26 iunie, Ziua Tricolorului

De Ziua Drapelului Naţio­nal, adoptată prin legea nr. 96 din 20 mai 1998, autorităţile publice şi celelalte instituţii ale statului sunt obligate să organizeze programe şi manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau ştiinţific, consacrate istoriei româneşti şi ceremonii militare specifice, în cadrul unităţilor Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului de Interne.
 

Care este semnificaţia culorilor drapelului
 

Albastrul semnifică seninul cerului, al cugetului şi gândirii neamului românesc, credinţa şi puterea cu care suntem legaţi de pământul patriei.
Galbenul exprimă grandoarea ţării, prestigiul şi virtutea.
Roşul semnifică sângele înaintaşilor noştri vărsat pe pământul românesc de-a lungul veacurilor. El îndeamnă ca dragostea faţă de neam şi de ţară să fie la fel de aprinsă ca focul roşului din steag.
 

Istoria drapelului naţional
 

Cele trei culori ale tricolorului s-au regăsit pe steaguri sau stindarde încă din vremea lui Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul. Un astfel de steag, care avea şi un însemn grafic ce îi reprezenta pe arhanghelii Mihail şi Gavril, a aparţinut lui Tudor Vladimi­rescu, conducătorul Revoluţiei de la 1821. Steagul a fost ascuns în timpul revoluţiei pentru a nu fi capturat, iar după ce revolta a fost înăbuşită, căpitanii lui Tudor Vladimirescu au hotărât arderea lui. Totuşi, după 60 de ani, drapelul a fost găsit, recondiţionat şi depus, în urma unei ceremonii speciale, la Casa Armatei din Bucureşti.
Istoria Drapelului Naţional începe însă în 1834, când Alexandru Ghica Vodă, domnitorul Ţării Româneşti, a obţinut de la otomani învoirea „de a pune steag românesc corăbiilor negus­toreşti şi oştirii”. Steagul pentru corăbii avea două culori: galben şi roşu, iar cel al armatei trei: roşu, galben şi albastru şi un vultur la mijloc.
În timpul Revoluţiei de la 1848, Trico­lorul a fost adoptat ca simbol al naţiu­nii, iar după abdicarea domnitorului Gheorghe Bibescu şi instaurarea Guvernului provizoriu de la Bucureşti, a fost promulgat decretul de instituire a Drapelului Naţional.
Tricolorul devenea astfel steagul na­ţio­nal al tuturor românilor. Culorilor li se atribuia pentru prima dată o semni­ficaţie, roşul simbolizează frăţia, galbenul exprimă bogăţia ogoarelor, albastrul semnifică libertatea. Culorile erau împărţite egal pentru a reprezenta principiul egalităţii, iar orientarea în sus semnifică verticalitatea.
Drapelul Principatelor Unite Române, între 1859 şi 1866, a fost tricolorul românesc, roşu-galben - albastru, având benzile dispuse orizontal. În ar­ticolul „Steagul şi stema României. Perioada convenţională”, apărut în „Albina” (anul IV, 1900/1901), Petre Vasiliu - Năsturel afirma despre dra­pel că „de la 1859 până la 1866 el nu a reprezentat decât ceea ce repre­zenta la 1848: libertate, dreptate, frăţie”.
 
Drapelul a dobândit o recunoaştere şi pe plan extern. Astfel, relatând călă­toria din mai-iunie 1864 a principelui Cuza la Constantinopol, doctorul Carol Davila preciza: „Steagul românesc a fost ridicat la catargul cel mare, caiacurile Padişahului ne aşteptau, garda sub arme, marele vizir la uşă... Principele, liniştit, demn, concis în cuvintele lui, a petrecut 20 de minute cu Sultanul, pe urmă acest mare Padişah a venit să ne treacă în re­vistă... Din nou, marele vizir a condus pe Principe până la poarta principală şi ne-am întors la Palatul Europei, tot cu steagul român fâlfâind la catarg...” (Marin Mihalache, „Cuza Vodă”, Ed. Tineretului, 1967).
 
În 1866, a fost adoptată Constituţia care prevedea, la articolul 124, urmă­toarele: „colorile Principatelor - Unite urmează a fi Albastru, Galben şi Roşu”. Ordinea şi dispoziţia culorilor au fost stabilite de către Adunarea Deputaţilor în şedinţa din 26 martie 1867. Astfel, potrivit propunerii lui Nicolae Golescu, ele au fost aşezate întocmai ca la 1848, vertical în ordi­nea următoare: albastru la hampă, galben la mijloc, iar roşul la margine, flotând. Stema ţării era aşezată doar pe drapelele armatei şi cele princiare, în centru, cele civile rămânând fără stemă.

Odată cu instaurarea Republicii Populare Române, au fost interzise toate însemnele regatului, incluzând ste­mele şi steagurile tricolore care le purtau. Pe 8 ianuarie 1948, a fost emis Decretul nr. 3 privind fixarea atribu­ţiunilor Prezidiumului Repu­bli­cii Populare Române.
Acesta prevedea, la articolul 8, forma drapelului ţării: „colorile Republicii Populare Române sunt: albastru, galben şi roşu, aşezate vertical, şi având în centrul câmpului galben Stema Republicii”.
În răstim­pul dintre 1948 şi 1989, stema României — şi prin urmare şi steagul — a mai fost schimbată de trei ori: la 13 aprilie 1948, 27 septembrie 1952 şi 21 august 1965. Prin Decretul nr. 972 din 5 noiembrie 1968 privind însemnele Republicii Socialiste Ro­mânia erau stabilite pentru prima dată detaliile drapelului României.
Din 17 decembrie 1989, în timpul evenimentelor de la Timişoara, stema Republicii Socialiste România a fost îndepărtată de pe drapele, fiind privită ca însemn al regimului dictatorial al lui Nicolae Ceauşescu. Acest lucru s-a realizat de cele mai multe ori prin tăierea sau ruperea zonei centrale a fâşiei galbene, de unde şi sintagma „drapel cu gaură”, notează Enciclo­pedia României.
 
Decretul - Lege nr. 2 din 27 decembrie 1989 privind constituirea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Frontului Salvării Naţionale şi a consiliilor teritoriale ale Frontului Salvării Naţionale prevedea la articolul 1, între altele, faptul că „drapelul ţării este tricolorul tradiţional al României, având culorile aşezate vertical, în următoarea ordine, pornind de la lance: albastru, galben, roşu.”