Biblioteca de idei. Constantin Romanu-Vivu. O figură istorică luminoasă dezgropată din negura uitării

Despre Constantin Romanu-Vivu, fost prefect al lui Avram Iancu, știam foarte puțin când peregrinam în anii ’90 prin locurile sale de viețuire întru Națiune. Născut în satul Pintic din comuna Teaca la 13 mai 1821, revoluționarul pașoptist, unul dintre conducătorii Revo­lu­ției române din Transilvania anilor 1848-1949, a fost în epoca sa extrem de cunoscut și de apreciat. Istoricii îl numesc „precursor al Unității Națio­nale” și „martir al Revoluției”. Este considerat, totodată, port-drapel al revoluției de la Blaj, iar afirmația are în vedere rolul său atunci și acolo, dar și poziția sa evidentă ca „purtător al flamurii tricolore” încă de la 11 iunie 1848, când un grup de revoluționari au manifestat în fața Palatului Administrativ din București, pentru a cere anularea Regulamentului Organic (vezi și pictura în acuarelă a lui Kostake Petrescu, în care apare semnificat prin această misiune „profesorul ardelean”).

La 1 Decembrie 1990 am trăit bucuria sfințirii în centrul comunei Sângeorgiu de Mureș a bustului revoluționarului tran­sil­vănean (dezvelit la 15 septembrie 1989), realizat de marele sculptor Ion Vlasiu în atelierul său din Bistra Mure­șului. Simțeam trezirea la adevăr în zona sa de „exercițiu” și vedeam cum tot mai mulți mureșeni îi cultivau numele și menirea istorică. Dimitrie Poptă­maș, Ilarie Gh. Opriș, Lazăr Lădariu, Marin Șara, Ioan Sabău-Pop, Liviu Boar, Florin Bengean, Mariana Ploeșteanu (cu origini maramureșene), Constantin Bogoșel, Simion Bui. Și lista ar putea continua, dar o voi opri din rațiuni subiective, așezând la final numele lui Constantin-Valentin Bretfelean, președintele Asociației Cultu­rale „Constantin Romanu-Vivu” Târgu-Mureș. Acesta e un „personaj” public foarte cu­noscut în zona noastră, fiind șef județean al principalului serviciu de informații al Țării timp de trei ani. Sunt puțini cei care i-au cunoscut atunci „fibra națio­nală”, dar ea este evidentă în monumentele edificate, căr­țile scrise, editate sau reeditate, manifestările organizate. Zilele trecute, omul acesta, care „su­feră” de multă vibrație național-patriotică, ne-a vizitat la Bi­bliotecă tocmai pentru că știa preocupările noastre în domeniu. Ocazional, fostul ofițer, prefect de Mureș, șef de poliție locală etc., îndeplinește funcția de consilier de stat la cabinetul primului ministru Ludovic Orban. Nu mă interesează „misiunile” sale de serviciu, nici funcțiunile în „servicii”, dar
m-am bucurat că am putut să-i arăt admirația noastră pentru această figură istorică lumi­noasă – Constantin Romanu-Vivu.
I-am citat din însemnările cronicilor noastre culturale, mai ales despre dezvelirea monumentului din Sângeorgiu de Mureș, la 14 septembrie 1936 (dinamitat exact peste 4 ani de hortiști) și i-am citit cele mai importante pasaje din Discursul de recepție ținut în Aula Academiei Ro­mâne de Silviu Dragomir la 29 mai 1929. Cel mai semnificativ element de conținut al acestei cuvântări memorabile este dat de faptul că acad. Silviu Dra­gomir, care-i moștenea în Aca­demie locul regretatului Vasile Pârvan, trebuia să ros­tească o evocare a acestuia! A făcut-o pe câteva „file”. Și a continuat cu un alt subiect, spre a „desgropa” din negura uitării una dintre cele mai luminoase figuri ale frământărilor noastre din trecut, profesorul ardelean despre care scriem astăzi. Astfel încât tipăritura apărută la Editura „Cultura Națională” Bucu­rești în 1929 poartă titlul cel mai generos cu putință: „Un pre­cursor al Unității Naționale: Profesorul ardelean Constantin Romanu-Vivu”!

Din toate aceste detalii se poate vedea cu prisosință cum lu­crează etnotropismele, apro­piindu-ne nu doar de figurile istorice trecute, ci și de contemporanii care își așază pe altar energiile lor luminoase spre a dezgropa din negura uitării adevărați apostoli ai neamului.