Biblioteca de idei / Cunoaşterea apostolică!

O vorbă veche spune foarte clar: „Cine n-are bătrâni, să-şi cumpere!”. Nu ştiu cum or fi stat lucrurile „atunci” când realitatea a generat „concluzia” de mai sus, dar e foarte clar că acest enunţ paremiologic este cardinal pentru toate etajele cronologice ale unor comunităţi.

În societatea tradiţională românească, mai ales în cea de tip rural, „bătrânii” erau cei care stabileau „strategiile” şi „ţintele” de lucru. Din vorba lor nu se putea ieşi, deoarece ei erau deţinătorii „experienţelor anterioare”, cea mai importantă avere de cunoaştere.

Acum, când dispunem de o imensitate de resurse documentare, trăim sentimentul superficial şi păcătos că se poate şi „fără bătrâni”. Săptămânile trecute, lucrând la documentarea unui material academic despre Vasile Lucaciu, am avut senzaţia că ne-au dispărut bătrânii din Cetate! Mi-aş fi dorit o confruntare de idei fertile cu: Vasile Căpâlnean, Ioan Socolan, Valentin Băinţan, Valeriu Achim, Gheorghe Pop, Vasile Radu Ghenceanu, Victor Iancu şi alţi corifei maramureşeni ai ultimelor decenii, dar „sfatul” lor lipseşte de la apel. În memorie mi-au rămas crâmpeie din unele aserţiuni cardinale, rostite în diferite ocazii evenimenţiale şi păstrate chiar cu vocea autentică a lor, dar îmi lipseşte posibilitatea „apelării”.

„Când nu ştii ceva, apelează la noi!” – zicea adesea V.R. Ghenceanu. „Apelul” se face acum doar la memoria lor transferată spre noi prin cărţi şi articole. Dar câte ştiau aceşti oameni! Şi cât de fericiţi eram când puteam să ne înfruptăm cu părţi din „ştiinţa” lor!

Mi-am adus aminte de Ei pentru că le simt lipsa de foarte multe ori. Iar când alţii o să simtă „lipsa” noastră, vom fi intrat probabil în coridorul de mare trecere ce duce de la cunoaşterea reală la cea... apostolică. Căci apostolat se cheamă să poţi ucenici lângă maeştri şi să poţi să te „încarci” şi cu „povara” lor de veşnicie, prin asumări de responsabilităţi culturale în numele dascălilor de viaţă pe care ţi i-a dat destinul în momentele sale prometeice.