Academicianul Ioan Aurel Pop, Doctor Honoris Causa, în Baia Mare

Preşedintele Academiei Române, profesorul universitar dr. Ioan Aurel Pop, rectorul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca,
a primit titlul academic de Doctor Honoris Causa al Universității Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN).
Ceremonia a avut loc în Aula Magna a Centrului Universitar Nord din Baia Mare. Sala a fost plină, au fost profesori ai facultăţilor băimărene şi clujene, au fost studenţi, oameni de cultură, prieteni de-ai profesorului academician. Printre invitaţii de seamă: Teodor Ardelean, Nicolae Bud, Gheorghe Achim, Marin Bancoş...

Festivitatea a fost deschisă de către profesorul universitar dr. ing. Nicolae Burnete, un spectaculos vor­bi­tor de latină. A urmat conf. univ. dr. Ioan Mircea Farcaș, decanul Facul­tății de Litere din cadrul Centrului Universitar Nord din Baia Mare, care a rostit un Laudatio în numele întregii comunități academice a Universității Tehnice din Cluj-Napoca. „Personalitate proe­mi­nentă a istoriografiei române actuale, medievist neîntrecut, cu­nos­cător al unor limbi de circulație internațională precum: engleza, franceza, germana, italiana, la care se adaugă maghiara, latina, paleografia slavă etc., domnul Ioan Aurel Pop se bucură de o largă apreciere în mediile academice din întreaga lume, impunându-se ca un istoric competent și responsabil care dispune de o uriașă capacitate de analiză și sinteză. La acestea se adaugă tactul, dar și fermitatea, exigența față de sine și față de cei din jur, patriotismul sincer și luminat, toate acestea într-o exemplară simbioză”, a spus profesorul băi­mărean.

Cel mai aşteptat discurs a fost cel al preşedintelui Academiei Române. Ioan Aurel Pop a mulţumit pentru onoarea acordării acestui titlu şi a mulţumit colegilor de la Facultatea de Litere din Baia Mare.
„Mulțumesc pentru această onoare. Când ești onorat la tine acasă - și eu sunt onorat acum la mine acasă, nu departe -, e mare lucru fiindcă nimeni nu-i profet în țara lui. Colegii au făcut un gest de mare bunăvoință pe care nu o să-l primească neapărat toată lumea cu bunăvoință. Noi, la Cluj, suntem singurul centru universitar din țară care avem un consorțiu al celor șase universități de stat, acționăm împreună, gândim îm­preună la viitorul învățământului superior și al cetății. Prin urmare, e un titlu acordat în familie. Le mulțu­mesc colegilor mei de la Facultatea de Litere, de la Centrul Universitar Nord Baia Mare și, firește, de la universitatea voastră mamă. Am să vă spun câteva cuvinte, deşi o să spuneţi că vând castraveţi grădi­narului, despre Maramureş ca ţară generatoare de ţări. România este o ţară de ţări, mai mult şi adesea în sensuri diferite decât alte state. Fireşte că mai toate statele europene au în componenta lor variate provincii istorice, cu nume sugestive, încărcate de istorie. Acest gen de provincii istorice, de ţinuturi, de teritorii, cu mai multă sau mai puţină încărcătură politică de demult, se cheamă, de regulă, în româneşte, ţări, singular ţară, nu e nici un dubiu că termenul provine din latinescul terra. În limbajul curent se spune că România e formată din trei ţări: Ţara Românească, Moldova şi Transilvania, dar, de fapt, fiecare dintre ele sunt la rândul lor suma altor ţări mai mici, în cadrul cărora se află altele şi mai mici şi aşa mai departe până la văile râurilor şi chiar până la sate. Pentru că noi am trecut într-o vreme îndelungată, de la sat, la stat. Ele, aceste ţări, îşi au originea în acele nuclee de putere rămase de pe urma retragerii aureliene şi dezorganizării Imperiului Roman, nuclee pe care Nicolae Iorga, în marea lui înţelep­ciune, le-a numit sugestiv: Romanii sau Romanii populare. Ele s-ar putea chema foarte bine terre roman, adică ţări române, după o denumire ates­tată în perioada romană târzie şi care s-au conservat în ciuda impunerii unor vremelnice alcătuiri barbare, cum se numeau odată, sau în limbaj politic corect astăzi, ai populaţiilor migratoare. În acest lung şir de ţări, ale ţării celei mari, se află câteva care sunt generatoare de alte ţări. Nu multe.
Nobilul de origine cnezială, Dragoş, şi voievodul Bogdan, cu cetele lor maramureşene, au ajutat ferm la formarea Ţării Moldovei. Secole la rând, regiunea intracarpatică, Transilvania voievodală, Maramureşul, Banatul au fost, nu numai un rezervor etnic românesc, din care se revărsa preaplinul peste munţi şi spre margini, dar şi un rezervor politic, un potenţator de organizare politică în urma presiunilor regatului Ungar cuceritor. Ţara Maramu­reşului a fost formată ca un nucleu de latinitate peste dacii liberi, după ce populaţia romanizată din fosta provincie Dacia s-a putut extinde spre nord, prin roire, în căutarea unor pământuri roditoare, a unor păşuni bune, a sării, a metalelor neferoase... Prima informaţie docu­men­tară pe care o avem ca istorici despre Maramureş se află într-o Diplomă veche de la 1199, prin care regele Emeric al Ungariei îl răsplă­teşte pe comitele Laurenţiu cu o moşie în comitatul Sopron, pentru merite credincioase şi mai ales pentru ajutorul dat regelui cu prilejul unui accident petrecut, citez: În Maramureş, în timpul vânătorii (citat în latină).
Pe atunci, Maramureşul apărea ca entitate distinctă de Ungaria şi se situa în afara ei, spre est şi nord-est. Progresele teritoriale ale Ungariei spre nord-est s-au făcut în mai multe etape. În secolele al X-lea, al XI-lea, marginile ţării şi apoi ale regatului, regatul nu există înainte de anul 1000, marcate prin priseci, erau în zona confluenţei Someşului cu Tisa. Regiunile de pe versantul de Miazăzi a Carpaţilor nordici din Slovacia de astăzi, până în Mara­mureş, reprezentau o pădure de dincolo de hotare, despărţind Ungaria de Polonia (...)
Maramureșul a avut, între țările țării, un rol esențial: acela de păstră­tor al rânduielilor românești sub stăpâniri străine și la marginea teritoriului etnic românesc, conservând cu obsti­­nație limba, credința bizantină, conștiința latinității, costumul popular, arhitectura tradițio­nală de lemn, adică toate caracte­ris­ticile de bază ale poporului român”, a spus academicianul Ioan Aurel Pop.

A fost o lecţie despre Maramureş foarte interesantă. Din păcate, nu putem prezenta în acest număr decât o variantă mai pe scurt. În numărul viitor vom prezenta întreg discursul profesorului-academician, o lecţie de istorie care trebuie citită de toată lumea.
 

„Mulțumesc pentru această onoare. Când ești onorat la tine acasă - și eu sunt onorat acum la mine acasă, nu departe -, e mare lucru fiindcă nimeni nu-i profet în țara lui. Colegii au făcut un gest de mare bunăvoință pe care nu o să-l primească neapărat toată lumea cu bunăvoință. Noi, la Cluj, suntem singurul centru universitar din țară care avem un consorțiu al celor șase universități de stat, acționăm împreună, gândim îm­preună la viitorul învățământului superior și al cetății. Prin urmare, e un titlu acordat în familie. Le mulțu­mesc colegilor mei de la Facultatea de Litere, de la Centrul Universitar Nord Baia Mare și, firește, de la universitatea voastră mamă”.
Ioan Aurel Pop