Biblioteca de idei / Cuvinte interzise!

Lecturez, cu pofta cunoscătorului unui domeniu „rar”, cartea Lilianei Corobca „Caiet de cenzor”, apărută recent la „Polirom”. Pe vremea când lucram ca gazetar la un ziar județean, am cunoscut „măruntaiele” acestui fenomen acronimizat DGPT. Era instituția care îndepli­nea funcția de „foarfece” pentru așa-zisul „control prealabil” dinainte de tipărire. Atât în presă, cât și în lumea editorială.
Se eliminau pasaje „necorespunzătoare”, cuvinte „nevrednice”, chiar capitole întregi, iar, uneori, cărți da capo al fine. „Caiet de cenzor” ne oferă șansa de a pătrunde într-un domeniu misterios, unde „vânătorii de greșeli” erau stăpânii ideologici. O lume complexă, demnă de atenție, mai ales pentru cei ce s-au deprins cu literatura română bună din ultimele decenii. Veți citi și vă veți cla­rifica multe aspecte particulare.

Personal, însă, am așteptări mult mai mari de la aceste dezvăluiri. Și eu fac parte din categoria celor ce s-au ciocnit vârtos cu „instituția cenzurii comuniste” din România. În 1984 mi-a apărut o carte la Editura Politică. După o lună de la apariție a fost „interzisă” printr-o „Notă” a Secției de propagandă a CC al PCR, personal, de către „tovarășul Mihai Dalea”, șeful Secției! Iar din cele 50.000 exemplare trase la tipar, circa 4800, câte mai rămăseseră prin depozite, au fost retrase şi arse. A fost singura carte retrasă și distrusă din toată istoria Editurii Politice!
Ce persecuții au urmat nu mai are acum importanță. Ele, însă, mi-au servit în chip exemplar înțelegerea stărilor de lucruri și mi-au întreținut chiar „Lucrul” la „demolarea sistemului de atunci”, cum se scria într-o notă a urmăritorilor mei!
Am amintit de această carte și de acest episod din viața mea, deoarece noi, cei care am trăit acele realități, așteptăm de la istoricii literari și de la cei ai culturii ceva mai mult. Un fel de Enciclopedie a Cenzurii în România. Instituție care, se pare, a fost mult mai „severă” decât sura­tele din celelalte țări socialiste și mult mai complexă, tocmai prin jocul său așa-zis „independent față de Moscova”.

Deci provocări sunt încă foarte multe. Și speranțe. Iar una dintre acestea se leagă de faptul că, dacă nu ne-a reușit cu… „Procesul Comunismului”, poate o să ne reușească cea cu „Procesul Cenzurii”. O cer într-un cor masiv, pe voci inegale, toate personalitățile „forfecate”! O cer într-un vârtej greu de stăvilit toate „cuvintele interzise” la vremea lor!