Avem nevoie de „educație sexuală” sau de „responsabilitate sexuală și socială”?

În plină pandemie, în 3 aprilie, când ochii tuturor erau ațintiți spre statisticile legate de coronavirus, preşedintele Klaus Iohannis a promulgat Legea care prevede obligativitatea organizării în unităţile şcolare, cel puţin o dată pe semestru, a unor programe de educaţie pentru viaţă şi pentru sănătate, inclusiv educaţie sexuală pentru copii. Recent, parlamentarii au schimbat denumirea în „educație sanitară”, iar elevii vor participa la acest curs doar cu acordul scris al părinților. Dincolo de maniera netransparentă de adoptare, rămâne marea întrebare: ce va conține acest curs? Va fi mai degrabă un curs de sexologie sau unul de responsabilitate? Va vorbi despre răspunderea civilă și penală sau și despre cea morală?

„Educația sexuală” în școli, subiectul care de ani buni infla­mează opinia publică, a devenit lege. Promulgată inițial în plină pandemie de președintele Iohannis, legea a fost schimbată zilele trecute de parlamentari. Denumirea de „educație sexuală” a fost înlocuită cu „educația sanitară”, iar actul normativ prevede că, pentru a participa la acest curs, elevii au nevoie de acordul părintelui.
Deşi au vrut să împace, prin acest act normativ, și tradiționaliștii și progresiștii, în final, parlamentarii au reușit doar să-i nemulțumească pe toți.
USR-iștii, principali susți­nă­tori ai legii, sunt nemulțumiți de condi­ționarea privind acordul scris, de parcă precedentul nu tot pro­gresiștii l-au creat prin introdu­cerea unei cereri scrise din partea părintelui dacă elevul dorește să frecventeze ora de religie. Și nu e mai importantă sănătatea sufletului și dezvoltarea spirituală a copilului? Ceilalți, tradiționaliștii, se tem de ce ar putea conţine acest curs, deoarece în dulcele stil românesc, întâi reglementăm și apoi vedem concret ce facem. Or, România are deja o experiență negativă cu ma­nualele de educație sexuală, care le arătau elevilor de clasa a IV-a, în imagini sugestive și descrieri detailate, cum se face sex.
Nici dacă privim spre „modelul european”, lucrurile nu par mai liniștitoare. Standardele privind educația sexuală în școli, elaborate de Biroul Regional pentru Europa al Organizației Mondiale a Sănătății, cu sprijinul Centrului Federal pentru Educație din Germania, cuprinse într-o broșură consistentă, sunt revoltătoare. Îndrumarul pare mai degrabă că dorește să-i transforme pe copii și tineri în „tehnicieni” ai sexului, decât să-i facă responsabili.

Istoricul Marius Oprea a analizat acest document, potrivit căruia educația sexuală trebuie să înceapă, potrivit acestor standarde europene, de timpuriu. De exemplu, „matricea” educațională pentru categoria de vârstă 4-6 ani, prevede cum să fie învățați copiii să-și descopere sexualitatea, „bucuria și plăcerea de a atinge propriul corp”. Educarea începe de la grădiniță și de la clasa zero, „des­pre masturbarea timpurie, des­coperirea corpului și a organelor genitale proprii, despre faptul că plăcerea apropierii fizice este o parte normală din viața fiecărui om, tandrețea și apropierea fizică sunt o modalitate de exprimare a dragostei și afecțiunii”.
Copiii trebuie „să devină conș­tienți de identitatea de gen, să vorbească despre sentimentele (ne)plăcute cu privire la propriul corp, să își exprime propriile necesități, dorințe și limite”. Apoi, la categoriile următoare de vârstă, copiii trebuie învățați pas cu pas că au „dreptul de a adresa întrebări despre sexualitate, dreptul de a explora identitățile de gen, dreptul de a explora goliciunea și corpul, de a fi curioși în legătură cu un act sexual”, „să își dezvolte abilități de comunicare, prin care să-și exprime necesitățile și dorințele”,
să-și creeze o atitudine potrivit că­reia „corpul meu îmi aparține”.

La primele ore de educație sexuală, copiilor trebuie să li se dezvolte „așteptările de rol și comportamentele de rol în legătură cu excitația sexuală și diferențele de gen, identitatea de gen și orientarea sexuală”, să înțeleagă „homosexualitatea, modul în care să se bucure de sexualitate în mod corespunzător”, să învețe în legă­tură cu „prima experiență sexuală”, cu „plăcerea, masturba­rea, orgasmul”, să-și „dezvolte capacitățile de comunicare și negociere intimă, să facă alegeri libere și responsabile după evaluarea consecințelor, avantajelor și dezavantajelor fiecărei alegeri posibile (parteneri, comportament sexual), să facă diferența dintre sexualitatea din viața reală și sexua­litatea din media”, să manifeste „acceptare, respect și înțelegere a diversității în sexualitate și orien­tării sexuale”. Și așa mai departe.

Aceste standarde or fi europene, moderne și studiate de experți, dar, cu siguranță, sunt total depășite de realitate și foarte toxice pentru copii.
Și, în plus, total inutile pentru problemele României de azi. Rea­litatea cruntă din teren e că avem cele mai multe mame minore din Europa, cele mai multe avorturi și printre cele mai multe tinere traficate. Or, aceste lucruri nu se întâmplă pentru că tinerii nu cunosc aceste „tehnici sexuale”, dimpotrivă, le cunosc prea bine. De la internet, la presă și showbiz, toată lumea vinde sex. Problema e că nu „vinde” responsabilitate.

Dacă cei care au făcut această lege ar fi încercat, înainte de a legifera să încerce practic ce înseamnă un astfel de curs, lucrurile ar fi stat, cu siguranță, altfel. Tinerii au mai ales nevoie să înțeleagă înainte de toate ce înseamnă o relație afectivă sănătoasă, ce înseamnă respectul față de sexul opus și, mai ales, ce însemnă responsabilitatea propriilor fapte și decizii.
GAZETA de Maramureș a fost, timp de trei ani, implicată într-un proiect numit sugestiv „Pregătit să fiu părinte?”, în care, prin seminarii susținute de psihologi și preoți, li se explica elevilor din liceele băimărene aceste lucruri. De aceea, considerăm că „educația sexuală” trebuie să fie mai degrabă „responsabilitate sexuală și so­cială”, să cultive respectul pentru sine și pentru cei din jur, moralitatea și, nu în ultimul rând, sănă­tatea psihică și afectivă. Părinții știu foarte bine când și cum să le vorbească copiilor despre sex.
Problema societății este să educe tinerii împotriva abuzurilor sexuale, a comportamentelor deviante și antisociale, a bolilor cu transmitere sexuală și, mai ales, să le explice că un copil nu reprezintă o jucărie.