9 APRILIE 1654. Moartea lui Matei Basarab

La 9 aprilie 1654, a înce­tat din viață Matei Ba­sarab, unul dintre cei mai importanți domnitori ai Țării Românești, cu o domnie îndelungată, ce a fost ca­­rac­terizată de stabilitate și o mare înflorire economică și cultu­rală a țării. În cei 22 de ani de domnie, Matei Basarab s-a dovedit un bun gospodar, măsurile sale economice fiind îndreptate spre creșterea veniturilor statului, dar și pe sprijinirea producției manufacturiere, ce vor duce la repunerea în func­țiune a minelor de la Baia de Aramă și Baia de Fier, construirea unei mori de hârtie la Călimănești și a unei fabrici de sticlă la Câmpulung. În timpul lui Matei Ba­sarab, au fost publicate, în 1640, ,,Pravila mică” sau ,,Pravila de la Govora”, o culegere de legi bise­ricești care a fost prima lucrare tipărită în limba română, iar în 1652 ,,Îndreptarea legii”, numită și ,,Pravila de la Târgoviște”, care a fost primul cod de legi tipărit în spațiul românesc.

Fiul marelui dregător Dan­ciu din Brâncoveni și al Stancăi, rudă cu familia boierilor Craio­vești, a deținut mai multe dre­gă­torii decât cele de postelnic, paharnic (1608 – 1627) sau mare agă (1628 – 1630). A fost căsătorit cu Doam­na Elena, sora cărturarului Udriște Năsturel.
Luându-și și el supranumele
„Ba­sarab”, ca străbunul său Neagoe („nepotul răposatului Io Băsărabă voievod”), a obținut tronul cu ajutorul lui Abaza Mehmed, pașă de Silistra și Oceakov, care l-a chemat „ca să vie să fie domn țării cu voia pașii” (Istoria Țării Românești), lucru care a deranjat foarte tare pe sultan, cerând tătarilor și principelui Transilvaniei să-l alunge pe noul domn proclamat fără voia sa. Cu sprijinul majorității boierilor, care îl desemnaseră încă din august, domnul a înfrânt oștile cu care venea Radu Iliaș, la Plumbuita-Obilești (20/30 – 21/31 octombrie 1632).
După negocierile întreprinse de dregătorii săi la Constan­tinopol, primește firmanul de domnie (15/25 decembrie 1632) și, după vizita sa la Constantinopol (ianua­rie – februarie 1633), este confirmat de sultan (3/13 februarie), în schimbul peșcheșurilor împăr­țite diferiților dregători otomani și al obligației de a plăti tributul întreit, ridicat la 65.000 de galbeni.

Politica sa internă a fost una ba­zată pe menținerea stabilității, însă datoriile către Poartă și întreți­nerea unui costisitor aparat militar l-au obligat să înăsprească fiscalitatea. Introduce taxe usturătoare pentru țărani – „darea talerului”, echivalentă cu doi boi și un porc sau nouă porci –și legi care le limitează strămutarea sau pedep­sește fuga în Transilvania. Pe boieri îi aduce sub ascultare, prin forță sau danii; la începutul domniei, îi cheamă pe pribegi, promițându-le largi privilegii – „Și au venit pribegii cu dânsul: rumânii, grecii, carei au fost boiarii mari și tuturor bine le-au făcut, nu rău, și încă au și boerit pe unii” (Radu Popescu).

În do­meniul militar, reformele au făcut trecerea de la „organizarea curtenească la cea slujitorească” (Constantin Rezachevici), soldații îndeplinindu-și atribuțiile chiar și în vreme de pace, ajutând pe domn să-și impună, chiar și cu forța, autoritatea. Oastea este com­pletată cu unități de dorobanți și pedestre, ambele înzestrate cu arme de foc – corpul seimenilor (archebuzieri pedeștri) fiind cel mai reprezentativ –, ea primind și un alt tip de organizare, în cadrul unei unități existau: căpitani de steaguri, iuzbași (locotenenți), ceauși (sublocotenenți) și stegari.

Măsurile sale economice au fost în­dreptate, în special, spre creș­terea veniturilor statului. Matei Basarab a sprijinit producția manufacturieră prin repunerea în funcțiune a minelor de la Baia de Aramă și de la Baia de Fier, susținerea unei mori de hârtie (Călimănești) și a unei fabrici de sticlă. În timpul său, au fost pu­blicate Pravila mică (1640), tra­dusă din slavonă și Îndreptarea legii (1652), cod de legi tipărit în limba română, legislație care pre­vedea, asemenea jurisdicției europene, inegalitatea pedepselor conform categoriei sociale din care făcea parte împricinatul. De sprijinul său și al Doamnei s-a bucurat și introducerea tiparului în Țara Românească, tipografia pri­mită de la mitropolitul Kievului (1635) a fost instalată, pe rând, la Câmpulung, Govora, Dealu sau Târgoviște.

Politica externă s-a caracterizat printr-un echilibru cu Poarta, caracterizată prin cumpărarea dregătorilor otomani, prin mari sume de bani, în vederea prevenirii problemelor legate de anumiți pretendenți și participarea la luptele otomane cu creștinii.
Cu Transilvania a avut relații foarte bune în timpul principilor Gheorghe Rákóczi I și Gheorghe Rákóczi II, recunoscându-se, însă, vasalul acestora. Cu vecinul de la Nord, Moldova, Matei Basarab a fost într-un conflict permanent. Vasile Lupu a atacat în mai multe rânduri Țara Românească având intenția de a ocupa el tronul acestei țări (1635, 1637, 1638, 1639 sau 1653), toate încheindu-se cu victoria domnului muntean.

Latura sa cea mai vizibilă a fost aceea de „Mecena”, sprijinitor al ortodoxiei și protector al artelor, „cel mai mare ctitor bisericesc al neamului nostru” (Constantin C. Giurescu). A construit sau refăcut 126 de monumente, printre care 46 de biserici sau mănăstiri (Veniamin Nicolae) – Curțile Dom­nești din Câmpulung, București și Târgoviște, casele domnești din Brâncoveni și Caracal, Catedrala Episcopală din Râmnic, mănăs­tirile Arnota (1634), Strehaia, Căldărușani, Sadova, Măxineni, Plătărești, Cornățel, schiturile Bărbătești, Dâmbovița, Pinul,
Bu­zăul sau Bisericile Sf. Împărați, Sf. Nicolae Andronești, din Târ­goviște, Sf. Apostoli, din Ploiești, Sf. Precopie din Gherghița, Sf. Gheorghe, din Pitești, Sf. Apostoli, Sărindar, din București, Sf. Dumitru, din Craiova ș.a. Alături de acestea, a dis­pus construirea de lăcașe religioase, la sud de Dunăre (bisericile Sf. Paraschiva și Sf. Pantelimon din Vidin, Sf. Apostoli din Șiștov), în Transilvania (bisericile din Porcești și Turnu Roșu), Moldova (mă­năstirile Soveja și Dobromirna) sau la Mun­tele Athos (Xenofon, Marea Lavră, Dionisiu, Hilandar, Simonpetra, Cutlumuș, Pantokrator sau Rusikon), toate înzestrate cu proprietăți și mari sume de bani.

Realizările sale din domeniul cultural i-a făcut și pe marii boieri să-i urmeze exemplul, peste 50 de edificii fiind construite în toată țara, printre care bisericile Bu­zinca și Vărzarul (numite așa după ctitorii lor) sau Biserica Târgului din Târgoviște (ctitoria lui Udriște Năsturel). „Matei, fiind în scaun, altă grijă nu avea și făcea mă­năstiri pretutindeni și biserici întru lauda lui Dumnezeu care se văd până acum. Că până la acest domn, puține zidiri au făcut domnii cei mari înainte, iar Matei Vodă a înfrumusețat țara cu tot felul de zidiri bisericești, mănăs­tiri, case domnești care se pomenesc până astăzi” (Radu Popescu).

La sfârșitul domniei, s-a confruntat cu o puternică răscoală a sei­menilor cauzată de unele pro­bleme financiare, domnul refuza plata soldelor cerute de aceștia. A fost înmormântat la Biserica Dom­­nească de la Târgoviște, lângă soția sa, dar, după profa­narea mormintelor, trupurile acestora au fost strămutate la Mă­năstirea Arnota.

* * *

Cea mai cunoscută dintre ctitoriile lui Matei Basarab rămâne Mănăstirea Arnota (din actualul județ Vâlcea), ridicată între anii 1633-1636, pe locul unui lăcaș de cult mai vechi. Biserica mănăstirii a fost pictată de Stroe din Târgoviște. Pe lângă temele religioase tradiționale, sunt de remarcat portretele votive ale ctitorilor (Matei Basarab și Doamna Elina), din pronaos, precum și o remarcabilă decorație florală în locurile libere dintre medalioane. Portretul lui Matei Basarab, înfățișat bătrân, cu părul alb, este considerat unul dintre cele mai frumoase portrete de voievozi români care s-au păstrat până în zilele noastre. Tot la Mănăstirea Arnota se află și mormântul lui Matei Basarab, precum și cel al Doamnei Elina, soția voievodului.
 

* * *

Lunga domnie a lui Matei Basarab a fost o epocă de fervoare religioasă și dezvoltare culturală, așa cum o arată numărul foarte mare de ctitorii voievodale și boierești. Matei Basarab a ridicat de la temelie 46 de biserici, la care se adaugă refacerea multor altora, atât în țară, cât și la Muntele Athos, precum și pe teritoriul actualei Bulgarii, la Vidin și la Șistov. Dacă Ștefan cel Mare a zidit 45 de biserici și mănăstiri, Matei Basarab a zidit 46, atestate documentar, fiind astfel cel mai de seamă ctitor bisericesc al neamului românesc (conform lui C. C. Giurescu).

Surse:

http://enciclopediaromaniei.ro
- Giurescu, Constantin, Istoria românilor, vol. III, Editura ALL, București, 2000;
- ***Istoria românilor, vol. V, Editura Enciclopedică, București, 2003;
- Popescu, Radu, Istoriile domnilor Țărîi Rumânești, în Cronicari munteni, Editura pentru literatură, București, 1961;
- Stoicescu, Nicolae, Matei Basarab, București, 1988;
- Ureche, Grigore, Letopisețul Țării Moldovei, în Cronicari moldoveni, Editura Militară, București, 1987;
- Veniamin, Nicolae, Ctitoriile lui Matei Basarab, București, 1982.