Baia Mare, strada Ferăstrăului - Kántor Andor (1901-1990)

Kántor Andor a început studiile la Budapesta, ca student al lui Gyula Rudnay (1922-1926), apoi a lucrat ca asistent alături de Rudnay la Academia de Arte Frumoase, din 1927 până în 1930. A absolvit ca profesor de artă în 1928. A lucrat ca profesor al liceului de Artă Plastică şi Aplicată din 1946,  şi a dirijat şcoala între 1958 și 1963. Din anul 1926 lucrările sale au fost în mod constant prezente în expo­ziţii. A fost membru al Noii Socie­tă­ţii a Artiştilor şi a Uniunii  Artiştilor.

Pe timpul verilor el lucra în co­loniile Academiei, în Gyön­gyös, Mátra­füred, Sü­meg, Hód­mez vásárhely şi Márté­ly. Se cunoaşte că a fost activ la Baia Mare - 1923, 1924 -, şi din unele surse şi în 1930.

În cea mai mare parte însă, creaţia lui Kantor se dezvoltă în Szentendre, unde acti­vează începând cu 1929, an în care se şi căsătoreşte aici cu  Lola Gálffy. Pictorul îşi va lega creaţia de dezvoltarea coloniei de aici şi de dezvoltarea stilului personal în manieră postimpresionistă prin peisaje care au o anume intimi­tate legată de sensibilitatea per­sonală.
În perioada băimăreană, Kántor Andor preia elementele principale ale cromaticii specifice coloniei de aici, iar peisajul, principala temă practicată de artist, este redat într-o manieră care se carac­terizează prin transpu­nerea realităţii în care modul principal este observaţia naturii după reguli de sorginte impresionistă.
Baia Mare, Strada Ferăstrăului, lu­crare execu­tată aici, uşor de atribuit acestui loc datorită toponimiei recognoscibile, este un exemplu de lucrare ale cărei caracteristici sunt în mod evident aflate sub influenţa practicii artistice din colonia de aici. Recunoaştem Dealul Crucii în fundal, iar în faţa lui casele minereşti caracteristice oraşu­lui în epocă.
Prezenţa la Baia Mare a lui  Kantor este definitorie pentru efervescenta perioadă interbelică care a reunit alături de artiştii locali, cei veniţi din spaţiile geografice diverse, în primul rând ale României şi Ungariei.

În peisajul aflat în discuţia noastră recunoaştem uşor în afara topo­nimiei, elemente preluate de artist de la cei ce deja dobândiseră o expe­rienţă artistică la Baia Mare precum şi soluţii stilistice impuse de caracteristica geostructurală a locului. Abordarea de subiecte şi tematici comune ne face să ne gândim că în afară de existenţa unei selecţii subiective a artiştilor, s-a practicat peisagistica în grupuri organizate, fapt justificat de specificul de şcoală.
Dealul din spate, care înalţă orizontul în jumătatea superioară a tabloului, alternanţa ritmică a ver­delui cu suprafeţele calde, pensulaţia relativ liberă, succesiunea de pe verticală a valoraţiilor închis-des­chis, prezenţa caselor minereşti, bogăţia cromatică sunt câteva din elementele plastice caracteristice la Baia Mare în acea perioadă.
Prim planul cu vegetaţia străbătută de cărări pare desprinsă din lucrările lui Ziffer din perioada pariziană, la fel cum regăsim  aceiaşi cromatică a dealului roşu nuanţat cu violeturi şi albastruri parcă desprinse din Dealul Morgăului al lui Ziffer de după perioada berlineză.
Masivitatea dealului din partea stângă este echilibrată de prezenţa celor două case minereşti din dreapta. Casele, la rândul lor, se des­făşoară inegal faţă de axul de simetrie, în planul median. De asemenea, pentru a echilibra volumul dealului, pictorul încheie în dreapta sus cu un copac care acoperă fundalul cerului pictat în vibraţia cerului caracte­ristică picturii băimărene.
Suntem conduşi din prim plan cu ajutorul liniilor trasate de cărări spre culoarul dintre case, acestea deve­nind zonă de interes prin decupajul cromatic şi valoric realizat spre pla­nul de mijloc pe orizontala tabloului.

Toate liniile generate de natură sunt curbe sau fragmentate în timp ce liniile caselor se detaşează prin rectangularitatea lor. Se creează un dialog între natural şi artificial, într-un peisaj în care omul este  sugerat doar prin habitatul său artificial. O atmosferă calmă şi caldă dar animată de asimetria echilibrată, de ritmica caselor, de linii şerpuitoare.

Kántor Andor, precum şi alţi artişti veniţi din Ungaria în timpul perioa­dei interbelice: István Boldizsar, Lily Furedy, Karoly Patko, Perlrott-Csaba Vilmos şi alţii au lucrat aici alături de artiştii locali, artiştii români veniţi din toată Transilvania, de la Bucureşti şi Iaşi dar şi din alte locuri din ţară, precum şi din alte ţări, în special din estul Europei, consolidând caracterul transnaţional al fenomenului artistic băimărean.