Biblioteca de idei / Ce înseamnă azi academismul?

În fața „invaziei urâtului” din societatea contemporană, concretizată în formule multiple și variate de derapaje, m-am gândit că nu e lipsit de interes să-mi exprim opiniile în această chestiune. O fac în ideea că, din puțina lumină ce ne-a mai rămas, după ce întunericul cu forța lui malefică inundă toate unghiularitățile umane, trebuie să extragem idei clarvăzătoare concrete, nu doar să asistăm neputincioși la toată această curgere hidoasă. Așa se explică de ce mi-am propus să fac unele sublinieri și accentuări pertinente spre a mă face înțeles de către cei ce mai acceptă „bune îndreptări”.

Academismul înseamnă azi, atât la noi, cât și pe plan mondial, o dihotomizare ampli­ficată între HOMO DOCTUS și HOMO STULTUS. Căci sub oblăduirea lui Homo Stultus se definesc și se înre­gistrează în catastife tot felul de „academii” năs­trușnice. Academia de fotbal, Academia de gimnastică, Academia de golf, Acade­mia de handbal, Academia de natație, Academia de box, Academia de karate, Academia de jiu jitsu, Aca­de­mia de tir, Academia de tenis, Academia de zbor… Academia de res­tau­rant, Academia de cafenea, Academia de cazino, Academia de tavernă, Academia de pizza, Academia de bere, Academia de bucătărie…, Academia de tango, Acade­mia de salsa, Academia de jazz, Aca­demia de hip-hop, Academia de rock, Academia de zumba…, Academia de război, Academia de risc, Academia de optimism, Academia de vampiri, Acade­mia de robotică, Academia de istorie militară, Academia de arte scenice, Academia de limba spaniolă… Nu am în vedere în sublinierea acestor enormități denominative unele inițiative culturale gen Nicolae Busuioc, fost director al Bibliotecii Județene „Gheorghe Asachi” din Iași, ce și-a botezat locul de întâlnire cu persona­litățile carismatice care-i calcă pragul, cu o metaforă inedită – „Academia de la pavilion”. Ar putea să apară și n-o să fie nicio supărare dacă se va întâmpla așa, Academia de la Rohia, Academia de la Petru-Vodă, Academia de la Antim etc.

Cred cu tărie că ar fi trebuit legiferată o interdicție de a folosi această terminologie bombastică. De asemenea, ar fi fost folositoare stabilirea unor granițe între unele academii și altele. Academiile de Muzică, Academia de Arte Frumoase, Academia de Aviație, Academia de Studii Economice, Academia de Poliție, Academia de Educație Fizică și Sport etc. puteau să fie obligate să revină la terminologia tradițională de „universitate” sau „institut”. Iar Academia Oame­nilor de Știință, Academia Tehnică, Academia de Medicină și Farmacie, Academia de Științe Agricole și Silvice, Academia de Științe Militare etc. se puteau așeza în matrici corespunzătoare cu denumiri mai adecvate, cum ar fi cele de tip ONG: asociații, fundații, forumuri naționale… . Căci, în cazuri contrare, se vor tot înființa și finanța tot felul de „academii” precum Academia de Științe ale Securității Naționale, unde s-au adunat toți marii mediocri ai țării ce au devenit campionii doctoratelor – plagă (și aici pe „plagă” l-am legat de… „plagiat”!).
Dar să ne întoarcem la câteva sublinieri pozitive și folositoare, spre a nu evidenția unele statui doar pentru umbra pe care o lasă pe nisipul din jur.
Academism înseamnă oameni cu pasiuni mistuitoare către lucrurile cele grele ale științei și culturii, chemați la o astfel de „misiune”, atât de către vocile lor interioare, cât și de către trebuințele Țării și Timpului. Ion Bianu (a con­dus opt ani Academia Română, a fost directorul Bibliotecii Academiei Române 51 de ani!) și alți academicieni de felul său, atunci când erau lăudați pentru „faptele academice” răspundeau că tot ce au simțit că trebuie să facă a fost „doar o simplă datorință”. Aca­demism înseamnă nu doar altitudine inte­lectuală ci și cumpătare și modestie civice, nu doar rezultate excepționale în diverse domenii, ci și rigoare evidentă. Chiar dacă uneori și în condiții de „strâmtoare materială”.
Și pentru că fructul de pârg vi l-am oferit, stimați cititori ai acestei reviste, închei scurta tabletă cu o definire „luminoasă”. Academis­mul adevărat seamănă astăzi, în ciuda tuturor alunecărilor și derapajelor, cu un pelerinaj in­telectual al părinților capadocieni și alexandrinieni din Antichitate, cu rigorismul armean sau arab, cu deschiderile magnifice ale Greciei și Romei și cu alte asemenea urcușuri spre lumină. Et in Arcadia ego!