Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Ascensiunea cântăreţei Sara Mihali continua
După un mare succes mediatic şi după un spectacol de zile mari la PRO TV în toamna anului trecut, când a intrat în echipa Loredanei Groza la Vocea României, ascensiunea cântăreţei Sara Maria Mihali continuă.
Este elevă în clasa a XI-a la Liceul de Artă din Baia Mare şi se pregăteşte pentru Conservatorul din Bucureşti. Sara Maria Mihali a câştigat de curând Premiul II la un Festival de muzică canto de la Braşov, unde în juriu era Felicia Filip, apoi a urcat pe podium la Zalău la un alt concurs de muzică clasică unde au fost reprezentate toate liceele de muzică din Ardeal.
La Zalău, Sara Maria Mihali a câştigat premiul I, iar alături de ea au urcat pe podium încă două fete din Maramureş, Delia Mihali – cu rădăcini la Borşa, şi Anca Tomoioagă, care au reprezentat Liceul din Cluj.
Zilele trecute, cântăreaţa din Baia Mare s-a întors de la un concurs foarte puternic de la Iaşi, unde au fost aproximativ 200 de concurenţi, iar aici a obţinut locul III, după o reprezentantă a Clujului şi una de la Iaşi. Însă, Iaşiul a fost pentru ea şi o experienţă deosebită din punct de vedere cultural, pentru că în Noaptea Muzeelor a fost deschisă Opera din Iaşi, unde a putut să-şi imagineze că într-una din zile va cânta şi pe această scenă. Apoi a vizitat Bojdeuca lui Creangă şi tot acolo Sara Mihali a aflat că dealul din apropiere l-a inspirat pe Eminescu atunci când a scris de pe prispa casei lui Creangă poezia „Sara pe deal”.
Sara Maria Mihali cântă şi muzică uşoară, nu numai canto clasic, iar în vară va participa la un festival de muzică uşoară de la Amara. Artista ne-a mai spus că îşi doreşte cu orice preţ să ajungă cântăreaţă de operă, iar visul ei este să poată cânta pe scena Operei din Viena.