99 de ani de la Marea Unire

În urmă cu 99 de ani, Maramureşul clocotea de patriotism şi speranţă. „Treziţi din somnul cel de moarte”, liberi şi independenţi, delegaţii maramureşeni la Marea Unire porneau spre Alba Iulia pentru a rupe „lanţurile robiei”, cu entuziasmul celor care aud chemarea istoriei la fapte şi cu piepturi pline de mândrie naţională, din care răsunau cântece patriotice. Maramureşul şi maramureşenii şi-au adus din plin contribuţia la cea mai glorioasă pagină din istoria acestei ţări: Marea Unire. Acum, în pragul centenarului Marii Uniri, GAZETA de Maramureş vă propune o întoarcere în timp, la evenimentele, oamenii şi mai ales idealurile care au animat generaţia Unirii. Urmează o poveste despre patriotism, curaj, unitate şi unire. 

Tragedia de la Sarajevo din 28 iunie 1914 dezlănţuie răz­boiul mondial şi, în ziua de 2 august, feciorii Maramure­şu­lui pleacă voioşi spre Sighet, Sătmar, Eger şi Balasagyarmat, la regimentele 5, 12, 85, fiind convinşi că în 2-3 luni vor isprăvi cu Serbia. Însă, e doar începutul unui episod istoric care îşi va lăsa adânc urmele asupra bătrânului Maramureş. La finele lunii septembrie, soseşte acasă sublocotenentul rez. Dr. V. Filipciuc, rănit la braţ şi picioare în luptele din jurul Lembergului. Împăr­tăşind impresiile culese de pe front, susţine sus şi tare că războiul se va termina cu căderea monarhiei austro-ungare şi formarea statelor naţio­nale. Ca urmare, îl îndrumă pe fratele său să-şi continue studiile la Beiuş, deoarece România va avea nevoie de tineri crescuţi în spiritul şi mediul românesc. Previziunea lui avea să se împlinească. Însă după patru ani sângeroşi.

La o populaţie de 75.388 de oameni, cât avea Maramureşul în preajma marelui război, au participat direct pe front 9.645 de maramureşeni. 1.037 ostaşi au murit pe câmpul de luptă, alţi 171 în temniţe, în pribegie sau în spitale, 953 s-au întors invalizi, 698 răniţi, dar ulterior vindecaţi. În urma dece­da­ţilor şi dispăruţilor în marea confla­graţie, au rămas 1.039 văduve şi 2.556 orfani.
În total, 800.000 de români, militari şi civili şi-au dat viaţa pentru întregirea ţării, ucişi de gloanţe sau de boli, frig şi foame. Atunci, în urmă cu aproape 100 de ani, la Mărăşti - Mărăşeşti şi Oituz, dar şi la Bucureşti şi Iaşi, o întreagă naţiune a decis să se opună prin forţa armelor, dar şi prin forţa unei voinţe unanime: „Pe aici nu se mai trece”. Iar în final, „a biruit dreptatea” şi s-a scris cea mai glorioasă pagină din istoria acestui Neam: Unirea. Marea Unire.
În preajma marelui eveniment, Con­siliul Naţional Român Central a desfă­şu­rat o amplă activitate organizatorică, pregătind consultarea poporului în problema Unirii prin convocarea Adunării Naţionale de la Alba Iulia. Numeroase broşuri, articole şi pliante au fost răspândite pentru a mobiliza poporul la marea sărbătoare a învierii naţionale. Din textul convocării Adu­nării Naţionale de la Alba Iulia, publicat în 7/20 noiembrie 1918, rezultă chemarea înflăcărată adresată poporului român: „Istoria ne cheamă la fapte. Mersul irezistibil al civilizaţiei ome­neşti a scos şi neamul românesc din întunericul robiei la lumina conştiinţei de sine. Ne-am trezit din somnul de moarte şi vrem să trăim alături de celelalte naţiuni ale lumii, liberi şi inde­pendenţi (…). În scopul desăvârşirii unităţii naţionale a poporului român, se convoacă Adunarea Naţională a naţiu­nii române din Ungaria şi Transilvania la Alba Iulia, cetatea istorică a neamului nostru, pe 1 decembrie 1918” – Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, Bucureşti, 1943, p.43.
Marea adunare populară din Baia Mare din 26 noiembrie 1918, care a concentrat majoritatea populaţiei din satele învecinate, ridicându-se la numărul impresionant de 8-10.000 de persoane, într-o atmosferă de sărbătoare şi entuziasm şi-a ales delegaţii pe care i-a propus totodată şi în Marele Sfat Naţional: dr. Vasile Lucaciu, dr. Teofil Dragoş, Dr. Aurel Doboş. Garda Naţională din Baia Mare şi din localităţile din jur, satele Recea, Groşi, Tăuţii Măgherăuş, Săcălăşeni şi-au ales delegaţi în persoana dr. Aurel Nistor, comandantul gărzii naţionale române din Baia Mare, Dr. Coriolan Bohănţiel, locotenent în rezervă şi Alexandru Schiller.
Delegaţiile maramureşene de pe Valea Izei şi a Vişeului, împreună cu cei din Sighet, au plecat spre Baia Mare încă din 28 noiembrie, traversând Munţii Gutâi. Vestea plecării şi entuziasmul lor i-a determinat şi pe sătenii din Berbeşti, Giuleşti, Vad şi Onceşti să-şi pregătească în grabă căruţele şi să-i însoţească în drumul lor spre Baia Mare. Mărturiile vremii arată că, după atâtea secole de aşteptare, delegaţii românilor au reuşit să deştepte până şi munţii şi apele, care să cânte, alături de ei: „Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soartă / La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani”.
În cartea „Maramureşul şi Unirea” se arată că: „Prin toate satele prin care treceau, delegaţii au fost primiţiu cu multă însufleţire de populaţie, cu urale şi strigăte de bucurie: «Trăiască Româ­nia / Vrem unire cu ţara»”. În Baia Sprie, convoiul de căruţe, peste 200 la număr a fost aşteptat de întreaga po­pulaţie a oraşului, care, în frunte cu protopopul a ţinut să întâmpine mara­mureşenii. Şi, în acest scurt popas, mulţimea a început să murmure: „Hai să dăm mână cu mână / Cei cu inima română / Să-nvârtim hora frăţiei / Pe pământul României”.
În Baia Mare, delegaţia a fost întâm­pinată în piaţa din centrul oraşului, de Consiliul naţional român, în frunte cu dr. Teofil Dragoş, şi de celelalte dele­gaţii sosite din sudul judeţului. În acea zi, practic, Baia Mare a reunit dele­ga­ţiile şi aspiraţiile românilor din zona Izei, Marei, Vişeu, Lăpuş, Someş şi Tisa.
A doua zi, trenul purta spre Alba Iulia inimile însufleţite ale atâtor soli ai poporului român, hotărâţi să realizeze în fapt visul strămoşilor.
În gara Teiuş, delegaţii aflând că bătrâ­nul luptător George Pop de Băseşti călătorea cu trenul respectiv i-au făcut o caldă manifestaţie. Bătrânul, cu părul alb ca zăpada, şi-a scos capul pe fereastra va­gonului şi, cu ochii în lacrimi, a mul­ţumit celor prezenţi, care nu conteneau să strige „Trăiască România unită!”.
La plecarea din Teiuş, o ploaie de gloanţe s-a dezlănţuit asupra trenului, omorând pe stegarul Ion Arion, care, după sosirea la Alba Iulia, a fost purtat pe braţe în cetatea lui Mihai Viteazu şi îngropat în loc de cinste.
Într-un articol al ziarului Sfatul, se descrie plecarea delegaţilor români: „Alba Iulia! Oraş sfânt al Românilor! Câte suveniruri glorioase şi dureroase se renasc în sufletele noastre la amentirea acestui nume vrăjitor: Gloria le­gionarilor lui Traian, a dorobanţilor lui Mihai Viteazu, suferinţele martirilor noştri naţionali Horea, Cloşca şi Cri­şan, protestele noastre nenumărate în contra volniciei şi asuprirei mile­nare, toate le-ai văzut în Alba Iulie! (...)
La apelul Consiliului Naţional Român Central ca tot cercul electoral unde locuiesc români să reprezenteze la Adunarea Naţională din Alba Iulia, prevăzuţi cu credenţionalele cercului Sighet şi ale Reuniunei Învăţătoreşti şi Florentin Bilţiu-Dăncuş cu credin­ţionaşul corpului ofiţeresc român mara­mureşean, au plecat din Sighet 7 inşi în frunte cu dr. Vasile Kindriş – preşedintele Sfatului nostru comitatens. Veseli, enervaţi de nerăbdare - nu cumva să ne întârziem de la Adu­nare – am plecat joi în 28 noiembrie la ora 8 dimineaţa. În Berbeşti ne-o aşteptat dl. student în drept Ilie Lazăr, ca să ne avizeze că berbeştenii au plecat deja.
În Giuleşti, odată observăm o grupă mare de români, îmbrăcaţi toţi sărbă­toreşte. Când sosim la ei ne fac ovaţii, o surprindere plăcută pregătită de bravul student I. Lazăr şi de părintele I. Ardelean din Văleni. Bravii giuleşteni ne-au aşteptat cu 10 care, ca să ne ducă în cinste până la Crăceşti, iar doamna văduvă Lazăr ne-a aşteptat cu un dejun bogat – pentru care, mare mulţămită! Cântând am plecat pe 3 mai departe. Pe toate satele pe unde treceam Românii ne făceau ovaţii însu­fleţite. Ajungând în Crăceşti am prânzit în cârciuma unui jidan-român. Neaşteptându-ne carele, ca să ne treacă peste Gutâi, am fost ne­voiţi să ne rugăm de badea Ion şi Pârja din Giu­leşti – cari ne-a şi adus şi până aici - să ne treacă şi peste deal şi ei ne-au şi trecut cu cea mai mare plă­cere, pentruce suntem recunoscători.
Înveseliţi de glumele lui badea Ion din Giuleşti – abia observaserăm că suntem deja la poalele Gutâiului, unde ne-am dat din car ca să-i cruţăm martina lui badea Ion contra protestărilor lui. Adevărul a fost că noi am preferat a face pe jos calea cea mai scurtă prin romanticile păduri ale Gutinului decât lungile serpentine cu carul. Abia observăm şi suntem deja la fântâna lui Pintea unde observăm un car bolboră­sind în amurgul serii: doctorul G. Bârlea cu taică-său, dl. Protopop şi cu părintele Fuciec şi câţiva ţărani de pe diferite sate. La crucea de pe vârf, i-am ajuns, şi până ne-au sosit carele, ne-am încălzit din plosca domnului protopop. Sosiţi la 4 ore am plecat în jos prin codri Gutinului spre Baia Sprie. Când suntem în vale la casa pădurariului ce surprindere plăcută, ne iese înainte o grupă de Dşoare şi domni cu steaguri româneşti, făcându-ne ovaţii însufleţite - sunt băisprienii: Dşoarele Anca, fraţii Lupan, fraţii Nistor şi mai mulţi domni. Grupa noastră creşte cu tot pasul. Steagurile fâlfâiesc, carele par că zboară, iar bătrânul Gutâi răsună de «Deşteaptă-te române / Din somnul cel de moarte / la care te-adânciră barbarii de tirani / Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soartă / La care să se închine şi cruzii tăi duşmani».
În Baia Sprie, înaintea «Coroanei», ne aşteaptă deja tot oraşul în frunte cu Dl. Protopop din localitate, totodată pre­şedintele Sfatului Naţional local. La mesele Coroanei suntem ospeţii lor bine văzuţi, le mulţumim din inimă pentru călduroasa primire! Suntem deja o grupă mare! Mai încolo, la Baia Mare, Badea Ion nu ne lasă din «Să horiţi mai una». În Baia Mare, mai tare cântăm: «Hai să dăm mână cu mână / Cei cu ini­ma română / Să-nvârtim hora frăţiei / Pe pământul României» şi «Iarba rea din holdă piară / Piară duşmanii din ţară»”.
 

Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia
 

La Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918 par­ticipă 1228 de delegaţi aleşi în circum­scripţiile electorale din toate judeţele Transilvaniei, hotărâţi să decidă soarta ţării: „Mânaţi de o putere nevăzută, au plecat mii şi zeci de mii de oameni spre Alba Iulia. Au venit din toate colţurile locuite de români, ca un simbol, că de acum s-au sfărmat graniţele vitrege pe care zbirii de ieri le credeau veşnice” – Alba Iulia, organ al proclamării unităţii naţionale, nr. 1 din 27 nov. 1918.
Trenurile soseau unul după altul în gara din Alba Iulia şi din piepturile tuturor răsuna „Deşteaptă-te române”.
Membrii CNRC sosiseră la Alba Iulia încă de vineri, 28 noiembrie. Pentru a doua zi era prevăzută o convenţie preliminară a membrilor consiliului şi a comitetului naţional. Conferinţa care a avut loc a doua zi a durat până noaptea târziu, sub preşedinţia lui Ştefan Cicio-Pop. Obiectul l-a constituit proiectul de rezoluţie care avea să fie supus Adunării Naţionale.
 

Redăm textul integral al rezoluţiei votate în unanimitate la Adunarea Naţională de la 1 decembrie 1918:
„I: Adunarea Naţională a tuturor românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească adunaţi prin repre­zentanţii lor îndreptăţiţi la Ala Iulia în ziua de 18 noiembrie – 1 decembrie 1918, decretează unirea tuturor acestor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România.
II. Adunarea Naţională rezervă teritoriilor sus-indicate autonomie provizorie până la întrunirea Constituantei, aleasă pe baza votului universal.
III. În legătură cu aceasta, ca principii fundamentale la alcătuirea noului stat român, Adunarea Naţională proclamă următoarele:
1. Deplina libertate naţională pentru toate popoarele conlocuitoare. Fieca­re popor va institui, administra şi judeca în limba sa proprie prin indivizi din sânul său şi fiecare popor va primi drept de reprezentare în corpurile legiuitoare şi la guvernarea ţării în proporţie cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc.
2. Egala îndreptăţire şi deplina libertate confesională pentru toate confesiunile de stat.
3. Înfăptuirea desăvârşită a unui regim curat-democratic pe toate te­renurile vieţii publice. Votul obştesc direct, egal, secret, pe comune în mod proporţional, pentru ambele sexe, în vârstă de 21 de ani, la reprezentarea în comune, în judeţe oriu parlament.
4. Desăvârşită libertate de presă, de asociere şi întrunire, libera propa­gandă a tuturor gândurilor omeneşti.
5. Reforma agrară radicală. Se va face conscrierea tuturor proprietăţilor, în special a proprietăţilor mari. În baza acestei conscrieri desfiinţând fidel-comisele în temeiul dreptului de a micşora după trebuinţă latifundiile, i se va face posibil ţăranului să-şi creeze o proprietate (arător, păşune, pădure) cel puţin atât cât o să poată munci el şi familia lui. Principiul conducător al acestei politici agrare e pe de o parte promovarea nivelării sociale, pe de altă parte petenţiarea producţiunii.
6. Muncitorimei industriale i se asigură aceleaşi drepturi şi avantagii, care sunt legiferate în cele mai avansate state şi industrii din Apus.
 
IV. Adunarea Naţională dă expresiune dorinţei sale ca Congresul de pace să înfăptuiască comuniunea naţiunilor libere, în aşa chip, ca dreptatea şi libertatea să fie asigurate pentru toate naţiunile mari şi mici deopotrivă, iar în viitor să se elimine războiul ca mijloc pentru reglarea raporturilor interna­ţionale.
V. Românii adunaţi în această adunarea naţională salută pe fraţii lor din Bu­co­vina scăpaţi din jugul monarhiei austro-ungare şi uniţi cu ţara-mamă România.
VI. Adunarea Naţională salută cu iubire şi entuziasm libertatea naţiunilor subjugate până aci în monarhia austro-ungară, anume naţiunile ce­hos­lovacă, austro-ger­ma­nă, iugosla­vă, polonă şi ruteană şi hotărăşte ca acest salut al său să se aducă la cunoştinţa tuturor celor naţiuni.
VIII. Adunarea Naţională, cu smerenie se închină înaintea memoriei acestor bravi ro­mâni, care în acest război şi-au vărsat sângele pentru înfăptuirea idealului nostru murind pentru libertatea şi unitatea naţiunei române.
VIII. Adunarea Naţională dă expresiune mulţumirei şi admiraţiei sale tuturor puterilor aliate, cari, prin strălucitele lupte purtate cu cerbicier împotriva unui duşman pregătit de multe decenii pentru război, au scăpat civilizaţiunea din ghiarele barbariei.
IX. Pentru conducerea mai departe a afacerilor naţiunii din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, Adunarea Naţională hotărăşte instituirea unui Mare Sfat Naţional Român care va avea toată îndreptăţirea să reprezinte na­ţiunea română oricând şi pretutindeni faţă de toate naţiunile lumii şi să ia toate dispoziţiunile pe cari le va afla necesare în interesul naţiunii”.
Deschiderea Adunării Naţionale a fost făcută de George Pop de Băseşti care sublinia în discursul său: „Lanţurile acestei robii suntem chemaţi, fraţilor, să le zdrobim astăzi, în această mare adunare naţională a tuturor românilor din Ungaria şi Transilvania, aici, pe pământul stropit cu sângele martirilor Horia şi Cloşca. Vrem să dezrobim lan­ţurile robiei noastre sufleteşti prin realizarea marelui vis al lui Mihai Vi­tea­zul: unirea tuturor celor de o limbă şi de o lege, într-un singur şi nedespărţit neam românesc”.
Vasile Goldiş, înainte de a se da citire textului rezoluţiei spunea: „Să jurăm credinţă de aci înainte numai naţiunii române, dar tot atunci să jurăm credinţă tare civilizaţiuni umane. Câtă vreme vom păstra aceste credinţe, neamul nostru va trăi, se va întări şi fericiţi vor fi urmaşii noştri până la sfârşitul vea­curilor”.
Au urmat apoi alte discursuri înălţă­toare, toate subliniind că libertatea aces­­tei naţii înseamnă unirea ei cu România.
Primele zile după Unire
După Adunarea Naţională de la Alba Iulia, delegaţii au desfăşurat o amplă activitate de promovare a marelui eveniment. Pretutindeni au fost organizate adunări publice în care s-au expus şi explicat hotărârile istorice luate la Alba Iulia.
În 20 decembrie 1918 a avut loc, la Sighetu Marmaţiei, o mare adunare convocată de Consiliul naţional jude­ţean. Preşedintele Consiliului naţional român din Maramureş, Vasile Chindriş spunea: „Temelia vieţii noi are să fie întărită şi consolidată prin înfăptuirea unor reforme de structură, în primul rând reforma agrară”.
O adunare similară s-a ţinut în 5 decembrie la Târgu Lăpuş. Partici­panţii s-au adunat în curtea şcolii confesionale greco-catolice, unde era improvizată şi o tribună. Adunarea a fost deschisă de protopopul român Andrei Ludu din Târgu Lăpuş, care a expus conţinutul hotărârilor de la Alba Iulia a urmat apoi discursul lui Titus Ciortea. Când dr. Ioan Olteanu se pregătea să închidă adunarea, reacţio­narii unguri au ucis 24 de oameni şi numeroşi alţii au fost răniţi.
La Băseşti, la reşedinţa marelui luptă­tor George Pop, are loc, în 15 decembrie, o mare adunare la care au participat ţăranii din toate satele.
În 20 decembrie, la Şomcuta Mare a fost convocată de asemenea o adunare în care au răsunat cântece patriotice ca şi „Deşteaptă-te române”.

În 30 decembrie 1918, generalul Ber­the­lot soseşte la Baia Mare fiind aşteptat de o mare de oameni. Corul din Tăuţi i-a făcut o primire frumoasă, cântând „Auzi buciumul cum sună” şi „Deşteaptă-te române”, iar corul inte­lectualilor băimăreni a prezentat un regal de cântece folclorice. Recepţia
s-a desfăşurat în localul Gării. Din partea Consiliului naţional român a vorbit Alexandru Breban, iar Filip Paquet, directorul minelor din Băiţa a vorbit în limba franceză. Ţăranul Hoban Vasile din Firiza mărturisea în cuvântarea sa: „Deşi sunt de 70 de ani, încă n-am avut niciodată o bucurie aşa de mare, mă simt gata de luptă pentru unitatea şi libertatea acestui popor năpăstuit”.
Cu câteva zile înainte, armata română sosise în această regiune a ţării. Săptă­mânalul Renaşterea arăta: „Veniţi de peste Carpaţi să vă îmbrăţişăm, să vă primim cu dragostea fratelui de la o mamă şi de la un tată. Ne-au despărţit vicleneşte, azi trebuie să fim împreună, pe pământul moştenit de la părinţii noştri”.
Acţiunile energice ale armatei române au restabilit liniştea şi ordinea. În 26 decembrie are loc o mare adunare po­pulară în piaţa din centrul oraşului Baia Mare, unde soldaţii şi localnicii au ju­cat Hora Unirii până noaptea târziu.

Din memoriile lui Ilie Lazăr

„Sosirea la Alba-Iulia a unei mulţimi neprevăzute până atunci, ne-a impresionat mult. Nu este cazul să descriu această măreaţă demonstraţie a poporului ardelean, fiindcă au descris-o iluştri mânuitori ai condeiului în cele mai mici amănunte. Eu voi arăta doar ce s-a petrecut în jurul nostru; actele la care personal am avut fericirea să iau parte. Eu am reprezentat la această Mare Adunare plasa mea de baştină Şugătag - Maramureş, cu «credenţional» (cum i se spunea) în regulă, aşa că am fost unul dintre „deputaţii” cu drept de vot în Sala istorică din Cetate, unde s-a votat Marea Unire.
Acesta este primul mare act politic la care am avut cinstea - deşi încă tânăr - să iau parte. Marea Adunare a prezidat-o Preşedintele Partidului Naţional, Gheorghe Pop de Băseşti, secondat de toţi episcopii, de Comitetul Naţional compus între alţii din Teodor Mihali, Ştefan Cicio-Pop, Vasile Goldiş, Iuliu Maniu, Alexandru Vaida-Voievod, Aurel Vlad şi întreg biroul.
În sală, au fost prezenţi şi reprezentanţii tutu­ror provinciilor româneşti. Când au apărut reprezentanţii armatei române, generalul Lecate şi aviatorul Peneş, entuziasmul a atins culmea. Şedinţa o deschide octogenarul preşedinte Gheorghe Pop de Băseşti care după ce rosteşte cuvintele: «acum Doamne, slobozeşte pe robul Tău, că văzură ochii mei mântuirea neamului românesc...» nu-şi poate opri plânsul şi nici nu-i în stare să conducă şedinţa, aşa că lucrările le conduce în continuare, în prezenţa lui Ştefan Cicio-Pop. După cuvântările din program, la orele 12 exact se ridică Vasile Goldiş şi citeşte «Moţiunea» prin care se votează pe vecie Unirea. Votarea unirii şi citirea moţiunii s-a făcut de către episcopii Cristea şi Hossu în faţa poporului imens adunat în Cetatea unde altă dată a fost tras pe roată Horea. După citirea moţiunii, ia cuvântul înţeleptul şi marele gânditor politic Iuliu Maniu, care «motivează hotărârile istorice». Tot ce a urmat după actul oficial al Unirii este descris de autori competenţi. Votarea se face într-un entuziasm de nedescris şi care nu mai încetează”.

Din amintirile preotului Emil Fucec
 

„S-au ţinut adunări populare în tot Maramurăşul, adunări despre care aveam cunoştinţă îndeaproape. Formarea consiliilor naţionale româneşti, a gărzilor naţionale şi mai ales alegerea liberă, fără de constrângere a delegaţilor pentru adunarea de la Alba Iulia, sunt momente pe care nu le poate uita nimeni. În satul Giuleşti s-a ţinut o mare adunare populară, adunare cu oamenii de pe apa Marei unde s-au ales reprezentanţii acestor locuri pentru a pleca la Alba Iulia.
În total au fost aleşi 8 delegaţi. printre care am avut cinstea şi onoarea să mă număr.
Era vreme ceţoasă de toamnă când urmând firul de apă al Marei am trecut Gutinul ajungând cu bine la Baia Mare. Aici ne-am întâlnit cu alţi delegaţi de pe Iza şi Vişeu, din Firiza şi Ferneziu. Tot la Baia Sprie am aflat că fuseseră deplasate la Baia Mare pentru a ne intimida trupe de secui. Dar nici nu ne-a păsat. Am cântat şi am jucat bucuroşi că Maramureşul este într-un gând şi într-o simţire cu toţi românii ardeleni.
La Baia Mare am ajuns pe întuneric dar cu steaguri tricolore în frunte şi cântând fericiţi Hora Unirii. Odată
s-au aprins luminile în fereşti şi muncitorii mineri au început a cânta împreună cu noi. Când am ajuns la hotelul «Ştefan», unde se aflau adunaţi corifeii din Baia Mare, unul mai precaut a ieşit afară şi ne-a strigat speriat: «Tăceţi măi că aicea-s secuii!». Atunci Lazăr Ilie a strigat: «Măi să nu fim pitici şi să nu ne temem. Maramurăşenii nu se tem de nimeni şi de nimic în lumea asta».
Şi nici nu era cazul să ne fie teamă pentru că prin oamenii săi tot Mara­mu­răşul mergea să voteze unirea.
Ne-am suit în tren fără de păs şi am plecat mai întâi la Cluj şi mai pe urmă spre Alba Iulia. Trenul mergea încet, mai stătea prin gări, era un furnicar de lume. Oamenii îşi făceau cruce văzându-ne, cu sarici miţoase, cu plete şi cu bărbi, înalţi ca brazii, toţi unul şi unul. Câte unul mai curajos ne întreba sfios:

« - De unde sunteţi, măi, uriaşilor?
- Din Maramurăş, din Maramurăş!».
Şi cum vă spuneam, la Cluj ne-am unit cu clujenii şi am plecat mai departe. La Cucerdea unde garda naţională fusese dezarmată ne-am dat jos din tren şi am repus Consiliul naţional în drepturile sale. La Teiuş ne-am oprit din nou, am jucat şi am cântat cu oamenii care veneau cu trenurile la adunare. Eram atât de aproape de Alba Iulia! Şi totuşi unuia din cei care mergeau cu sufletul curat să primească împărtăşania unirii nu i-a fost dat să-şi vadă visul cu ochii. Gloanţele pornite dintr-o mitralieră l-au omorât pe loc pe bărbatul despre care aveam să aflăm că îl chema Ion Arion. Într-un fel, am avut noroc. Dacă gloanţele îl ajungeau pe mecanic ne duceam în văzduh cu toţii.
În Alba Iulia dacă am sosit ne-am aşezat într-o şcoală unde am stat până în zorile zilei când, într-o vreme de ploaie amestecată cu zăpadă, am plecat la adunare. Noi, cei de pe Mara şi de pe Cosău ne-am pus lângă tribuna de unde a vorbit episcopul Iuliu Hossu, care a povestit tot ce
s-a petrecut în adunarea deputaţilor.
Mulţumiţi că s-a făcut treabă bună am pornit îndărăt spre casă. Vestea unirii ne-a depăşit în iuţeală şi cei de acasă ne-au întrebat mulţi ani la rând cum a fost drumul spre Alba Iulia şi cum au fost cele petrecute acolo.
Anii au trecut cu bucurii şi necazuri, după cum oamenii îşi rânduiesc soarta. Azi, până şi mie care am 91 de ani, acele vremuri îmi par un vis din cartea de poveşti a istoriei. Unirea ni se pare firească pentru că noi românii am purtat-o mereu în nădejdea sufletului, împlinirea ei în urmă cu 60 de ani este hotarul pentru a cărui apărare nici o jertfă nu a fost şi nu va fi vreodată zadarnică”.

Stabilirea administraţiei româneşti
 

Odată cu eliberarea Maramureşului, a fost stabilită şi administraţia românească. La 28 aprilie 1919 a depus jurământul de credinţă noul prefect al judeţului, Vasile Chiroiu. Alte funcţii au fost ocupate de către: Gavrilă Mihaly (subprefect), Alexandru Moldovan (prim notar al judeţului), Vasile Filipciuc, Flaviu Iurca, Iuliu Coman, Gheorghe Dan (pretori), Vasile Chindriş, Izidor Anderco, Iosif Rednic (juristconsulţi), Gheorghe Coman (administraţia financiară), Ion Rednic, Alexandru Bălin, Sig. Pop, Ivan Dan (serviciul sanitar), Alexandru Lazăr (primpreşedinte la tribunal), Iuliu Moyş, Dumitru Grad (preşedinţi la tribunal), Ilie Chindriş (primprocuror), Desideriu Batin (preşedinte al sedriei orfanale), Tiberiu Chişiu (legist), Iuliu Pop Sighet, Petru Vaida Vişeu (preşedinţi la judecătorii), Florent Mihaly (decan al baroului de avocaţi), Ion de Kovats (prodecan al baroului de avocaţi), Victor Hodor (primar al Sighetului), Teodor Pop (şef al poliţiei din Sighet), I. Stoia (revizor şcolar), Vasile Iuga şi Ştefan Bota (subrevizori şcolari). Funcţiile mai mici au fost ocupate temporar de către persoane fără pregătire de specialitate.
În toamna anului 1919 au fost redeschise şcolile secundare: un liceu de băieţi şi unul de fete şi o şcoală normală de băieţi la Sighetul Marmaţiei, apoi un gimnaziu la Vişeu de Sus. Pentru susţinerea elevilor şi internatului gimnaziului din Vişeu, Vasile Filipciuc a întemeiat o fundaţie de 500.000 de coroane. Gavrilă Iuga a transformat casina din Vişeu
într-una românească şi a pus bazele Băncii Vişeului, care avea un capital exclusiv românesc de 600.000 de lei. În octombrie 1919 au fost aleşi primii reprezentanţi ai Maramureşului în Parlamentul României Mari: Gheorghe Bilaşcu, Gavrilă Iuga, Vasile Chindriş, V. Pop, Teodor Bocotei, Orest Ilniczky (deputaţi), Alexandru C. Anderco, Simion Balea, I. Boroş şi I. Pop senior (senatori). Deputatul Orest Ilniczky a citit în plen declaraţia prin care poporul rutean dorea să fie cuprins în hotarele României, „văzând în aceasta unicul mijloc de a putea scăpa de mizeriile în care au ajuns, datorită latifundiilor oligarhice şi erariale”.