Alexandru Filipaşcu - un adevărat reper al Maramureşului

Gazeta de Maramureş continuă seria articolelor despre marii maramureşeni, care pot fi adevărate modele şi repere pentru generaţiile actuale şi viitoare. Povestea lui Alexandru Filipaşcu este una de excepţie, iar noi putem fi mândri că din Maramureşul nostru s-a ridicat o asemenea personalitate.

Este o nevoie extraordinar de acută de a ne recupera istoria, pentru că suntem într-un impas îngrozitor, nemaiavând niciun respect pentru ce a însemnat trecutul istoric. Nu numai regii şi împăraţii au făcut istoria, aşa că trebuie ştiută şi istoria celor mai mici, pentru că, practic, ei au dus istoria în spate.

Alexandru Filipaşcu este marele istoric al Maramureşului, cel care a scris o lucrare extraordinar de valoroasă pentru această ţară „Istoria Maramureşului”, premiată în 1941 de Academia Română.

„Alexandru Filipaşcu se naşte la începutul secolului XX, în localitatea Petrova, într-o familie înstărită şi este trimis la şcoală, la Sighet. Studiile liceale şi le definitivează la Teiuş şi la vârsta de 20 de ani se duce la Budapesta, unde era unchiul său, Gheorghe Bilaşcu, iniţiatorul primei şcoli de stomatologie din lume, ca să facă medicina. Însă, în curând, îşi dă seama că nu are nicio tragere de inimă pentru medicină, fiind aplecat mai mult înspre cercetare şi cunoaşterea istorică. Aşa că unchiul său obţine o bursă specială la Roma şi Vatican. Aici se pregăteau viitorii diplomaţi ai Vaticanului în lume. Deci, cum se exprimă dr. Ilie Gherheş într-un studiu despre Filipaşcu, se pregăteau un fel de prinţi ai Bisericii Catolice. Însă, cu toate acestea, el se va apleca asupra documentelor papale şi va culege absolut tot ce era scris despre Maramureş şi în mod special despre români.

Apoi îşi pregăteşte un doctorat în filosofie acolo, şi la scurtă vreme după ce-şi definitivează studiile teologice de la Roma, îşi mai ia un doctorat şi în teologie. Începând cu anii 1926, până către 1933, va fi profesor în diferite oraşe din Transilvania”, spune dr. Nicoară Mihali.

Înainte de a se numi Filipaşcu, numele său era deja rutenizat şi se numea Filipciuc. „Abia în 1938, după multe demersuri, cu diplome care-i dovedesc originea de nobil maramureşean, îşi recapătă numele de Filipaşcu. Pentru că familia lui provine din localitatea Dolha din dreapta Tisei, şi se trage din voievodul Sanislau, la fel ca şi familia Bilaşcu şi Petrovai, care, cu timpul, prin sec. XV au început să stăpânească teritorii în Rozavlea şi Petrova. Fratele său era avocat şi deputat în Parlamentul ţării, îl cheamă în Maramureş şi ajunge să predea religie la colegiul din Vişeu”, explică Mihali.

Alexandru Filipaşcu era greco-catolic, dar atunci când scrie Istoria Bisericii din Maramureş, rămâi uimit pentru că este un om care nu părtineşte absolut nimic, şi tot timpul cât citeşti aceste pagini ai impresia că sunt scrise de un ortodox şi nu de un greco-catolic. Când a fost arestat, el nu a fost închis pentru viziunea religioasă. Cultura sa teologică l-a făcut să treacă din proprie convingere la ortodoxie, la vârsta de 48 de ani, şi a ajuns să predea la Seminarul Teologic Ortodox din Cluj. Avea doi copii: Lidia, care ajunge scenograf şi pictor de biserici şi Alexandru, care ajunge un scriitor de talie naţională.

„Regimul comunist a venit ca un tăvălug şi Filipaşcu este arestat. Motivul pare, în ziua de azi, de-a dreptul absurd. Filipaşcu era urmărit pentru că era un tip foarte libertin şi le spunea studenţilor mici bancuri despre comunişti. De exemplu, când oraşul Braşov şi-a schimbat numele şi a devenit oraşul Stalin, iar profesorul Filipaşcu, la un curs cu studenţii de la Cluj, i-a întrebat cum se vor numi „braşoavele”, din moment ce s-a schimbat numele în Stalin?, „Stalinşoave?”. Era un spirit foarte deschis şi făcea mici bancuri pe seama celor care preluau puterea. Aşa că a intrat în vizorul comuniştilor pentru bancurile politice şi a fost arestat în 1951. Este cercetat şi abia apoi i se descoperă trecutul. Pentru că a condus destinele oraşului Sighetu Marmaţiei o perioadă de 6 ani. O vreme a fost chiar primarul Sighetului şi o perioadă a fost viceprimar. Având o personalitate puternică, a girat câteva lucruri deosebit de importante: piaţa din centrul oraşului Sighet a devenit un adevărat parc, a modernizat piaţa de alimente, a pus la punct sistemul de alarmare al oraşului şi alte obiective. A fost o perioadă de timp primar ţărănist, apoi independent, sub oblăduirea liberalilor. 

La îndemnul fratelui său devine şi un strălucit gazetar al Maramureşului Istoric şi se semnează cu dr. Alex Filipciuc, pentru că numai din ’38 îşi reia vechiul nume al familiei. Faptul că a fost primar la Sighet, pentru el a însemnat un câştig extraordinar, pentru că în perioada interbelică era un vagon de documente neatinse despre Maramureş, cum se exprimă chiar el. Din această arhivă scrie celebra carte privind Istoria Maramureşului, pe care a completat-o şi cu informaţiile pe care le avea de la Vatican. Din păcate, în al doilea Război Mondial, mai mult de jumătate din arhiva Maramureşului Istoric a sfârşit în flăcări, în perioada dominaţiei austro-ungare”, explică scriitorul dr. Nicoară Mihali.

Comuniştii îl condamnă şi-l duc la Canal şi pentru faptul că a fost membru al partidelor istorice (PNŢ şi PNL). Este condamnat la 5 ani, dar face o cangrenă la un picior şi, din cauză că mirosea foarte urât, este dus în localitatea Valea Neagră, care, printr-o ironie a sorţii, azi se numeşte Lumina. Localitatea este pe malul mării, vizavi de Năvodari şi Mamaia. Alexandru Filipaşcu se stinge aici de septicemie, în 20 decembrie. Familia a aflat unde este îngropat abia în 1993 şi, când s-au dus şi i-au aranjat mormântul, cu toate că era vară, o mătuşă de-a lui din Petrova i-a colindat o colindă pentru că ştia că a murit de sărbătorile de Crăciun.