Biblioteca de idei. Cel mai scurt drum spre tine însuți …

Paradoxal, cel mai scurt drum spre tine însuți este, în fapt, o cale lungă. „Maratonul” regăsirii de sine devine tot mai „prelungit” de câte ori credem că am atins ținta. Există în lume multe entități care promovează călătoria spre lucrurile considerate frumoase, dar discuția despre „drumul spre sine”, deși foarte veche, nu are încă perimetre convenționale care să permită „infanților” inițierea în tainele acestei vectorialități antropice. Departe de mine gândul de a transforma această tabletă gazetărească în referat științific, și tocmai din acest motiv voi puncta doar idei din domeniu, care au tangență cu această „direcție de mișcare”.
Dacă ai avut lângă tine nu doar părinți atenți în a te ajuta să îmbrățișezi concomitent cunoaș­terea globală cu autocunoașterea personală, ci și persoane cu rol de predictor, vei beneficia de avantajul de a trece prin avanposturi mult înainte de marcajul câmpului de mișcare cotidiană. Făcându-mi o rememorare simplă, spre exemplu, știu de la ce predictor îmi vine înclinația spre biotropisme și geotropis­me. Un dascăl, fiu de dascăl, fiul biolog, tatăl învățător, dar un învățător capabil să-i învețe pe copii toate alfabetele lumii, toate marile jocuri ale minții ș.a.m.d. Astfel că, am purces la a-mi face ierbar propriu nu doar în clasa de debut a materiei numită „botanică” și „casetar de roci” „mostrar geologic”, chiar dacă petrografia nu era obiect de studiu în învățământ (n.n. – Dețin și un astfel de manual, care miră pe mulți, dar n-am avut norocul să-l am la clasă!). Peste timp, când apropierile mele de geologi au mers până acolo încât le-am citit tratatele, le-am lansat lucrările, le-am scris „introduceri” sau „pre­fe­țe”, nu a mirat pe nimeni că sinele meu prezintă marcant elemente de geotropism. Fără nici o exagerare, în visele mele de „mărire culturală” vedeam cum „arată” mostrarele de geme și roci pentru fiecare localitate, ca un semn de identitate ce trebuie să aibă nu doar elemente heraldice sau vexilologice, ci și structuri de soluri, minerale și roci…
Am cutezat uneori să mă întreb de unde o atare tropicitate într-un SINE alimentat mereu prin călătorii de rezonanță și cutezanță de altă factură: filosofică, filologică, axiologică, teologică etc. Și explicația mi-a venit din chiar relieful copilăriei, satul meu natal (Moigrad-Porolissum) fiind dintotdeauna „protejat” de superbul chip ceresc al dealului protejat Măgura, unde zăcămintele de diorit au fost resursa principală de dezvoltare și emancipare, alături de maiestuozitatea portofoliilor arheologice de artefacte de pe Pomăt, unde a fost găzduit marele Castru roman Porolissum, în primele secole ale erei noastre.
Evident că aceste câteva consi­derații auxiliare întăresc „rostirile” acelor cercetători care consideră că întreg „drumul vieții” este o călătorie inițiatică. Sau, chiar mai „universal” cuprinzând realitățile, toate drumurile noastre de viață, prin viață, prin conținut de viață și vis de viață sunt DRUMURI SPRE NOI ÎNȘINE.
Aceasta ne-a fost deviza și în ianuarie 1991, când am purces să plantăm o TROIȚĂ închinată lui Eminescu în fața Catedralei Ortodoxe din Chișinău. Era încă în existență „măreață” Uniunea Sovietică! Atunci mi-am dat seama ce important a fost că am studiat limba rusă în școală (8 ani!) și că am perseverat pe o atare dimensiune din rațiuni de prietenie cu profesorii de rusă.
Acesta ne-a fost și îndemnul interior când în urmă cu două-trei săptămâni am demarat instalarea celei mai frumoase Troițe din Republica Moldova, acolo în inima Chișinăului, pe aleea ce duce la aceeași Catedrală.
Cel mai scurt drum spre tine însuți… este cel mai important decriptor pentru exercițiul de automentorialitate pe care îl încerci de câte ori simți că trebuie să fii nu doar călăuzit, ci chiar stăpân pe situație.