Biblioteca de idei. Bibliotecarii – vrednici săditori de lumină!

Sunt tot mai aproape de pragul 50 al anilor din „câmpul mun­cii”. Și, deși n-am lucrat decât doi ani și jumătate în presă (1972-1974), simt și mărtu­risesc sincer că stilul de viață gazetăresc domină în universul poliedric al aprecierilor și atitudinilor mele. S-a imprimat o matrice axiologică în care orice aserțiune scrisă sau spusă stă sub semnul lui Homo doctus.
În 14 iunie a.c. am sărbătorit 70 de ani de viață, interval care se numește „trecutul meu” și pe care eu îl încredințez lui Dumnezeu spre a beneficia de îndurarea sa. Trecutul nu trebuie să ne împiedice să ne trăim plenar prezentul, dar nu e bine nici să-l decupăm prea detașat din realitatea lumii. S-au spus multe vorbe elogioase, s-au rostit panegirice excelente, în calitatea grea de sărbătorit și mo­derator am încercat să fac acele conexiuni care să scoată lucrurile din sentimentalisme și subiectivități.
De aceea n-am uitat să mă declar ca vârstă „egal cu calculatorul”! Da, căci la 14 iunie 1951 Remington a vândut primul calculator UNIVAC ce cântărea circa 7 tone. Întrebarea retorică rămâne cât ne-am schimbat fiecare, dacă lumea s-a schimbat atât de mult! La 14 iunie 1882 s-a născut la Tecuci acad. Ion Petrovici, student al lui Titu Maiorescu și Nicolae Iorga, ultimul mare reprezentant al școlii maioresciene. În anul 2011, Aca­demia Română, prin preșe­dintele acad. Ionel Haiduc îmi înmâna Premiul „Ion Petrovici” pentru lucrarea „Limba Ro­mână și cultivarea ei în preocu­pările ASTREI”.
Simple coin­ci­dențe transistorice, dar și dovezi că în Marea Mistică a Lumii broderiile de destine se țes miraculos și uimitor. Ion Petrovici a fost filosof și memorialist, orator, scriitor și om politic. Mi-a fost model? Poate.
La 14 iunie 1873, arheologul amator Heinrich Schliemann a descoperit Troia. Rețineți: ama­tor! Din condiția de „amator” mi-am încercat în timp și eu toate daturile intelectuale spre a mă putea descoperi, valorifica. Spre a putea profesa cu vocație și dăruire cum a făcut-o acest în­căpățânat „scormonitor de pă­mânt”, devenit atât de celebru.
N-am uitat să echilibrez abun­dența cuvintelor ce-mi subli­niau meritele cu ale mele cu­vinte despre alții. Astfel, am relatat auditoriului cum am ajuns să performez ca bibliotecar și cu ce venerabili directori de biblioteci județene m-am întâlnit în martie 1990 la prima reuniune din domeniu. Silvestru Voinescu (decedat în 2005) a fost director la Argeș peste 40 de ani. Nedelcu Oprea (d. 2009) – director la „V. A. Urechia” Galați timp de 35 de ani. Constantin Zamfir Dumitru (d. 2007), director la Constanța 28 de ani. Traian Brad, prieten și coleg, director la Cluj timp de 15 ani (d. la 8 iunie 2002). Ce venerabili bărbați ai Neamului! Ce iluștri bibliotecari și con­ducători de instituții! La fel cum au mai fost și Nicolae Busuioc de la Iași (11 ani director) sau Dimitrie Poptămaș de la Târgu-Mureș care a condus biblioteca 20 de ani, din cei 50 prestați ca bibliotecar-luminător. Am spus așa deoarece eu îi consider pe lucrătorii acestui frumos domeniu ca „vrednici săditori de lumină”! Iar pe D. Poptămaș, care mi-a făcut surpriza să fie prezent în sală, l-am provocat la cuvânt, poate din dorința de a mai da un semn că istoria nu începe cu cei de azi, iar autoritatea nu se exercită trecând peste „însemnele” trecutului!

Dacă unii consideră că noi, bi­bliotecarii, suntem personajele trăitoare „în umbra cărților”, (lucru, de altfel, adevărat, dar ce bine e la umbra asta!!!), vreau să vin și cu precizarea topo­gra­fic-antropică necesară, că acești lucrători-viețuitori în edificiile ce stochează energia intelec­tuală a umanității sunt în domeniul lor de definiție și de ex­­ce­lență niște VREDNICI SĂ­DITORI DE LUMINĂ! Sub același semn al lui Homo doctus!