Biblioteca de idei. Ce mai fac istroromânii?

„Frații” noștri balcanici au stră­bătut istoriile mult mai dureros decât noi românii. Despre aromâni am scris în mai multe rânduri, inclusiv despre marile lor dureri provocate de așa-zisul „al treilea val de emancipare”. O relație „triumvirală” am avut în ultimii ani cu profesorul timi­șorean Vasile Frățilă, originar din zona Blajului. Mi l-a descoperit profesorul băimărean Ștefan Vișovan, care îl consideră drept cel mai mare dialectolog român în viață. Am profitat cultural pre cât s-a putut de această oportunitate, inclusiv relativ la cercetările de pe terenul istroromânismului. De aceea pun acum retoric întrebarea din titlu, fără să-mi propun răspuns în rândurile de față.

Scrutând diacronic problema, ne întâlnim cu referințe despre acești frați „rătăciți spre vest” la Gh. Asachi, Ovid Densusianu, Gustav Weigand, Nicolae Drăganu, Tache Papahagi, Teodor Burada și la mulți alți savanți. A fost o vreme în care studiile cu o astfel de direcție tematică aveau cons­tanță și densitate. În 1935, Traian Cantemir publica un studiu refe­ritor la „motivele dispariției poeziei populare la istroromâni”, după ce, în 1927, Theodor Capidan fixa cu exactitate dimensiunile „românismului balcanic”. În aceeași perioadă se remarcă și preocupările lui Silviu Dragomir, Alexandru Philippide, Leca Mo­rariu, Emil Panaitescu, Iosif Po­po­vici, Sextil Pușcariu, Ale­-
­­xan­dru Rosetti, Radu Flora …
Iar mai recent… Ion Coteanu, Nicolae Saramandu, Elena Scăr­lătoiu și, evident, Vasile Frățilă, cel mai bun „frate” pentru frații istroromâni în zilele noastre.
Dacă odinioară erau estimate circa 10.000-40.000 persoane vorbitoare ale acestei limbi specifice Peninsulei Istria, azi se menționează puțin peste 100 de vorbitori fluenți, care au învățat limba de la bunicii și părinții lor. Limba nu apare în registrele de recensământ, iar încadrarea sa ca „limbă protejată” a venit foarte târziu. Asta și pentru că autori­tățile îndrituite ale „fraților din România” au fost ocupate cu alte forme de protejare a minori­tăților. Or fi foarte importante minoritățile din țară, dar nici „frații” de peste hotare nu pot fi uitați. Se alocă de zeci de ori mai mari sume pentru organizațiile minorităților de la noi decât pentru românii din lume. Iar pentru istroromâni … nimic!
Vinovați suntem toți cei care putem face ceva, de la a întreprinde expediții de cercetare, până la a organiza „înfrățiri”. De la a publica materiale informative, sub stindard cultural și până la a încerca trezirea celor responsabili. Deputații români din Ucraina și Republica Moldova au „tras de clopot”, dar ai noștri doar de … polemici politice.

În consecință, întrebarea „Ce mai fac istroromânii?” este una cardinală și vectorială. Căci este tot atât de importantă ecuația direcționalului de alfa precum cea a divergentului de beta!