• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Joi , 26 Decembrie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 29 Ianuarie , 2016

ANI „detronează” un primar maramureşean

După mai bine de doi ani de luptă prin instanţe, primarul din Valea Chioarului, Pavel Buzdugan, a pierdut lupta cu Agenţia Naţională de Integritate (ANI). Având în vedere comunicarea Agenţiei Naţionale de Integritate, la data de 21 ianuarie 2016 s-a emis Ordinul Prefectului nr. 18/2016 privind constatarea încetării de drept a mandatului de primar al comunei Remetea Chioarului al domnului Buzdugan Ioan Pavel.

 

 

Primarul din Remetea Chioarului, Pavel Buzdugan, a pierdut „bătălia” în instanţă cu ANI. Prin adresa nr. 26497/G/II/ 14.06.2013, Agenţia Naţională de Integritate a comunicat Instituţiei Prefectului – Judeţul Maramureş raportul de evaluare privind constatarea conflictului de interese a domnului Buzdugan Ioan Pavel – primarul comunei Remetea Chioarului, prin încălcarea prevederilor art. 76 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare.

 

Raportul a rămas definitiv prin decizia civilă nr. 3775/25.11.2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, certificatul de grefă fiind comunicat Instituţiei Prefectului prin adresa nr. 47026/G/II/ 22.12.2015, înregistrată la instituţia noastră cu nr. 12975/29.12.2015. Drept urmare, la data de 21 ianuarie 2016 s-a emis Ordinul Prefectului nr. 18/2016 privind constatarea încetării de drept a mandatului de primar al comunei Remetea Chioarului al domnului Buzdugan Ioan Pavel.

Problemele primarului din Remetea Chioarului cu ANI au început în 2013, când Agenţia a constatat existenţa conflictului de interese de natură administrativă şi penală în cazul lui Ioan Pavel Buzdugan, primar al comunei Remetea Chioarului. Starea de conflict de interese a intervenit ca urmare a emiterii / încheierii de către persoanele evaluate a unor acte administrative sau juridice prin care s-a realizat un folos material pentru sine, soţ sau rudele sale de gradul I ori pentru un afin până la gradul II inclusiv.

 

Astfel, Buzdugan a încălcat regimul juridic privind conflictul de interese în materie administrativă, întrucât, în calitate de primar, a semnat atât contractul individual de muncă al fiului său, prin care acesta este angajat pe durată nedeterminată în cadrul primăriei, cât şi dispoziţia prin care fiul acestuia a fost reîncadrat pe postul de inginer cadastru.

Prin fapta sa, Ioan Buzdugan a încălcat dispoziţiile art. 76, alin. (1) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „primarii sunt obligaţi să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziţie, în exercitarea funcţiei, care produce un folos material pentru rudele sale de gradul I”.

 

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.