Biblioteca de idei. „Binele ca pătimire”

Sunt, într-adevăr, oameni care, după ce trec în cealaltă parte a vieții, cea lipsită de îngrijorări terestre și de efemer, dar plină de duh lucrativ bun, se împlinesc plenar, puși în lumină fecundă de alții. Scriam săptămâna trecută despre Pamfil Albu și volumul ce-l reflectă exemplar – „Viața unui om – istoria unui muzeu. Mu­zeul Etnografic „Pamfil Albu” din Lupșa”. Autorul cărții, Ioan-Nicolae Popa, n-a avut obligații filiale și nici determinații familiale, dar, din sufletu-i încărcat de emanații ale binelui, a semănat bunătate publică tocmai prin gestul reașezării în icoană a unui „iconom”. Când cineva îți cere sprijinul și i-l oferi, e o chestiune de morală, dar când, din reflex cultural ajuți o lume să se cunoască pe sine, e o problemă de teologie. Sau, altfel spus, o dovadă a balanței intime a oamenilor mari de a-i scoate din imperiul umbrelor și penumbrelor pe cei și mai mari!

Cred că la mijloc e o dimensiune „nouă” a arhitecturilor de suflet, dar ghilimelele, de fapt, fac trimitere la înțelepciunea versificată eminescian („Toate-s vechi și nouă toate”). E minunat să revenim la proceduri mai de demult, cum e în discuție practica „prenumerării”, folosită de profesorul Popa, tocmai pentru a ridica în picioare soluții de salvare în contextele de precaritate culturală actuală. Iertați-mă, domnilor Onuc Nemeș și Ioan-Nicolae Popa, admirabili artiști și minunați astriști, dar cartea pe care am primit-o a ajuns foarte repede chiar la familia Albu din Baia Mare. Profesorul Petre Albu, dascăl eminent în educație generală și elocvent în cea sportivă, a fost timp de peste 30 de ani director al Liceului cu Program Sportiv din Baia Mare. E fiul întemeietorului Muzeului despre care glăsuiți apostolește și e un uriaș patriot, certificat prin tot ce face, dar mai ales prin activitățile din Filiala Maramureș a Societății Cultural-Patriotice „Avram Iancu”. În numele binelui născut din inerții pozitive am multiplicat „ilegal” cartea și am dăruit-o urmașilor Omului devenit Muzeu! Nu se face, dar s-a făcut! Practic, nu am timp de corespondențe și conexiuni, dar dacă fiii lui Pamfil Albu n-au auzit de carte, trebuia să le ofer măcar exemplarul meu, dăruit mie de Onuc Nemeș, prenumărat de domnul Popa! Pot gândi că și ce am făcut eu la repezeală e tot o oarecare „prenumărare” pardonabilă!
Aștept ecouri mai sistematice decât uimirea lui Petrică Albu în fața co­pertei ce îi iconografiază părintele. Oricum, mesajul, în acest format ad-hoc, a fost foarte bine primit, iar gestul recompensatoriu salutat cu eleganță. Și am mai câștigat în plus două cărți scrise de Petrică Albu, pe probleme de atletism, dânsul fiind și cadru didactic universitar la Facultatea de Educație Fizică de la Baia Mare.
Mă simt tot mai înconjurat de fapte ce poartă pecetea binelui și despre asta e vorba și în tableta de față. Când s-a spus „Faceți binele și nu-l cercetați!”, s-a avut în vedere ca să nu ne afișăm prea mult cu gesturile noastre. Dar când punem în Grădina Maicii Domnului flori de latinitate, românitate și… unitate, se cheamă că luăm seamă de binele celorlalți vectorizat spre noi toți. S-ar putea numi chiar foarte simplu „binele cu pătimire”.

P.S. Tabletele mele nu sunt simple „cronici culturale”, cum s-ar putea crede. Ele nu servesc Zeului Kronos al Timpului, ci își propun să deceleze, chiar meandric, Kayroticul din această lume. Dacă înțelepciunea ne vine de la greci, atunci și timpul trebuie abordat înțelept! Atât cantitativ (kronos), cât și calitativ (kayros). Cronologic, Ion Onuc Nemeș și Petre Albu au fost în urmă cu aproape 60 de ani, colegi de internat, la Cluj. Kayrotic, ei se știu, deși nu au mai avut între timp nicio relație!