ASTRA maramureșeană - geneza ideii de identitate națională

Lector univ. Dr. Ilie GHERHEȘ

Cu siguranță că reafirm doar un truism, atunci când re­marc faptul că în cadrul isto­rio­grafiei generale a Româ­niei, cea a Maramureșului, începând de după Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 s-a bucurat de un statut aparte, construindu-i-se un rol de prințesă a acesteia. Acest rol privilegiat îi provine din istorie, începând cu faima dacilor liberi, apoi cu prestigioasa epocă medievală, de mare referință pentru acest teritoriu locuit de nobili, de nobili armaliști binemeritați.
Momentul care a consacrat Maramu­reșul ca fiind „o țară” a fost cel de mare inspirație istorică, din timpul revoluției de la 1848 - 1849, când comitatul a rămas „pacificat”, iar nobilimea de aici, în esență și în majoritate românească, credincioasă Curții de la Viena, cu toate riscurile de rigoare. În acest sens, Ale­xandru Filipașcu, istoricul nepereche al Maramureșului scria: „După prăbușirea revoluției maghiare din 1848, hegemonia politică și administrativă a Maramu­reșului a ajuns iar în mâna Românilor, drept răsplată pentru credința lor față de împărăție, mărturisită în tot decursul revoluției, când întreaga țărănime a refuzat să se înroleze în armata lui Kosuth, preferind să treacă munții sau să sufere în lagărele de concentrare din Borșa, Săcel și Budești”.1
Istoricul maramureșean a arătat, mai apoi, în studiul „Începuturile ASTREI în Maramureș”, că după acest moment fatidic, a avut loc un adevărat reviriment administrativ românesc la nivelul comitatului, al bisericii și învățămân­tului confesional: „Ca urmare, în fruntea Maramureșului a fost numit un prefect român , în persoana lui Iosif Man de Șieu, iar la rândul ei, Congregația Comitatului a ales pretori și judecători români. Biserica românească a fost scoasă de sub jugul Muncaciului și organizată într-un vicariat, cu consistor propriu, condus de vicarul Mihai Pavel, episcopul de mai târziu al Orăzii și marele mecenate al culturii românești. Învățătorii români confesionali s-au înregimentat într-o Reuniune proprie, sub președinția vicarului român de totdeauna, contopindu-se biserica și școa­la într-un puternic organ de apărare al limbii și naționalității române”.2
În sfârșit, în acest context original mara­­mureșean, de largă autonomie, clasa politică locală care era și cea națională, în condițiile în care era „atinsă” semnificativ de fiara istorică a maghiarizării a găsit, totuși, resursele fiorului etnic, întorcându-se către poporul din care provenea, înființând o asociație culturală dedicată cauzei naționale și emancipării sociale: „În ședința din 13 decemvrie 1860 a Congregației Comitatului, la propune­rea prefectului, se decide, prin aplauze, înființarea «Asociațiunii pentru cultura poporului român din Maramureș», care să fie «azilul limbii, lumina minții și fân­tâna culturii noastre». Pentru ne­voile acestei instituții, prefectul a donat 1.000 fl., iar Congregația a votat din partea Comitatului 15.000 fl., veniturile izvoarelor minerale din Șuligu și toate amenzile ce se încasau prin organele administrative”.3
Odată înfăptuit acest mare pas, prima bornă de identitate etno-culturală, conducătorii politici au trecut la ale­gerea comitetului de conducere: „La 5 februarie 1861 adunarea generală a «Asociațiunii» a ales următorul comitet de conducere: președinte: prefectul Iosif Man; vicepreședinte: vicarul Mi­hail Pavel; secretar: Petru Mihalyi; membri: protopopii Simion Pop, Vasile Mihalca și Ștefan Șimon și primpretorii Ion Iurca și Vasile Mihalca, ambii viitori subprefecți”.4

Principala realizare a „Asociațiunii” ma­ramureșene a reprezentat-o înfiin­țarea, în anul 1862, a Preparandiei Ro­mâne (Școala Normală de Învățători) sub conducerea lui Ion Bușiția, absol­vent al institutului pedagogic din Viena. Instituția a fost instalată în clădirile Asociațiunii, beneficiind de un teren mare, intravilan, în chiar centrul orașului, donat de către însuși împăratul de la Viena, Francisc Iosif I. Atât de încrezători erau maramureșenii în demersul lor autentic, în vocația lor progresistă, încât considerau că se pot baza doar pe ei înşiși în atingerea acestor idealuri. Din perspectiva istoricului de peste ani, Alexandru Filipașcu le-a reconsiderat însă atitudinea lor, fără a le diminua crezul: „Spiritul regionalist, produs de tradițiile seculare ale nobilia­tului, a determinat pe fruntașii mara­mureșeni să creadă, că vor putea realiza singuri idealul cultural și politic românesc între hotarele Maramureșului. Separarea acțiunii lor politice și cultu­rale de aceea a Românilor din Transil­vania a fost o greșeală capitală”.5

Disputa dintre cele două tendințe dia­metral opuse, respectiv dintre autono­mismul românesc și tendința de ma­ghiarizare s-a intensificat după reali­zarea dualismului austro-ungar (10 februarie 1867), iar în deceniul opt al secolului al XIX-lea se poate aprecia că mișcarea românească a fost mult anihilată; Maramureșul devenind, pe zi ce trecea, un comitat tot mai maghia­rizat, mai ales prin implicarea și coin­teresarea elementelor renegate locale.
I. Despărțământul Vișeu - Iza al ASTREI
Zăcământul de identitate națională a fost păstrat și cultivat, cât s-a putut, în primul rând prin dascălii etalon pe care i-a avut Maramureșul, prin preoții greco-catolici, dar și prin unii intelectuali înflăcărați. La începutul secolului XX manifestările culturale românești au intrat într-o nouă fază, mai ales din inițiativa unor intelectuali, conștienți fiind de rolul lor de luminători ai nației. Cu toate acestea, în comparație cu celelalte naționalități, redeșteptarea și emanciparea națională, în sânul comu­nității românești din Maramureș, se găsea într-un stadiu incipient. Acest aspect a fost reliefat și de către preotul greco-catolic Emil Bran, în chiar apelul adresat locuitorilor de pe Valea Izei, pentru a lua parte la adunarea de constituire a respectivului așezământ cultural, Despărțământul Vișeu - Iza: „Nu e ne­voie să accentuăm lipsa arzătoare a deșteptării naționale, o simțim cu toții când pe toate tărâmele culturale, economice și industriale ne aflăm în dosul altor neamuri și ne pierdem - nepri­cepuți - moșia străbună. Despărță­mântul proiectat își va extinde activitatea peste toate comunele din cercurile pretoriale Vișeu și Iza și prin conferințe și prelegeri din sfera economică și industrială, va îmbogăți cunoștințele poporului țăran și-l va ajuta spre înaintarea culturală”.6

În realitatea de zi cu zi, intelectualii ro­mâni ai Maramureșului aveau de de­pășit, pe lângă impedimentul religios, respectiv faptul că ASTRA era dominată de către ortodocși în frunte cu episcopul acestora, Andrei Șaguna, mai avea de învins opoziția curentului gre­co-catolic în frunte cu vicarul Tit Bud care credea, de bună credință fiind, că înființarea despărțămintelor AS­TREI în Maramureș ar aduce prejudicii de ima­gine Asociațiunii și ar periclita chiar funcționarea internatului român din Sighet, pe care aceasta îl întreținea, în mod oficial, începând cu anul 1892. În plus, la nivel de Plasa Vișeu și-a exercitat presiunea, împotriva așa-numitului curent independent daco-român, un grup de intelectuali români renegați, în frunte cu primpretorul Popp Șimon, avându-i ca principali susținători pe so­crul său Dr. Man Lászlό și pe pretorul Komán Gyula; lideri ai unei mișcări așa-numite de amiciție maghiaro-ro­mâne.
În condițiile unor astfel de dispute cu accente contondente, fruntașul român avocat Dr. Găvrilă Iuga s-a prezentat la Pretură cu întreg dosarul de constituire a Despărțământului ASTRA „Vișeu - Iza”, iar adunarea de con­secință a fost convocată pentru ziua de 20 august 1911. Cu această ocazie și cu altele, primpretorul Popp Șimon l-a primit cu deosebită „curtoasie” și l-a asigurat de tot sprijinul plănuind însă, în secret, o compromitere totală a acestui demers.
Așteptându-se la o astfel de lucrătură mârșavă, românii care doreau să înfiin­țeze acest așezământ cultural
s-au întrunit în sala restaurantului Rákcoczy din Vișeu, în ziua de 20 august 1911, la orele dimineții la care au convocat și vreo 200 de țărani în frunte cu o delegație masivă din localitatea Săliștea de Sus, de unde era Dr. Găvrilă Iuga. Din partea ASTREI sibiene a participat Octavian Tăslăuanu care a adus cu sine mai multe cărți din Biblioteca ASTREI, pe care le-a oferit în dar mulțimii adunate. Organizatorii s-au grăbit, au început la timp și au perfectat toată documentația, statuând legal tot acel demers. Primpretorul Popp Șimon
și-a permis să întârzie, sosind în sală cu puțin înainte de închiderea adunării, fiind însoțit de subalternii săi devotați. Planul său a fost deturnat însă, prin închiderea ușilor, în fața jandarmilor care n-au mai putut interveni, la incidentul proiectat a avea loc. Totuși, după închiderea adunării de către preșe­dintele ales, părintele greco-catolic Emil Bran din Drago­mi­rești, primpretorul a început să „vocifereze”, iar la semnul său „pretorul Komán a prins de piept pe O. Tăslăuanu și i-a confiscat broșurile aduse de la Sibiu”.7

După dejucarea acestui plan mârșav, lucrurile au luat-o pe un făgaș normal, legal, iar vicepreședintele Des­părță­mântului Vișei - Iza a fost prezent în zilele de 27 - 28 august 1911 la ser­bările jubiliare ale ASTREI, care s-au ținut la Blaj.
II. Despărțământul Sighet
al ASTREI
În capitala de comitat Sighet, flacăra românismului a fost întreținută tot de către personalitățile române locale. Între aceste personalități s-au remarcat, în primul rând, Dr. Ioan Mihalyi de Apșa, Dr. Vasile Chindriș, Dr. Ilie Mariș, Dr. Ion de Kovaci, părintele Simion Balea din Săpânța, părintele Ion Bârlea ș.a.
În situația dată, o parte a intelectualilor români din Sighet, aflată în proximitatea protectoare a luptăto­ru­lui pentru drepturile românilor Ioan Mihalyi de Apșa, a decis convocarea unei adunări de constituire a Despăr­țământului Sighet al ASTREI. În acest sens a fost înaintată o cerere pentru ziua de 20 ianuarie 1913. La această doleanță polițistul orașului, Ibrányi Győrgy, a formulat un răs­puns negativ, cu nr. 8863/1912 în care, între altele, preciza: „Anunțarea făcută nu o iau la cunoștință, iar ținerea adunării proiectate o interzic. Motivare: În Ungaria nu este dorită decât propagarea culturii maghiare, deoarece propagarea culturii națiu­nilor străine împiedică consolidarea ideii de națiune maghiară unitară. Este datoria elementară a oricărui funcționar, să întrebuințeze toate mij­loacele de care dispune, ca să apere la timp ideea de stat maghiar unitar împotriva oricărui atac”.8
După acest răspuns impregnat de atâta ură șovină, grupul de inițiativă a înaintat un apel subprefectului Szab Sándor. Nici apelul nu a avut o soartă mai bună deoarece la prefectura de comitat se instalase o atmosferă de dușmănie față de români, prin noul prefect de origine română, renegat și rutenizat, Lászlό Nyegre. Acesta, cu ocazia instalării sale, în ziua de 24 iulie 1913 „a declarat solemn, că va face să străbată limba maghiară până în cele mai ascunse văi și văgăuni și că va zdrobi fără milă orice tendințe și manifestări naționaliste”.9

După mai multe presiuni și inter­ven­ții, Despărțământul Sighet al AS­TREI a primit aprobarea de înființare. Adunarea de constituire a avut loc la 25 februarie 1914, dar abia în ziua de 7 mai 1914 a fost ales comitetul de conducere în frunte cu avocatul Dr. Vasile Chindriș. Dintru început noul așezământ s-a bucurat de contribuții financiare din partea Dr. Ioan Mihalyi de Apșa, a preoților Emil Bran, Ioan Bârlea ș.a. În ședința din 4 iunie același an a fost întocmit un program de activitate care a rămas doar pe hârtie, din cauza izbucnirii războiului.
Unele disensiuni au rămas ireconciliabile între anumiți fruntași ai românilor înregimentați în cele două asociații în timp ce alții au activat în ambele. Admirația mea istorică este față de aceia care au reușit să-și depășească anumite păreri și care au acționat în mod unitar cu ocazia pregătirii și înfăptuirii Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, unde românii maramureșeni au consemnat câteva preeminențe istorice.

Note

1. Filipașcu, Alexandru, Începuturile ASTREI în Maramureș, în Transilvania, Revistă lunară de cultură - organ al Asociațiunii pentru literatura română și cultura poporului român (ASTRA), Anul 75, Sibiu, 1944, p. 136;
2. Ibidem;
3. Idem, p. 164;
4. Ibidem;
5. Ibidem;
6. Serviciul Județean Cluj al Arhivelor Naționale, Fond Familial Bran, Dos. 10, fila 1; apud. Dordea, Ioan, Din activitatea Despărțământului Vișeu - Iza al ASTREI, în Muzeul Județean Maramureș, Anuarul Marmația, IV, Baia Mare, 1978, p. 171;
7. Filipașcu, Alexandru, op. cit, p. 168;
8. Idem, p. 169;
9. Ibidem.