biblioteca de idei. De la Gödel la Varujan Vosganian...

Reproduc mai jos câteva intarsii din conținutul de idei al romanului „Patimile după Gödel” de  Varujan Vosganian, pe piață la ora actuală, după ce cartea a fost editată și tipărită de „Polirom Iași”. O carte cu mare greutate specifică, primită cu brațele deschise de critică, situație explicabilă pentru un prozator ce s-a validat în timp prin lucrări importante, pivotate în continuare de „Cartea șoaptelor”, care mie îmi pare o capodoperă fără egal în deceniile ultime ale existenței noastre literare.
- „Deasupra, cerul e cenușiu, greu, cu orizonturi încovoiate, precum un zeu umilit de toate rugăciunile care-i vin de pe pământ”.
- „Ca întotdeauna în preajma morții, aerul se dă deoparte. Moartea nu are aripi. Pasărea cade, fără să mai păstreze nicio amintire a păsării”.
- „Oamenii de pe scara noastră simt mereu, când se întâlnesc la intrare sau pe trepte, nevoia să se salute, ca un fel de scuză că n-au nimic altceva să-și spună”.

Pasajele sunt extrase din primele pagini, iar demonstrația mea despre o carte atât de prețioasă și de comentată vrea să atingă nu doar nucleul filosofico-matematic superb al cărții ci și firicelele de lumină ce se pot naște chiar la confluența acesteia cu opusul său. Prin aceste câteva rânduri vreau să provoc cititorii rubricii de față să culeagă cele mai năstrușnice combinații de gânduri pe care talentatul romancier le-a așezat cu multă migală stilistică în scriitura elevată a cărții.
Nu știu câți contemporani pot explica Teoriile incompletitudinii ale lui Gödel, nu cunosc decât vreo 4-5 prieteni cu care am discutat aceste subiecte academice, dar când l-am luat între palme, cu sfiiciune, spre vizionare, romanul mi-a adus atât certificatul de autenticitate al proprietarului prozei, cât și forța sa mistuitoare de penetrare în teritorii abstracte, pe care le recunoaștem după nume, dar le putem asuma și asimila cu inerente dificultăți gnoseologice și hermeneutice. Avantajul prietenului romancier de a se înscrie prin destin tropic atât în rândul matematicienilor filosofi, cât și în categoria filosofilor matematicii, îi conferă o platoșă, o aură și o centură de siguranță demne de toate marile invidii literare românești. Nu știu deocamdată ce părere are despre acest ro­man acad. Gheorghe Păun de la Curtea de Argeș, adevărat monument de cultură în matematică, informatică și în toate sistemele ce se conexează pe acest teren; mi-ar fi plăcut să discut despre o astfel de abordare literar-științifică cu acad. Solomon Marcus, dar a plecat dintre noi înainte să apară această vulcanică producție editorială... Așadar, mă rezum în a mă mira filosofic și a admira practic cum a putut Varujan Vosganian aduce în literatura română un univers atât de special reliefat și delicat, inaccesibil unei majorități intelectuale consistente pentru care acest tip de teorii constituie fie pure abstracții, fie artificii logico-matematice de lucru.
„Patimile după Gödel” trebuie parcursă și pentru că deschide orizonturi noi de abordare pentru consumatorii din Computerland, care își pot rezuma viața în mrejele desktopurilor, deși romanul nu este lipsit nici de excelența portretizării sau descrierii, carisma servituților culturale savante, forța așezării per­sonajelor în rame metrice noi...
Cele menționate aici sunt doar o minimală formă de luminare a unei cărți pe care o așteptam de la un prieten extrem de doct în acest teritoriu de intersecție, al literaturii și al matematicilor superioare. Un roman valoros al timpului prezent, în care relativul își măsoară puterea și socratic și maiestuos, cu toate absoluturile firii și dăinuirii.