Aurel Vişovan, liderul unei generaţii

Aurel Vişovan era „şeful” primului grup de deţinuţi politici ai Maramureşului. Student al Facultăţii de Drept şi profesor suplinitor la Liceul Dragoş Vodă, era un exemplu de onoare, morală, credinţă şi înţelepciune. Dintre toţi, el a primit cea mai grea pedeapsă. A trecut prin mai multe locuri de detenţie comuniste, inclusiv prin „Iadul de la Piteşti”, dar a rămas neschimbat. 

La data arestării, Aurel Vişovan avea 22 de ani. Era profesor suplinitor al Liceului Dragoş Vodă şi, în acelaşi timp, urma cursurile Facultăţii de Drept din Cluj, secţia particular, fără frecvenţă. În cartea sa, cu Ghiozdanul la închisoare, Gheorghe Andreica îl descrie ca  fiind „bărbat subţire, tras prin inel. N-avea o musculatură aparentă care să-l facă vedetă. Atâta câtă avea, era oţeloasă. Era atât de sprinten în mişcări, având şi un echilibru fizic bine fixat în reflexe, încât la trântă nu putea fi doborât decât de unul singur: Petru Ulici, zis „Ursu`”, care era însă de două ori mai solid. Dumnezeu l-a dotat pe Vişovan cu două talente: mai întâi, avea o memorie de excepţie. O convorbire banală a noastră, a „copiilor”, o repeta cu exactitate după câteva luni, când noi uitaserăm chiar şi despre ce a fost vorba.
Cunoştea bine limbile italiană şi franceză. Începuse să-l preocupe germana şi engleza.
Scria poezie destul de bună. Scria proză cu mult talent.”. Era, pe deasupra, un excelent compozitor şi cântăreţ, este autorul „Rapsodiei Maramureşului”, unul dintre cântecele care au întărit sufleteşte zeci, poate sute de tineri.
Datorită înţelepciunii şi moralităţii sale, impunea un deosebit respect, aşa că, şi în primii ani de închisoare, ceilalţi tineri din grup îi spuneau tot „dom’ profesor”.
După arestare, a fost bătut crunt, dar n-a recunoscut nimic din cele spuse de anchetatori. Când i s-a pus în faţă lista completă a grupului, a cerut ca tinerii să nu fie bătuţi, să fie aduşi în faţa lui, şi apoi, cu siguranţă vor vorbi.
Şi la proces a încercat să ia întreaga vină asupra sa, numai că sacrificiul lui a fost în zadar. A primit 10 ani de închisoare, la care s-au adăugat în 1958 încă 25 de ani. În total a executat 17 ani de detenţie.

Rapsodia Maramureşului
„În cântecul tulnicului
Munţii Maramureşului gem

Slugile rele se tem
Frunza se scutură
Pâraiele susură
E semn de furtună cu ţurţură (...)
Să creştem crezul nostru schijă de oţel, oţel călit,
Şi steagul nostru în veci nebiruit, nebiruit să fie,
Să încrustăm în lume o Românie,
O Românie mândră ca un mărgărit”. 

„Îmi amintesc însă în mod cert că la camera 4 Spital, nu la data de 6 decembrie 1949 a început urgia – aşa după cum afirmă unii care relatează despre evenimente. Eu eram acolo la 6 decembrie 1949 (la camera 4 Spital). Marele cutremur s-a produs la 25 decembrie 1949. Într-adevăr, la 6 decembrie – dar în anul 1950  a fost o nouă şi puternică dezlănţuire a urgiei care – de altfel – nu încetase după ziua de Crăciun 1949, fapt care probabil determină această confuzie nesemnificativă”- Aurel Vişovan.