76 de ani de la Masacrul de la Moisei

În toamna anului 1944, la periferia comunei Moisei a avut loc unul dintre cele mai crunte masacre antiromâneşti. Trupele maghiare aflate în retragere pe Valea Izei au omorât 29 de români în două case de lemn de la periferia comunei Moisei, pe drumul principal ce duce spre Borşa. Au fost identificate 31 de victime, dintre care doi au rămas în viaţă: Vasile Petrean, originar din comuna clujeană Pălatca, şi Vasile Ivaşcu, care ulterior a înnebunit parţial.

În toamna anului 1944, după mai bine de 5 ani de război pustiitor în Europa, armatele hitleristo-horthyste se retrăgeau spre apus, sub loviturile nimicitoare ale trupelor sovietice şi aliaţilor lor.
În aşa-numitele „detaşamente de muncă” au lucrat mii de români aduşi de pe tot cuprinsul Ardealului de Nord care n-au fost încadraţi sub arme. Ei au efectuat o serie de lucrări legate de amenajările genistice, drumuri strategice, transportul muniţiei, al alimentelor sau alte munci de corvoadă. Tratamentul inuman, insultele, bătăile, maltratările i-au făcut să fugă prin păduri, să treacă graniţa în România. Ocupanţii, dându-şi seama că localnicii le-ar putea aduce neca­zuri în desfăşurarea luptei de rezistenţă, au dat ordin de evacuare. Astfel, moiseienii au fost obligaţi să-şi părăsească vetrele, urcând în munţi sau coborând pe văile Izei şi Vişeului, comuna rămânând pustie.
Oamenii s-au opus acţiunii ocu­pan­­ţilor prin acte de sabotaj, prin neefectuarea corectă a lucrărilor, prin fuga din detaşamentele de muncă, prin ascunderea în pădure a animalelor, ca acestea să nu fie confiscate.
În apropierea eliberării, care în zonă s-a produs în 13-14 octom­brie 1944, autorităţile fasciste de ocupaţie au organizat adevărate masacre. Masacrul de la Moisei este însă unul dintre cele mai sân­geroase.

Sâmbătă, 14 octombrie 1944, în jurul orei 17, ocupanţii au hotărât să lichideze 31 de români consi­de­raţi ca duşmani ai statului horthyst. Cei mai mulţi făceau parte din detaşamentele de muncă din loca­litate sau fuseseră aduşi din alte localităţi, tot cu detaşamente de muncă. Alţii au fost arestaţi pentru că n-au vrut să-şi dea animalele ocupanţilor, aşa cum a fost cazul lui Ioan Andreica Vivat şi Vasile Drăgan Ivaşcu din Vişeu de Mij­loc, a lui Gheorghe Grad a Bă­lioaiei din Săcel şi a lui Ştefan Tomoioagă Şlincă din Moisei. Ei au fost urcaţi într-un camion cu prelată, păziţi de 6 soldaţi şi duşi la marginea comunei. Aici, 12 dintre ei au fost duşi într-o casă, aşezaţi în mijlocul camerei şi mi­tra­liaţi de pe geamuri şi din uşă. Ceilalţi 19 au fost duşi în altă căsuţă peste linia ferată şi ucişi în acelaşi mod.
După masacru, au intrat în comună şi au distrus podul din sus de pe râul Vişeu, au incendiat centrul comunei în mai multe puncte, au distrus podul de la calea ferată şi gara. Văzând fum şi cenuşă, oamenii au fugit spre Moisei, pe jos ori cu căruţa. Au găsit cenuşă şi jale.
Spre cinstirea memoriei celor îm­puş­caţi, elevii de atunci, coordonaţi de învăţătoarea Alexandrina Nap, au dat serbări, iar din banii adunaţi au construit o troiţă.
În 1958, organele raionale au construit un obelisc de tip sovietic cu o placă ce avea următorul conţinut: „Aici au fost împuşcaţi 29 de maramureşeni care au luptat împotriva fascismului”. De fapt, trei dintre ei erau maramureşeni, doi clujeni şi 24 mureşeni. Ulterior, această placă a fost înlocuită cu una care reflecta realitatea.
În anul 1966, sculptorul Vida Gheza a sculptat 12 statui din lemn de stejar, care, din cauza ploilor, s-au înnegrit. Astfel că, în 1972 au fost înlocuite cu altele din piatră de granit.

În 1989 a început construcţia unui nou monument din fondurile întreprinderii miniere, secţia geologie. Monumentul urma să cuprindă 29 de statui, probabil figurile celor împuşcaţi, însă, ulterior, proiectul a fost abandonat.
În 1971, după ce formaţia de teatru a Căminului Cultural a primit Premiul I şi titlul de laureat cu montajul literar „Balada eroilor de la Moisei”, operă transmisă şi pe postul naţional de televiziune, a venit la Consiliul Popular Vasile Petean, care a povestit că a scăpat din acel măcel: „În anul 1944, în zona Moisei, Vişeu, Poienile de sub Munte, Galiţia, au fost duşi la muncă români din teritoriul ocupat. La Vişeu, într-un lagăr au fost adunaţi cei care, prin diferite mij­loace s-au opus regimului de ocupaţie. Apoi, într-o zi, a fost ales un grup de 31 de persoane, majoritatea din judeţul Mureş, au fost urcaţi într-un camion cu prelată şi păziţi de 6 soldaţi unguri. I-au dus la capătul satului Moisei şi au fost împuşcaţi în două căsuţe”. El s-a trezit într-un târziu, între cadavre, şi a luat-o prin păduri, spre casă. A întâlnit o familie de oameni cumsecade, de pe Pietrosu, care l-a îngrijit. După ce a povestit primarului pă­ţania, bătrânul i-a arătat locul în care s-a produs măcelul. A spus că a văzut la televizor balada şi, înain­te de a muri voia să spună lumii ce a trăit.

Ulterior, în 1983 a fost inaugurată casa memorială care ilustrează tristul episod. Acest moment istoric este prezentat publicului vizitator prin intermediul docu­mentelor, fotografiilor şi obiectelor personale ce au aparţinut celor ucişi. ­