Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
A fost inaugurat Stadionul Central al ACS Recea
La momentul inaugural a fost prezent președintele Consiliului Județean, Gabriel Zetea, vicepreședintele Ioan Doru Dăncuș, prefectul de Maramureș, Vasile Moldovan, subprefectul Alexandru Cosma, fostul arbitru internaţional, Cristian Balaj, dar și Mihai Stoichiță, președintele Comisiei Tehnice din cadrul Federației Române de Fotbal.
Primarul comunei Recea, Octavian Pavel a arătat că stadionul cu gazon a fost construit din fondurile proprii ale administrației locale, lucrările întinzându-se pe parcursul a câțiva ani. „Costurile totale s-au ridicat la aproximativ 300.000 de euro, iar execuția a fost una de durată, deoarece în proporție de peste 90% a reprezentat finanțare de la bugetul local. Ne lăudăm, astăzi, cu o tribună acoperită de 600 de locuri și cu un stadion care aparține comunei Recea și pot spune că am mai îndeplinit o promisiune făcută locuitorilor. Am avut și meciul inaugural pe Stadionul Central, unde ACS Recea a întâlnit, miercuri după-masa, formația U Cluj. Îi vom felicita pe clujeni atât pentru scorul obținut, câștigând meciul cu 2-0, cât și pentru promovarea în liga superioară. Totodată, doresc să mulțumesc executivului Consiliului Județean și reprezentanților Instituției Prefectului că au rămas până la ultimul minut al meciului, susținând A.C.S. Recea din tribuna stadionului central”, a declarat Octavian Pavel, primarul comunei Recea.
Prezent la inaugurarea Stadionului Central al ACS Recea, șeful administrației județene, Gabriel Zetea, a precizat că întreg Maramureșul poate să felicite administrația locală din Recea, respectiv executivul Primăriei condus de primarul Octavian Pavel, dar și Consiliul Local, pentru efortul făcut la nivelul comunității. „În decursul câtorva ani, Recea a construit una dintre cele mai moderne baze sportive din țară și se poate gândi acum la investiții pentru creșterea performanței sportive. Consiliul Județean Maramureș va rămâne alături de administrația din Recea, iar fondurile alocate pentru sport vor fi cel puțin la nivelul anilor trecuți. Capitala fotbalului maramureșean este, începând de miercuri, 9 mai, comuna Recea”, a conchis președintele Consiliului Județean Maramureș.
„Consiliul Județean Maramureș va rămâne alături de administrația din Recea, iar fondurile alocate pentru sport vor fi cel puțin la nivelul anilor trecuți. Capitala fotbalului maramureșean este, începând de miercuri, 9 mai, comuna Recea”.
Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș