Biblioteca de idei / Cerurile patriei

Când punem în faţă problemele românilor din ultimele secole, decelăm o idee majoră. Dacă n-ar fi fost bărbaţi luminaţi care şi-au pus vieţile chezăşie nu doar pentru propria devenire şi propăşire, ci mai ales pentru iluminarea şi emanciparea tuturor celor de o limbă şi o simţire strămoşească, probabil că orizontul de aşteptare nu ne-ar fi zâmbit magnific la anul de graţie 1918.

Dar aşa a fost să fie, ca neamul să poată da, la momentele de mare probă, întâi stătători viguroşi, distinse şi binefăcătoare prezenţe ce   s-au constituit în timp, alături de portofoliul marilor idei, într-un „univers” special, pe care timpul l-a „cercetat” şi l-a găsit vrednic, atât de „nobilitate istorică”, cât şi de „rostuire cardinală”, iar dacă în setul de valori creştine se găseşte şi povaţa de „a aduna comori în ceruri”, atunci, pe cale de consecinţă logică, vom spune că pentru noi în astfel de vremuri istorice şi condiţii cumpănitoare s-au constituit cu adevărat CERURILE PATRIEI.

Fără distincţiune de cult, dar mereu cu garanţia originilor întemeietoare cultural, fără opreliştile vieţii reale care pun adesea piedici, dar cu scopul permanent de a planta caractere nobile în fiinţa fiecărui fiu de acelaşi simţ şi aceeaşi limbă, aceşti bărbaţi au ridicat neamul atât de sus, încât regenerarea naţională a curs firesc pe coordonatele trainice ale spiritualităţii sufletului curat al ţăranului român, moştenite şi modelate prin veacuri de adânci şi şerpuite frământări.

De aceea zicem că Cerurile Patriei trebuie să-i cuprindă ca registru de pomenire, mai întâi pe ei, bărbaţi ai istoriei şi ai culturii neamului, cinstitori şi cultivatori ai binelui social-naţional, misionari convinşi ai naţionalismului românesc şi creştinesc.