Biblioteca de idei. Apostolatul – Un spirit înalt – Profesorul ieșean Ion H. Ciubotaru

Cu o acribie cărturărească ad­mi­rabilă primesc de la profesoara Areta Moșu, președinte al Despărțământului „Mihail Ko­găl­niceanu” Iași, publicația „Revista Română”, ce apare încă din luna iunie 1995, pe o linie ce-și ancorează rădăcinile din 1861, an în care au fost puse bazele ASTREI și, totodată, an în care Al. I. Odobescu înte­meiază „prima revistă publicată în limba și literatura română”, cu acest titlu.
În nr. 4 (62) din 2010 am lecturat cu admirație vocațională un articol evocativ semnat de Marcel Lutic și destinat oma­gierii profesorului Ion H. Ciu­botaru. Cum obișnuiesc să fișez expresii denominative, dominante și pline de miez retoric, am reținut câteva crâmpeie din viața celui ce avea să fie botezat, în plinătăți de sensuri și simpatii academice, „Un om cât o istorie”. Îmi era cunoscut mai mult din relatările unor prieteni încă din vremea când funcțio­nam ca director al Clubului studențesc băimărean și-l sprijineam pe profesorul Ion Chiș Ster să bună bazele „Arhivei de folclor a Maramureșului”. Căci în același interval, mergând pe urmele magistrului său, Petru Caraman, Ion H. Ciubotaru punea în practică o cercetare gran­dioasă care a generat „Ar­hiva de Folclor a Moldo­vei”. Când spun „grandioasă” am în vedere tot „așezământul de fapte”, căci, spre exemplu, „Chestionarul folcloric și etnografic general” avea 1175 de întrebări, din toate palierele culturii populare, iar cele zece volume din seria „Caietele Arhivei de Folclor” sunt Everestul acestei opere de cercetare impresionante.
Ion Chiș Ster era foarte bine angrenat în intersecțiile dominante ale cercetărilor marilor fol­clo­riști români. Prin el i-am cunoscut și savurat pe Mihai Pop, Dumitru Pop (ambii din Mara­mureș), Ion Taloș (dintr-un sat vecin cu al meu). Prin el am des­coperit cum se hrănesc pozi­tiv „poftele de cercetare”. Iar lucrarea pe care folcloristul băi­­mărean a coordonat-o îm­preună cu profesorul Gheorghe Pop chiar a fost deschizătoare de drum în cardinalitate metodică. E vorba de „Graiul, etnografia și folclorul zonei Chioar”, care, în 1985 a fost gratulată cu Premiul „Timotei Cipariu” al Academiei Române.
Când îmi povestea despre Ion H. Ciubotaru profesorul Chiș Ster era și invidios („îl are drept magistru pe Petru Caraman”), dar și mândru („a venit de la Iași ca să-și dea doctoratul la Dumitru Pop de Băsești, la Cluj!”). Așa stăteau lucrurile, iar peste timp reputatul etnolog Ion Taloș chiar afirma că Ciu­botaru și Caraman „au fost ne­des­păr­țiți”, într-un „providen­țial parcurs” (scrie acum Marcel Lutic în „Revista română”).
Miriadele de referințe rezultate din excepționalele lucrări ale lui Ion H. Ciubotaru depășesc capacitățile mele gazetărești de stocare. Mai ales că între timp, savantul, născut la 28 ianuarie 1940, a fost sărbătorit exemplar, la 65 de ani, 70 de ani, 80 de ani. Surpriza surprizelor a venit în ziua de 11 octombrie a.c. când mi-a sosit prin poștă ultima sa carte, „Vatra regăsită”. Am parcurs-o cu sete cog­no­logică. L-am întâlnit pe Profesor la Iași în împrejurări faste, dar n-am purtat nici un dialog interpersonal. Acum aș vrea, dar, ca să-i scriu mă folosesc de această rubrică spre a-i măr­turisi admirația mea plenară pentru tot și toate. Și pentru că vine din comuna lui George Enescu, iar prin soție este rudă cu marele compozitor (străbu­ni­cul Silviei, Haralambie Enescu, fiind „văr drept” cu Costache Enescu, tatăl lui George!), și pentru „vocația permanentelor întemeieri”, și pentru studierea ceangăilor, dar și pentru toate studiile sale de arheologie culturală. Și pentru că în tine­rețe nu s-a lăsat învins de „tre­pă­dușii partidului”, sau poate mai ales pentru asta, căci destinele noastre au paralele-pe­rechi, dacă privim perspec­tivele în panoramare corectă, sin­cronică și diacronică.
Vă mulțumesc, Domnule Profesor, pentru carte și pentru tot ce ați făcut pentru Neamul Românesc! Chiar și pentru tabloul de pe copertă – „Vatra” – realizat de Liviu Suhar, mare iubitor de Maramureș.