27 martie. Unirea Basarabiei cu România

La 27 martie 1918, Sfatul Țării din Basarabia, întrunit la Chișinău, a votat Unirea Basarabiei cu România, această unire fiind de fapt reunificarea vechii provincii românești Basarabia, ruptă de Moldova şi alipită de Rusia țaristă în anul 1812. În sala unde s-a votat decizia de unire au fost prezenți toți membrii Sfatului Țării, organul legislativ al Basarabiei, precum și premierul român Alexandru Marghiloman, trimisul special al Regelui Ferdinand, ca reprezentant al poporului român la acest eveniment.

Dintre cei 135 de deputați prezenți la această șe­din­ță, 86 au votat în favoarea Unirii, 3 au votat îm­po­trivă, iar 36 s-au abținut, însă citirea rezultatului a fost însoțită de aplauze furtunoase și strigăte entuziaste cu sloganul „Trăiască Unirea cu România!”. Actul de unire a fost semnat de Ion Inculeț, președintele Sfatului Ţării, de vicepreședintele Pantelimon Halippa și de secretarul acestui for legislativ, Ion Buzdugan, care, după semnarea ac­tu­lui de unire, va adăuga pe acest act un slogan ce avea următoarea formulă: „Trăiască unirea Basarabiei cu România de-a pururi şi totdeauna!”. Imediat după declararea unirii, Rusia a emis proteste vehemente şi a refuzat să recunoască actul de unire, motivând că Basarabia este parte a Rusiei, însă Guvernul român a respins categoric obiecțiile nejustificate ale acesteia referitoare la Basarabia. Astfel, Basarabia a fost prima provincie care s-a unit cu România în anul 1918, urmând ca peste câteva luni, mai precis la 28 noiembrie 1918, o altă provincie românească, şi anu­me Bucovina, să stabilească unirea cu ,,Patria Mamă”, iar desăvârșirea ,,reîntregirii” să se realizeze la 1 Decembrie 1918 la Alba Iulia, când delegațiile din Banat, Cri­șana, Maramureș și Transilvania vor vota și ele unirea acestor provincii prin care se forma ,,România Mare”. Referitor la unirea Basarabiei cu România, la Conferința de Pace de la Paris din 1920, se va recunoaște legitimitatea acestei unirii, iar țări precum Marea Britanie, Franța, Italia şi Japonia vor semna un tratat politic în care erau specificate următoarele ,,Considerăm că din punct de vedere geografic, etnografic, istoric şi economic, unirea Basarabiei cu România este pe deplin justificată”. Astfel, considerându-se că populația basarabeană și-a manifestat dorința de a vedea Basarabia unită cu România, părțile semnatare ale acestui tratat politic, recunoșteau suveranitatea României asupra teritoriului dintre Prut și Nistru, adică asupra Basarabiei.
 

Contextul revoluționar

Dezmembrarea Imperiului rus care s-a produs în urma revoluției ruse din februarie 1917 a însemnat momentul crucial în care popoarele imperiului au accelerat lupta pentru afirmarea identității naționale şi pentru propria organizare în state naționale proprii, pe baza principiului autodeterminării. Basarabia, care fusese ruptă din Moldova în 1812, se găsea în situația unică de a se putea desprinde definitiv de Rusia. Cu toate că suferise un proces brutal de rusificare în cei 100 de ani de dominație rusească, fosta provincie continua să fie în marea ei majoritate românească, mai bine de 65% dintre locuitori fiind români. În aceste condiții şi făcând apel la dreptul istoric, Basarabia a urmărit mai întâi autonomia față de Rusia şi apoi, drept scop final, unificarea cu România. Aceasta din urmă se afla într-o situație extrem de dificilă, fiind nevoită să contracareze ofensiva armatei germane, care ocupase mare parte din România şi viza înaintarea spre est. Statul român nu avea posibilitatea să vină în sprijinul basarabenilor decât cu sfaturi.

Sărbătorirea Libertăţii în oraşul Bălţi, după Revoluţia rusă din februarie 1917. 10 martie 1917 (Muzeul Național de Istorie a Moldovei)

Înființarea Sfatului Țării
 

Clădirea în care au avut loc ședințele Sfatului Țării (astăzi Academia de Arte din Chişinău, str. Alexei Mateevici, 111)
La Marele Congres al Ostașilor Moldoveni din 2 noiembrie au participat 989 delegați, ofițeri români şi circa 200.000 de ostași, în marea lor majoritate țărani basarabeni veniți de pe toate fronturile. Adunarea şi-a asumat rolul de adunare reprezentativă pentru întreaga Basarabie şi, ca atare, şi-a luat dreptul de a proclama autonomia politică şi administrativă a Basarabiei, în baza principiului autodeterminării şi a considerentelor de cultură, naționalitate şi istorie proprie. Ca plan de acțiune imediată, Congresul a stabilit naționalizarea armatelor basarabene şi, mai ales, convocarea unui Sfat al Țării, o adunare care trebuia să fie aleasă şi reprezentativă.
Într-o atmosferă de entuziasm na­țional şi revoluționar, în toamna anului 1917, s-au desfășurat alegerile pentru reprezentanții care ur­mau să formeze Sfatul Țării. În total au fost aleși 150 de deputați din cele mai variate straturi sociale, curente politice, reprezen­tanți de județe şi comune, ai clerului, cadre didactice, corporații profesionale, instituții, funcționari etc. Şi din punctul de vedere al naționalității reprezentanților, struc­tura a reflectat complexitatea etnică a Basarabiei: 105 erau moldoveni, 15 ucraineni, 13 evrei, 7 ruşi, 3 bulgari, 2 nemţi, 2 găgăuzi, 1 polonez, 1 armean şi 1 grec. În procente circa 70% erau moldoveni şi 30% reprezentanți ai minorităților. Printre membrii sfatului s-a aflat şi o femeie, luptătoarea naționalistă Elena Alistar.
Sfatul Ţării şi-a început activitatea la 21 noiembrie/ decembrie 1917. La prima ședință, Ion Pelivan spunea: „Turcul ne lăsa să ne rugăm lui Dumnezeu în limba noastră şi în bisericile noastre, de care nu s-a atins. El nu ne silea să învățăm turcește. [...] De aceea, când s-a aflat la 1812 că partea cea mai mănoasă a Moldovei trebui să treacă la Rusia, strămoșii noștri s-au cutremurat”.
Adunarea l-a ales ca președinte, cu unanimitate de voturi, pe Ion Inculeţ. Comisarul gubernial şi cei ju­de­țeni, toţi purtătorii legali ai suve­ranității rusești, au jurat cre­dință Sfatului, transferând astfel legal şi fără o intervenție externă, suveranitatea rusă în mâna noului organ reprezentativ. Astfel Sfatul Țării a preluat oficial conducerea Basarabiei.
 

Declararea autonomiei şi proclamarea Republicii Democratice Moldoveneşti
 

La 25 septembrie / 8 octombrie 1917, Sfatul Ţării proclama autonomia Basarabiei. Succesiv, la 2/15 decembrie 1917, a proclamat Republica Democratică Moldovenească. Noul stat continua să fie legat de Rusia ca stat federativ. Ca organ conducător executiv, a fost ales un „Consiliu al Directorilor” în frunte cu Petre Erhan. Pentru că în Rusia puterea era preluată de bolșevici, basarabenii au fost nevoiți să ia o decizie radicală şi, la 24 ianuarie 1918, la scurt timp după ce vecina Ucraina se rupea de Rusia, Republica Democratică Moldovenească şi-a declarat şi ea independenţa. Preşedintele republicii a fost ales Ion Inculeţ, iar şeful Guvernului doctorul Daniel Ciugureanu.
 

Condiţiile Unirii
 

Actul Unirii
Actul Unirii prevedea o serie de condiții care țineau de necesitățile stringente ale provinciei. Astfel, Sfatul Ţării trebuia să rămână organul care să ducă la bun sfârșit reforma agrară, de o importanță critică pentru țărănimea basarabeană.

Unirea era condiționată de păstrarea unei autonomii provinciale, cu administrație proprie şi un Sfat (Dietă) proprie. Acesta urma să aibă competențe în stabilirea bugetelor locale, să dețină controlul orașelor, să numească funcțiile administrative.
România trebuia să asigure Basarabiei respectarea deplină a drepturilor democratice, o reprezentare proporțională în Parlament, precum şi prezența obligatorie în Consiliul de Miniștri a doi re­prezentanți basarabeni. În fine, se cerea convocarea Constituantei pentru codificarea într-o nouă Constituție a principiilor enunțate în actul Unirii. Constituția de la 1923 a fost cea care a întărit integrarea Basarabiei în România Mare.

În lumina declarării Unirii de la 1 decembrie cu Transilvania, adunarea Sfatului Ţării s-a întrunit din nou în ședință specială, la 26 noiembrie / 9 decembrie, a votat unirea necondiționată şi a adoptat în fine legea agrară, care rezolva o problemă extrem de sensibilă a țăranilor basarabeni. După adoptarea ei, rolul Sfatului era terminat. Astfel, la 10 decembrie Sfatul Țării adopta declarația prin care renunța la condițiile stipulate în actul unirii şi, fiind îndeplinită reforma agrară, Sfatul s-a dizolvat, pecetluind unirea necondiționată şi ireversibilă.
Recunoaşterea internaţională
Imediat după declararea unirii, Rada ucraineană a emis proteste vehemente şi a refuzat să recunoască actul. Guvernul român a respins pretențiile acesteia asupra nordului şi sudului Basarabiei, precum şi obiecțiile nejustificate ale Rusiei. Reacțiile ostile au continuat pentru multă vreme, statutul României Mari fiind pus sub semnul întrebării.
Conferința de Pace de la Paris din 1920 a recunoscut legitimitatea unirii Basarabiei cu România. La 28 octombrie 1920, România a semnat tratatul de la Paris cu Marea Britanie, Franţa, Italia şi Japonia care prevedea: „Considerând că din punct de vedere geografic, etnografic, istoric şi eco­nomic unirea Basarabiei cu România este pe deplin justificată; Considerând că populaţiunea Basarabiei a manifestat dorinţa de a vedea Basarabia unită cu România, părţile contractante recunoşteau suveranitatea României asupra teritoriului Basarabiei, cuprins între frontiera actuală a României, Marea Neagră, cursul Nistrului de la gura sa până la punctul unde este tăiat de vechiul hotar dintre Bucovina şi Basarabia, şi acest hotar”.
 

Anexarea Basarabiei de către Rusia sovietică
 

Efectele unirii au fost anulate după 22 de ani, în anul 1940. În baza pactului secret Ribbentrop-Molotov, Rusia sovietică a anexat Basarabia, nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa.
În după-amiaza zilei de 27 martie 1918, s-a deschis ședința Sfatului Țării pentru adoptarea unirii. Au luat cuvântul președintele Ion
Inculeţ şi prim-ministrul român Alexandru Marghiloman, ca repre­zentant al guvernului român. După aceasta, reprezentanții români s-au retras pentru a permite des­fă­șurarea nestingherită a lucrărilor. La propunerea Blocului Moldovenesc, Con­stantin Stere a fost cooptat în Sfat. Acesta spunea: „Astăzi noi trebuie să hotărâm ceea ce va avea o importanță hotărâtoare asupra soartei viitoare a poporului nostru. Mersul de fier al istoriei pune asupra umerilor noștri o răspundere pe care noi n-o putem ignora cu nici un fel de sofisme”. După exprimarea părerilor din partea grupurilor politice şi a minoritarilor, care, cu excepția polo­nezilor, au declarat că se vor abține, s-a trecut la vot. Unirea a fost aprobată cu 86 de voturi pentru, 3 contra şi 36 abțineri.
„În numele poporului Basarabiei, Sfatul Ţării declară: Republica Democratică Moldovenească (Basarabia) în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani, din trupul vechii Moldove. În puterea dreptului istoric şi dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-şi hotărască soarta lor de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama ei România.
Trăiască unirea Basarabiei cu România de-a pururi şi totdeauna!
Președintele Sfatului Țării, Ion Inculeţ; Vice-preşedinte, Pantelimon Halippa; Secretarul Sfatului Ţării I. Buzdugan”

În mijlocul aclamațiilor sălii, decizia a fost adusă la cunoștința prim-ministrului Marghiloman, care, în numele poporului român, al Guvernului României şi al Regelui, a luat act de Declaraţie şi a primit Unirea. Era, după cum avea să spună Regele Ferdinand, „înfăptuirea unui vis care demult zăcea în inimile tuturor românilor de dincolo şi de dincoace de apele Prutului”. Unirea a fost primită cu entuziasm şi satisfacție de românii de pretutindeni şi a stimulat lupta de eliberare a românilor aflați sub stăpânire străină.
 

Surse: enciclopediaromania, lectiadeistorie.ro