200 de ani de la nașterea eroului Ioan Buteanu, prefectul Zarandului

Ioan Buteanu s-a născut în anul 1821, la Șomcuta Mare, azi județul Maramureș. Familia din care provenea era cu origini nobile, de prin părțile Chioarului. Tatăl lui Buteanu a fost funcționar de stat, având o situație materială bună. Ioan Buteanu și-a făcut studiile la Carei, Zagreb și Pesta. O vreme a practicat avocatura în Maramureș, după terminarea studiilor. A plecat ulterior în Ardeal, stabilindu-se la Abrud, unde a practicat în continuare meseria sa de om de legi.

Mama lui vitregă spu­nea despre el că „suferă de boala ro­mânismului”.
Pă­truns de scopul luptei pentru drepturile și afirmarea națiunii române din Ardeal, Buteanu a fost arestat de autorități în două rânduri, fapte care l-au determinat pe tatăl său să îl dezmoștenească. Ca urmare a acestui gest al părintelui său, Ioan își părăsește familia și se dedică luptei naționale. Avram Iancu îl va descrie ca „...bărbat pre cât luminat, pre atât neprege­tătoriu...”.

Ioan Buteanu a fost unul dintre fruntașii adunărilor populare de la Abrud, Câmpeni și Bistra din aprilie 1848 și unul dintre principalul conducător al primei Adu­nări Naționale de la Blaj din 30 aprilie 1848. La Marea Adunare Națională de la Blaj din 3/15 mai 1848, a avut un rol deosebit în însuflețirea maselor, alături de Avram Iancu. Distingându-se prin spirit organizatoric, a fost numit prefect al Legiunii Zarandului de către Comitetul Național Român din Sibiu. Comandantul austriac Puchner l-a numit administrator al comitatului Zarand.

Ca prefect de legiune, a participat la luptele din zona Huedin și la dezarmarea milițiilor ungurești de pe valea Mureșului din direcția Teiuș-Aiud. Principalele sale acțiuni de luptă s-au desfășurat însă în Zarand, unde a ținut piept, cu ajutorul luptătorilor săi, invaziei maghiare pornite dinspre Ungaria. Din cetatea Munților Apuseni a lansat atacuri spre orașul Brad și asupra comitatului Zarand după ce a fost silit de trupele ungare să se retragă din acesta în luna martie 1849. A interzis cu trupele sale intrarea insurgenților unguri în interiorul cetății Apusenilor, rezistând pe poziții, în ciuda izolării și a condițiilor grele de trai, cu puțină mâncare și cu armament de slabă calitate.
La 25 aprilie 1849, are loc la Mihăileni întâlnirea mai multor comandați de legiune români cu deputatul maghiar de origine română Ioan Dragoș cu scopul de a negocia o încetare a luptelor și o preconizată pace. Printre fruntașii români prezenți la întâlnire se afla și Ioan Buteanu. Majoritatea românilor prezenți la întâlnirea cu Ioan Dragoș nu sunt de acord să depună armele și să semneze pacea oferită de Kossuth, conside­rând că oferta maghiară nu se bazează pe argumente sincere față de români. S-a declarat doar un armistițiu în perioada negocierilor, care vor avea loc la începutul lunii mai, la Abrud. În timpul negocieri­lor din luna mai, Ioan Dragoș s-a întâlnit de mai multe ori cu comandanții români, făcându-le aceleași oferte de pace, atrăgătoare la prima vedere, dar respinse categoric de către majoritatea româ­nilor ca fiind lipsite de cre­di­bilitate. Ioan Buteanu, însă, s-a situat în tabăra celor puțini care ar fi fost dispuși să ducă tratative de pace cu ungurii, pentru că nu vedea nicio finalitate favorabilă pentru români din războiul civil. Avram Iancu își amintea că Ioan Buteanu era foarte obosit și surmenat după câteva luni întregi de lupte aproape neîntrerupte, punând pe seama epui­zării slăbiciunea acestui mare român și bun prieten. Era de neconceput ca un mare patriot ca Ioan Buteanu să accepte oferta de pace maghiară, această înclinare fiind pusă doar pe seama epuizării nervoase a prefectului. Pe 6 mai 1849, în toiul unei întâlniri dintre deputatul maghiar Dragoș și frun­tașii români, trupele ungare conduse de comandantul Hatvani au încălcat armistițiul și au ocupat pe nevestite orașul Abrud, unde se desfășurau discuțiile referitoare la semnarea unei eventuale păci. Văzând pericolul, comandanții români scapă cu fuga, o mică parte dintre ei însă rămâne pe loc la îndemnul lui Dragoș, care i-a asigurat că nu li se poate întâmpla nimic rău din partea trupelor ungare, deoarece armistițiul nu a fost de­nunțat.
Printre cei rămași pe loc la Abrud se aflau Petru Dobra, prefectul Legiunii Zlatna, și Ioan Buteanu, prefectul Legiunii Zarandului. Ei au crezut cuvântul deputatului Dragoș care le spunea că vor fi protejați de armistițiu și că nu li se va întâmpla nimic. Imediat după intrarea în orașul Abrud, maiorul Hatvani îi arestează pe ambii prefecți, alături de alți câțiva români care nu se evacuaseră la timp și fuseseră amăgiți de cuvântul deputatului Dragoș.
În realitate, maiorul Hatvani nu colabora cu deputatul Dragoș și nu lua în seamă armistițiul instituit de acesta din urmă. Practic, prefecții Dobra și Buteanu erau prizonieri de război. Cu tot acest statut, prefectul Dobra va fi torturat și ucis peste doar câteva zile. Ioan Buteanu va fi închis la Baia de Criș, în comitatul Zarandului.

Spre sfârșitul lunii mai, Hatvani este înfrânt în cea de-a doua bătălie de la Abrud și se retrage prin Zarand spre Ungaria. Din Baia de Criș îl ia cu sine pe prefectul Ioan Buteanu, iar la granița din acea vreme dintre Ardeal și Ungaria, în satul Iosășel, azi în jude­țul Arad, îl condamnă la moarte pe Buteanu prin spânzurătoare. Ioan Buteanu își pune singur funia de gât, în fața călăilor săi, ca să nu-l atingă mâna vrăjmașilor, și moare astfel în 23 mai 1849. Martorii spun că prefectul Ioan Buteanu ar fi spus înainte de a muri că „Mor liniștit, căci a mea moarte este răzbunată de ajuns prin cele două pierderi totale ale ungurilor de la Abrud”. Prefectul se referea la cele două bătălii pe care le pierduse maiorul Hatvani în fața moților la Abrud în mod consecutiv în luna mai 1849, cu pierderi dezastruoase pentru unguri în oameni, armament și echipament, dar mai ales în oameni.
Comanda Legiunii Zarandului a fost dată după moartea lui Ioan Buteanu lui Mihai Andreica (1827 - 1902).
Ioan Buteanu a fost îngropat după puține zile de la moarte, la doar câțiva pași de locul execuției sale. A fost înmormântat creștinește în cimitirul din Gurahonț doar la 20 septembrie 1869, la comemorarea a douăzeci de ani de la moartea sa. Reînhumarea s-a făcut cu onoruri deosebite, în prezența unei mari mulțimi de oameni și a foștilor camarazi de arme, foștii prefecți Avram Iancu, Simion Balint,
Axente Sever și alții. Cu această ocazie, s-a ridicat și un monument pe locul martirajului său, care se păstrează până în zilele noastre și care poate fi văzut în același loc în care a fost amplasat acum 140 ani.
În prezent, își doarme somnul de veci alături de bunul său prieten Avram Iancu, în cimitirul din curtea bisericii ortodoxe din Țe­bea, județul Hunedoara, unde i s-a mutat mormântul în anii 1920 pentru a fi cuprins în Pantheonul Munților Apuseni de la Țebea.
Deosebit de semnificativ pentru exemplificarea profundelor sentimente naționale, ce concordau pe deplin cu spiritul vremii și care îl animau pe Ioan Buteanu este conținutul scrisorii pe care acesta o trimite, în timpul luptelor, lui Kalman Csutak, ofițer în armata revoluționară ungară:

„Așa cum văd, dvs. lucrați pentru principiile egalității și fraternității. Foarte mă mir că și noi românii ne luptăm tot pentru aceleași principii și, de când am început lupta, tot adevărata libertate și recunoaștere a existenței politice a națiunii române am proclamat-o. Aceasta ne-a fost lozinca, pentru aceasta trăim și murim. Dar dacă dvs. pentru aceasta vă luptați, atunci nu este nici o deosebire între noi și e păcat a vărsa atâta sânge…Aceasta nu aduce cu sine principiul frățietății…N-am încercat noi a ne însoți cu voi pentru câștigarea libertății numai să ne recunoașteți naționalitatea? N-am dorit noi a vă întinde dreapta noastră numai ca să înțelegeți principiul egalității așa cum este înțelesul lui adevărat? A trecut timpul, credem, de a mai subjuga popoare. În fiecare națiune ca și în dvs. s-a deșteptat simțul naționalității. Nu v-ați putut dezmetici ca să știți că aveți nevoie de simpatia românilor? Elementul românesc, de la Tisa la Marea Neagră, e mult mai compact decât al vostru și nu poate pieri din șirul popoarelor. Ar fi bine dacă v-ați gândi a câștiga dragostea românilor, pentru că de asta aveți nevoie, iar nu să omorâți oameni neînarmați, femei și copii, să aprindeți satele, să duceți la sapă de lemn poporul și să prefaceți țara într-un cimitir pustiu. Nu vă pătați caracterul național! Voi și în epoca libertății mai țineți după exemplul vechiului sistem sclavagist…adică voi numai la slugi doriți a fi cârmuitori, iar nu la cetățeni liberi. Da, fiindcă libertatea voastră este numai lingușire, amăgire și vorbă goală”.