20 mai. Moartea medicului Ana Aslan

Ana Aslan a fost un renumit medic român, specialist în gerontologie, fost director al Institutului Național de Geriatrie și Gerontologie și inventatoarea Gerovitalului, cel mai revoluționar produs anti-îmbătrânire din lume, ce a fost folosit în peste 40 de țări
ale lumii.

În ianuarie 1897, se năștea Ana Aslan, mezina unei fa­milii de armeni din Brăila, cu valențe intelectuale. La nașterea sa, tatăl Mărgărit Aslan avea 54 ani, iar mama Sofia Aslan (fostă Popovici) era mai tânără cu 20 de ani. Printre rudele tatălui se remarcă profesorul, filosoful și scriitorul Garabet Aslan, precum și dramaturgul I.C. Aslan. Mama, descendentă a unei vechi familii din Bucovina, vorbea mai multe limbi străine, iubea literatura și muzica clasică.
În timp, averea familiei s-a micșorat considerabil din cauza unor investiții neinspirate și a pasiunii tatălui pentru jocurile de cărți. Familia Aslan a acordat o mare atenție educației celor patru copii. Băieții, Bombonel și Ser­giu, au devenit ingineri chimiști, licențiați la Dresda, în timp ce Angela, sora mai mare, avea un talent remarcabil pentru arte, pictură în special.
Mezina familiei, Ana, a fost profund marcată de moartea tatălui, survenită după o grea suferință, când ea avea 13 ani. Moartea ta­tă­lui său, preocuparea de a înțelege bătrânețea și de a găsi o modalitate de a inversa cursul vieții, au determinat-o să fie interesată ulterior de gerontologie.
Dacă inițial Ana Aslan învață la Colegiul Romașcanu din Brăila, după moartea tatălui, în urma mutării familiei la București, continuă studiile la Școala Cen­trală, până la absolvirea din anul 1915.
Inițial și-a dorit profesia de pilot, fiind o mare admiratoare a zboru­rilor lui Aurel Vlaicu (a și zburat cu un aparat de tip Bristol-Coandă alături de pilotul Andrei Popovici), însă după ce a studiat anatomia în clasa a VIII-a, a dorit să devină medic, o meserie care nu era considerată în acea vreme potrivită pentru o femeie. Pentru a-și convinge familia care se opu­nea, a refuzat să mănânce trei zile. Începe studiile la Universitatea din București, în anul 1915, finalizându-le în anul 1922. Pe parcursul studiilor, pentru a se putea întreține, lucrează în paralel în spitale.
În timpul Primului Război Mondial, mobilizată ca studentă la Iași, a îngrijit bolnavi în spitalele militare, la Secția de boli contagioase și apoi în Secția de chirurgie, unde lucrează cu Toma Ionescu, întemeietorul școlii de chirurgie din România. În 1919 se întoarce în București, unde are privilegiul de a lucra cu prof. Gheorghe Marinescu, fondatorul școlii românești de neurologie. La examenul pentru postul de medic intern ocupă primul loc din lista cu 32 de concurenți. După absolvirea facultății, în 1922, este numită preparator la Clinica II din București, condusă de Daniel Danielopolu. Timp de doi ani, sub îndrumarea acestuia, finali­zează lucrarea de doctorat cu titlul „Cercetări asupra inervației vazomotoare, la om”.

Ana Aslan își desfășoară activitatea în cadrul Spitalului Filan­tropia, la Institutul Clini­co - Me­dical al Facultății de Medicină din București și la Spitalul CFR. Între 1945 și 1949 este profesor la Clinica Medicală din Timi­șoara. Istoria reține faptul că este, ca femeie, primul cardiolog, dar și primul profesor de clinică medicală. Deși era un bun tera­peut, o mare parte dintre pacienți evitau să o solicite deoarece erau obișnuiți să fie consultați de bărbați.
Cele dintâi rezultate încurajatoare le obține la Timișoara unde, la 15 aprilie 1949, în calitate de profesor de clinică medicală tratează un student la medicină care avea artroză acută, cu stare de criză ce dura de trei săptămâni. Ana Aslan relatează împrejurările astfel: „Foloseam deja procaină, a cărei acţiune vasodilatatoare şi de reglare a sistemului nervos vegetativ fusese descrisă de Claude Leriche, în afecţiunile circulaţiei periferice şi în arterite. Posibilitatea de a o utiliza în afecţiunile reumatice mă obseda de multă vreme. I-am cerut permisiunea tânărului de a-i administra 10 cc soluţie procaină 1% în artera femurală. După câteva minute, bolnavul a putut îndoi piciorul. Am continuat să-i administrez procaină; după câteva zile a putut părăsi spitalul”. Ana Aslan a considerat că acesta este punctul de plecare al cercetărilor sale. În­toarsă la București, comunică rezultatele obținute celui de-al doilea mentor, reputatul endo­crinolog C.I. Parhon, care identificând potențialul ei de cercetător, o sprijină să își continue cercetările într-un cămin de bătrâni. Această descoperire o face să renunțe la cariera universitară pentru a se consacra studiului procainei.

La 22 ianuarie 1952 este creat primul institut de geriatrie din lume, condus inițial de C.I. Parhon și din 1958 până la moartea sa, de către Ana Aslan. Sediul institutului fusese construit după planurile arhitectului I.D. Berindey, la sfâr­șitul secolului XIX, sub patronajul reginei Elisabeta, având ca destinație un azil de bătrâni. Așa cum sublinia academicianul N. Vasilescu Carpen în cadrul unei întâlniri ținute la Academia Româ­nă, unul din meritele lui C.I. Parhon a fost că a sesizat diferența între vârsta biologică și vârsta cronologică.

Ana Aslan a continuat opera lui C.I. Parhon și a arătat că este posibil ca o persoană cu vârstă înain­tată să aibă o viață sănătoasă și activă. În 1958, în cadrul Institutului de geriatrie s-a înființat o secție de gerontologie socială care avea ca scop studierea bătrâneții nu numai din punct de vedere me­dical, ci și social, economic, psihologic și demografic, având ca scop fundamentarea unei politici sociale în favoarea vârstnicilor. Organi­za­ția Mondială a Sănătății a recomandat, din 1964, Institutul de ge­riatrie, ca mod de organizare pentru toate instituțiile similare din lume.
Deoarece solicitările erau numeroase, institutului îi este cedat, în 1974, fostul Sanatoriu al C.C. al P.C.R., în Otopeni, într-o zonă cu multă verdeață.
În mai 1951 s-a pornit de la un grup de cercetare cu pacienți având afecțiuni reumatice precum: artroze, artrite și poliartrite reumatoide. Grupul era format din 14 bătrâni din cămin și din șapte vo­luntari, cărora li s-a administrat un tratament injectabil cu procaină.
S-a constatat că procaina, pe lângă efectele benefice în tratarea bolilor reumatice, a îmbunătățit starea generală și memoria bătrânilor. Inclusiv Ana Aslan s-a supus tratamentului, pentru a cunoaște și înțelege mai bine efectele acestuia.
Cele dintâi rezultate ale cerce­tărilor se regăsesc într-un studiu semnat de Ana Aslan și C.I. Par­hon, publicat de Academia Româ­nă în anul 1955, cu titlul „No­vo­caina factor eutrofic şi întineritor în tratamentul profilactic şi curativ al bătrâneţii”. Pe plan internațional, rezultatele cercetării au fost prezentate la Congresul European de Gerontologie de la Basel și la Congresul Therapiewoche de la Karlsruhe, ambele ținute în anul 1956. Inițial, în lumea cercetătorilor și a industriei de medicamente, rezultatele cerce­tării unui medic femeie dintr-o țară din est au fost întâmpinate cu re­zer­ve. Specialiștii care au testat și administrat acest tratament au cons­tatat însă justețea concluziilor Anei Aslan.
După testarea pe un număr de 7.600 de pacienți, Ministerul Sănătății a omologat Gerovitalul H3 în anul 1957, și a aprobat trecerea la producerea acestuia în masă de către industria farmaceu­tică, sub formă de fiole, iar din 1962 sub formă de drajeuri, cremă terapeutică și loțiune capilară. Tratamentul a fost brevetat în peste 30 de țări.

În anul 1960, Ana Aslan începe cercetările pentru un nou produs eutrofic, care va conține pe lângă procaină, un factor activator, și
antiaterogen. Acest produs era folosit în terapiile pentru îm­bunătățirea sistemului nervos și cardiovascular. În 1980 obține brevetul de inventator pentru Aslavital, îm­­p­reună cu I. Po­lovrăgeanu. Atât Ge­rovital H3, cât și Aslavital sunt mărci înregistrate, fiind garantate cu marca olografă a Anei Aslan. Semnificativ pentru succesul produselor este faptul că 154 de țări au înregistrat Gerovital și Aslavital.

Activitatea de cercetare este du­blată de cea instituțională. În 1959 înființează Societatea Română de Gerontologie și Geriatrie, pe care o conduce până în momentul trecerii în neființă. A fost membru în biroul executiv al Asociației Internaționale de Gerontologie. Din anul 1974 a început demersurile pe lângă Organizația Na­țiu­nilor Unite pentru des­fă­șu­rarea unei ample manifestări dedicate vârstei a treia. Acest demers este concretizat în anul 1982 când, la Viena, este organizată Adunarea Mondială pentru Vârsta a Treia, sub deviza „Să dăm viață anilor”. Pentru rezultatele excepționale, în anul 1974, a devenit membru al Academiei Române.

În 1985, publică în Romanian Journal of Gerontology and Geriatrics, sub titlul „Tehnica și acțiunea tratamentului cu Ge­rovital H3, precizări după 34 de ani de folosire”, un studiu de sinteză cu rezultatele grupului de cercetare condus de Ana Aslan.
Grija Anei Aslan pentru vârstnici s-a concretizat și în cazarea la căminul de bătrâni a celor cărora regimul comunist le confiscase casele din motive politice, sau a celor care fuseseră închiși politic și nu mai aveau mijloace de subzistență. Astfel, printre pa­cien­ții internați se puteau întâlni descendenți ai unor familii celebre precum Ghica, Sutzu, Catargi, Mihalache etc. În urma unei anchete, Ana Aslan a fost găsită vinovată deoarece nu încasase pensiile celor cazați în cămin, așa cum se întâmpla în instituțiile de asistență socială. În apărarea sa, aceasta a spus că în schimbul găzduirii, bătrânii erau subiecți în cercetarea clinică (acest studiu s-a întins pe o perioadă de 30 ani, unic prin durata sa). În anul 1978 i s-a imputat suma de 1.500.000 de lei, în condițiile în care salariul ei era de 9.000 lei. Timp de 7 ani a fost implicată într-un proces la Curtea Superioară de Conturi. A fost achitată cu 6 luni înainte de a muri.
Studiile Anei Aslan au avut un mare impact atât asupra lumii medicale, cât și asupra opiniei publice. Arhiva cu scrisorile primite de Ana Aslan numără 130.000 de piese expediate din 130 de țări; cuprinde atât scrisori de mulțumire de la pacienți, dar și corespondența profesională cu specialiști din domeniul medical.
Printre personalitățile tratate
amintim pe Salvador Dali, Charlie Chaplin, Pablo Neruda, Aristo­tel Onassis, Jacqueline Kenne­dy, Indira Gandhi, Marlene Dietrich, Charles de Gaulle, Lilian Gish, Somerset Maugham, Iosip Broz Tito etc.
Conceptul Anei Aslan privind profilaxia îmbătrânirii se aplica la nivel național prin cele 144 de centre de gerontoprofilaxie, ală­turi de 76 de centre de asistență geriatrică. În perioada 1975-1989, statisticile arătau că aproxi­mativ 5-10% din turiști veneau pentru tratamentul cu Gerovital.
Ana Aslan a ținut conferințe în 57 de țări ale lumii și a primit 81 de titluri, premii și distincții.
În întreaga carieră, Ana Aslan a păstrat recunoștință mentorilor săi, chirurgul Toma Ionescu, neurologul Gheorghe Marinescu, fiziologul Daniel Danielopolu și C.I. Parhon, reliefând rolul lor în formarea sa ca specialist ori de câte ori avea ocazia. Spunea că D. Danielopolu și C.I. Parhon au fost vârfuri ale medicinii româ­nești pe care ea nu i-a egalat.

După o internare de o săptămână la Spitalul Elias, s-a stins la 20 mai 1988, la vârsta de 91 ani.
Și-a dorit o slujbă cu preot și să fie înmormântată în cavoul fami­liei Kalindero-Danielopolu. Din păcate, acestea nu s-au întâmplat. Deși s-a dorit ca înmormântarea să fie discretă, participarea la ceremonie a fost considerabilă, chiar în condițiile în care cotidianul România Liberă a publicat doar un ferpar.


„Eu nu trăiesc în trecut. Eu în general trăiesc în prezent şi viitor. Nu mă gândesc la trecut, nici măcar nu îmi amintesc de trecut. Cred că altă trăsătură care m-a ajutat este aceea că nu regret nimic. Aşa am fost în viaţă şi aşa sunt acum”.