• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Joi , 26 Decembrie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 18 Ianuarie , 2019

618 elevi și profesori au fost premiați de Consiliul Județean, pentru rezultate excepționale obținute la olimpiadele școlare

Festivitatea de premiere s-a desfășurat în Holul Palatului Administrativ din Baia Mare, iar suma totală acordată sub formă de premii, în acest an, de către Consiliul Județean Maramureș, celor 618 elevi și profesori a fost de 120.000 de lei, cu 50.000 de lei mai mult față de fondurile alocate în anul precedent. Diplomele și premiile au fost oferite de către preșe­dintele Consiliului Județean Mara­mureș, Gabriel Zetea și de vicepre­ședintele Ioan Doru Dăncuș, evenimentul întinzându-se pe parcursul a trei ore. Inspectoratul Școlar Județean Mara­mureș a fost reprezentat de inspectorul școlar general, Ana Moldovan.
În ceea ce privește numărul elevilor olimpici ai județului și al profesorilor care se dedică pregătirii lor se observă, de la an la an, o continuă creștere. Astfel, dacă în anul 2017 au fost premiați 184 de elevi și 150 de profesori, în 2018, numărul olimpicilor a crescut la 345, iar cel al dascălilor coordonatori, la 273.
Gabriel Zetea:
„Voi propune consilierilor județeni ca, în 2019, să dublăm fondurile alocate învățământului”
Pornind de la această realitate, Gabriel Zetea, președintele Consiliului Jude­țean Maramureș a arătat că, de fiecare dată, acest moment al premierii olimpicilor este unul special pentru executivul instituției județene. „Este o bucurie să ne întâlnim și în acest an, într-un număr atât de mare, în Palatul Administrativ, casa Consiliului Județean și a Prefec­turii Maramureș. Doresc să vă felicit pe fiecare în parte, pe voi, cei care excelați la învățătură, pentru felul în care vă pregătiți, pentru modul în care învățați și faceți cunoscut numele județului nostru prin rezultatele deosebite pe care le obțineți la fiecare competiție la care participați. În anul care tocmai se încheie, Consiliul Județean Maramureș a fost partener al Inspectoratului Școlar Județean, dar și al multor școli din județ care au dorit să implementeze proiecte județene, naționale sau europene. La final de an, când facem bilanțul rezultatelor acestor parteneriate, putem să afirmăm că suntem pe deplin mulțu­miți. Apreciem munca și efortul depus atât de elevi, cât și de dascăli deopo­trivă și, tocmai de aceea, pentru anul viitor, voi propune colegilor consilieri județeni să dublăm fondurilor alocate învățământului. Dorința mea este ca aceste premii pe care le oferim să sti­muleze tot mai mulți elevi ai Maramu­reșului să performeze în disciplinele pe care le cunosc și le stăpânesc și să ducă cu mândrie, mai departe, numele județului nostru, în toate competițiile la care participă”, a conchis șeful admi­nis­trației județene, Gabriel Zetea.

La rândul său, inspectorul școlar gene­ral al ISJ Maramureș, Ana Moldovan, în cuvântul adresat celor prezenți a ținut să sublinieze bucuria pe care o resimte participând la acest eveniment atât de important pentru mediul educațional din Maramureș.
„Este o mare onoare și o mare bucurie să particip la ultima activitate din anul calendaristic al Inspectoratului Școlar Județean. Este momentul cel mai festiv, cu siguranță, pentru că am deosebita bucurie să îi privesc olimpicii mara­mureșeni, pe care îi salut cu toată dra­gostea și prețuirea. Totodată, adresez cele mai calde gânduri de bine și distin­șilor mei colegi profesori, cadrelor didactice care le-au îndrumat pașii. Fără îndoială, performanța mă ono­rează. Se află aici ocupanții locului întâi pe fiecare disciplină și pe fiecare nivel de studii, începând cu elevii de gimnaziu și încheind cu cei din anul terminal de liceu, participanți la con­cursurile și olimpiadele naționale care au fază județeană. Sunt foarte mulți și doresc să îi felicit pe fiecare în parte, dorindu-le ca anul viitor să fie alături de colegii lor, la minister, pentru festivitatea de premiere a olimpicilor naționali și internaționali. Am convingerea că mulți dintre olimpicii de azi vor ajunge să fie recompensați, în anul care vine, la un nivel și mai înalt. Nu în ultimul rând, doresc să mulțumesc președintelui Consiliului Județean Maramureș, Ga­briel Zetea, vicepreședinților instituției și consilierilor județeni pentru faptul că ne-au aprobat toate proiectele legate de dezvoltarea învățământului în județul Maramureș, în ultimii ani. Cu asemenea reprezentanți în Consiliul Județean, legea descentralizării va fi benefică și pentru învățământ și, ca atare, cu sigu­ranță o vom susține”, a arătat și inspectorul școlar general, Ana Moldovan.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.