Andreea Szigyarto, o frumoasă pledoarie pentru înotul băimărean

Anii ‘80 au reprezentat generaţia de aur a nataţiei băimărene. Erau anii când Baia Mare constituia unul din centrele olimpice ale ţării. Din lotul, la superlativ, al înotătorilor băimăreni, ce au despicat apele bazinelor de înot din întreaga lume, GAZETA de Maramureş prezintă încă un nume: Andreea Szigyarto-Nicolescu.

Andreea Szigyarto este un nume ce constituie încă un argument pentru susţinerea nataţiei băimărene. Şi azi, unele din recordurile naţionale stabilite de ea, în 1984, pe când avea doar doisprezece ani, au rămas nedoborâte.

Andreea începe înotul la şase ani, în 1978, fiind beneficiara unui program intensiv de selecţie a copiilor, ce s-a dezvoltat în acea vreme în Baia Mare. Antrenorii treceau pe la grădiniţele şi şcolile din oraş şi, prin intermediul educatorilor şi învăţătorilor, convingeau cât mai mulţi părinţi să-şi dea copiii la înot.

„Primii mei antrenori, la nivel de performanţă, au fost soţii Deac. Am lucrat în special cu domnul Petre Deac, care a reuşit să-mi inspire dragostea pentru apă şi sport. Un om deosebit, care va rămâne mereu în sufletul meu”, ne mărturiseşte Andreea. Legitimată la C.S.M.S (Clubul Sportiv Municipal Şcolar) Baia Mare, este recrutată de antrenorul Gheorghe Demeca, iar apoi, la scurt timp, este inclusă în lotul naţional. Au urmat ani de pregătire asiduă, două antrenamente pe zi, şase zile pe săptămână, luni întregi de cantonamente, în special la Sinaia, în perioada de toamnă-iarnă, iar vara în Bucureşti, la actualul complex Lia Manoliu. „Pregătirea centralizată a celor care făceam parte din lotul naţional de fond se făcea mai puţin în Baia Mare, însă Baia Mare era centru olimpic de nataţie. Antrenorii băimăreni pregăteau înotători de la Braşov, Suceava, Cluj, sportivi care erau înscrişi la Liceul Vasile Lucaciu.

Începeam sezonul în septembrie, la Baia Mare, în octombrie se pleca la Sinaia până la campionatele naţionale de iarnă din luna decembrie. După o scurtă revenire acasă, de sărbători, în ianuarie, plecam din nou la Sinaia, până la campionatele naţionale de primăvară. Se mai mergea la Piteşti, Suceava, Bacău, iar din luna mai, în general, la Lia Manoliu, în Bucureşti. Îmi amintesc, era locul unde primeam de la părinţi pachete cu cireşele de mai-iunie. În tot acest timp, bineînţeles, participam la diferite concursuri în ţară şi străinătate. Şcoala o făceam, în parte la Liceul Vasile Lucaciu, unde eram înscrişi oficial şi, în parte, la Liceul Sinaia.

Alături de un grup de colegi dedicaţi performanţei - Noemi Lung-Zaharia, Stela Pura, Carmen Bodiu-Mureşan, Ramona Terşanschi, Robert Pinter, Claudiu Haidu, ...-, alături de un tehnician deosebit, regretatul „Antrenor Emerit” Gheorghe Demeca, am petrecut patru ani intenşi, cu satisfacţii deosebite, dar şi cu eşecuri. Sunt ani pe care, acum, îi apreciez mai mult ca niciodată.”, îşi aminteşte cea care, la paisprezece ani, în vara anului 1986, a primit titlul de „Maestru al Sportului”.

„Titlul de «Maestru al Sportului» mi-a fost acordat la întoarcerea de la Campionatele Europene de Juniori, din 1986, din Berlinul Occidental, unde am obţinut cea mai bună performanţă individuală: medalia de argint la 200 m spate.”

Specialistă în procedeele de spate şi mixt, Andreea participă cu succes la numeroase competiţii naţionale şi internaţionale. Este medaliată la Concursul Prietenia, Balcaniade de Juniori şi Seniori, Concursul Hapoel Games, 1987, din Tel Aviv. În 1987, repetă performanţa de la Berlin şi devine, din nou, vicecampioană europeană (200 m spate), la Campionatele Europene de Juniori de la Roma.

Încă de la vârsta de juniorat participă, în 1988, la Campionatele Europene de Seniori de la Strasburg obţinând, la proba pe care deja o consacrase, un merituos loc zece.„Cea mai frumoasă amintire este turneul, de două luni, efectuat în perioada decembrie 1987-februarie 1988. A fost un circuit cu numeroase concursuri -Orlando, Florida (S.U.A.); Perth, Melbourne, Canberra (Australia); Cannes, Nice (Franţa)- urmat de un cantonament de trei săptămâni, la mare altitudine, în Munţii Pirinei. Turneul a fost o experienţă extraordinară, dar a însemnat şi multă muncă şi oboseală; un concurs, două, pe săptămână, între zboruri cu avionul peste ocean şi schimbări de fus orar. Însă, aveam o zi şi pentru noi, plină de satisfacţii. La cincisprezece ani vizitam Disney World în Orlando, Turnul Eiffel în Paris, Coasta de Azur din sudul Franţei... Toate înainte de ‘89, când nu se ieşea uşor din ţară”, îşi aminteşte Andreea.

Din păcate, după toată munca depusă şi renunţările inerente pe care un sportiv, ajuns la asemenea nivel de performanţă, e nevoit să şi le asume şi să le accepte, soarta nu-i este prielnică. Deşi selecţionată pentru lotul olimpic, Andreea nu participă la Olimpiada de la Seul din 1988 datorită faptului că Federaţia Română de Nataţie nu dispunea de fonduri suficiente pentru a trimite toţi sportivii calificaţi. Deziluzionată de argumente în faţa cărora nu a fost învăţată să lupte, Andreea suferă o dezamăgire sportivă şi ia decizia de a se retrage din activitatea competiţională. După terminarea liceului, porneşte spre Bucureşti, unde urmează   cursurile facultăţii de psihologie şi, în paralel, cursurile şcolii de antrenori de înot.

În 1995 pleacă în Statele Unite ale Americii unde devine membră şi antrenor calificat la U.S.A. Swimming. Profesează un timp, dar obligaţiile de familie îi poartă paşii spre alt domeniu: finanţe-contabilitate.Multă vreme înotul a rămas la stadiul de hobby.

„Acum doi ani, m-am revăzut la Baia Mare cu colegii de generaţie şi cu unii dintr-o generaţie mai nouă care se antrenează şi participă la concursurile Masters. Vara trecută, la îndemnul unor foşti colegi, am participat la primul meu astfel de concurs; după 24 de ani am revăzut bazinul din complexul Lia Manoliu. Am simţit, din nou, explozia dozelor de adrenalină pe care ţi-o dă competiţia.

După o pauză de mulţi ani, m-am hotărât să revin în competiţie şi să mă implic mai mult în înot”, ne relatează fosta performeră.

Iar Andreea este obişnuită să urce pe treptele podiumului. În luna martie, la concursul organizat de Universitatea din San Francisco (bazin acoperit, 25 yards), unde au participat cluburi de înot din partea de nord a Californiei, Andreea Szigyarto-Nicolescu obţine, la categoria 40-44 ani, trei locuri I la probele 50y spate, 100y spate şi 100y mixt. După doar două săptămâni, participă la un alt concurs zonal, mai amplu: Pacific Master Championship, organizat la un bazin descoperit (25 yards) din Moraga, California. Au participat 68 de cluburi din California şi Nevada.

Andreea participă la trei probe: 50 spate, 100 mixt şi ştafeta de 4x50 mixt. De fiecare dată, băimăreanca urcă pe a doua treaptă a podiumului.

„Voi încerca să ajung la Cupa Tyr Flykick, concurs care va avea loc pe 25-26 mai la Bazinul Gheorghe Demeca din Baia Mare. Este un concurs deschis diferitelor categorii de vârstă, incluzând Master; o competiţie unde vor fi prezenţi foşti sportivi de prestigiu, unii din ei, azi, antrenori de excepţie, cum este băimăreanul Ştefan Ioan Gherghel. Un obiectiv pe care îl am în atenţie este participarea la Campionatul Mondial Master 2014, care va avea loc la Montreal, Canada.”, a spus cea care, alături de alţi numeroşi înotători băimăreni, a contribuit ca, atunci, în anii ‘80, numele oraşului nostru, Baia Mare, să fie rostit cu admirativă recunoaştere, atât în România, cât şi în lume.

La doar doisprezece ani, în toamna anului 1984, Andreea Szigyarto reuşeşte să realizeze un palmares impresionant: cinci locuri I, la Cupa Federaţiei Române de Nataţie -Braşov; nouă locuri I, la Cupa Speranţelor Olimpice -Piteşti.

În 1984 şi 1985, la Cupa de Iarnă –Sibiu, sportiva stabileşte opt recorduri naţionale din care patru (în bazin scurt, 25m), încă nici azi, nu sunt doborâte: 50 m spate -32:85 şi 200 m spate -2:24:98, la categoria 12 ani; 200 m spate -2:19:78 şi 400 m mixt -5:00:35 la categoria 13-14 ani.

În 1986, la Campionatele Europene de Juniori din Berlin, devine vicecampioană europeană la proba de 200 m spate, performanţă pe care o repetă anul următor la Campionatele Europene de Juniori de la Roma.

La paisprezece ani, este desemnată ‘Maestru al Sportului’.

În prezent, Andreea Szigyarto-Nicolescu este stabilită în zona San Francisco, este membră şi antrenor calificat la U.S.A. Swimming şi membră a Clubului North Bay Aquatics din California.

Recent, a obţinut trei locuri I la concursul Masters organizat de Universitatea San Francisco şi trei locuri II la Pacific Master Championship organizat la Morgana, California.

„Apa e mediul meu. Iubesc înotul, întotdeauna l-am iubit şi a rămas parte din viaţa mea. Am făcut parte dintr-o generaţie deosebită, a anilor ‘80. Din păcate, circumstanţele au făcut ca înainte de ‘89, practic, să ne destrămăm şi fiecare să pornim pe o altă cale. La scurt timp şi omul (Antrenorul Emerit Gheorghe Demeca, al cărui nume îl poartă azi Bazinul Olimpic de Înot Baia Mare) care, împreună cu alţi oameni de suflet, a pus bazele nataţiei în Baia Mare, a plecat în Italia.

A fost aproape două decenii antrenor-coordonator şi multe din succesele înotului băimărean şi implicit româneşti i se datorează. Odată cu dânsul şi cu generaţia noastră, peisajul nataţiei băimărene şi-a pierdut din strălucire.

La fel ca mine, mulţi din colegii mei de generaţie au urmat alte profesii sau au plecat în străinătate. Nume ca Robert Pinter, Noemi Lung, Andrea Hidegcuţi, Bogdan Roatiş sunt rostite acum pe alte meleaguri, acolo unde sunt apreciaţi la adevărata lor valoare. Nu demult, la începutul lunii martie, am avut deosebita plăcere să mă revăd cu Noemi Lung Zaharia în Miami, Florida. Am schimbat păreri referitoare la situaţia trecută şi actuală a înotului şi a bazinului din Baia Mare.

Destinele înotului băimărean sunt şi au fost puse sub semnul întrebării. Comunicarea între conducere, antrenori, cluburi este făcută neconstructiv. La asta se adaugă şi lipsa de fonduri. Sportivi cu rezultate bune, pregătiţi de antrenori dedicaţi, sunt legitimaţi la alte cluburi din ţară, cum ar fi Braşov, Drobeta-Turnu Severin. Bazinul descoperit care, după datul în folosinţă în anii ‘86-’87, a găzduit şi concursuri naţionale, este practic inexistent pentru sportivii băimăreni. Ştrandul oraşului a ajuns, de mult, într-o jalnică situaţie de degradare. Se doresc schimbări, dar ambiţiile personale, orgoliile, ori incompetenţa sunt mai intense decât accentul pus pe sport şi pe sportivi, pe sănătatea tinerilor. Învăţăm din eşecuri, din experienţe.

Personal, m-am regăsit, după mulţi ani, aici, în Statele Unite ale Americii, unde este şi va fi locul meu, unde sunt apreciată la adevărata mea valoare, atât ca om, cât şi pe plan profesional. Dar, afinitatea pentru locurile natale rămâne şi voi fi bucuroasă să contribui, dacă voi fi solicitată, prin prisma unor proiecte, la promovarea înotului şi a şcolii băimărene de nataţie.”

 

Andreea Szigyarto-Nicolescu