2 iunie Arestarea membrilor grupului Ilașcu

Pe 2 iunie 1992, în timpul războiului din Transnistria, patrioții basarabeni, Ilie Ilașcu, Andrei Ivanțoc, Tudor Petrov-Popa, Alexandru Leșco și Petru Godiac, au fost arestați și încarcerați de către separatiștii transnistreni, cu ajutorul serviciilor secrete ale Federației Ruse. Membrii grupului au fost acuzați de „crime de război și acțiuni de terorism”, iar după mai multe luni de maltratări groaznice, în urma pronunțării sentinței din 9 decembrie 1993, Ilie Ilaşcu a fost condamnat la moarte, iar ceilalți membri, la privațiune de libertate pe termene de la 2 la 15 ani.

Opinia publică internă și internațională a consi­de­rat procesul ca fiind incorect, deoarece,
de-a lungul lui, nu s-a respectat prezumția de nevinovăție și au fost administrate mai multe probe „fabricate” pentru susținerea acu­zațiilor. De fapt, membrii grupului Ilașcu au fost condamnați pentru „delictul” de a fi luptat pentru independența și integritatea Republicii Moldova, succesoarea de drept a Republicii Socialiste Sovie­tice Moldovenești, devenită stat independent din 1991. Trebuie amintit că, imediat după declararea independenței Republicii Mol­do­va, autoritățile ruse au contribuit la crearea unui regim separatist în regiunea Transnistriei, regiune care face parte din teritoriul Mol­dovei. Astfel, Rusia a continuat să susțină și susține și acum din punct de vedere militar, politic şi economic regimul separatist de la Tiraspol, permițându-i acestuia să obțină o largă autonomie față de Republica Moldova.

În ceea ce privește pe membrii grupului Ilașcu, ei au executat ani grei de închisoare și au fost eli­berați numai la presiunea opiniei publice internaționale și în urma unei decizii favorabile a Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a pronunțat, în 2004, verdictul în cazul
„grupului Ilașcu“.

CEDO a hotărât atunci punerea de îndată în libertate a celor doi membri ai grupului Ilașcu încarcerați încă la Tiraspol, respectiv Andrei Ivanțoc și Tudor Petrov-Popa, ceilalți patru membri ai grupului, Ilie Ilașcu, Alexandru Leșco, Petru Godiac și Valeriu Garbuz, fiind deja liberi la acea dată.

De asemenea, CEDO a hotărât că Ilie Ilașcu trebuie să primească cu titlu de despăgubiri peste 3.000 de euro de la Republica Moldova și aproape 190.000 de euro de la Federația Rusă. Andrei Ivanțoc, Tudor Petrov-Popa, Alexandru Leșco au și ei de primit, tot cu titlu de despăgubiri, peste 63.000 de euro de la Republica Moldova și aproape 130.000 de euro de la Federația Rusă. Însă, ultimii membrii ai lotului Ilașcu au fost eliberați tot „la termen”.
Curtea a constatat ca Federația Rusă se face vinovată pentru sprijinul armat, dar și economic și politic, acordat forțelor separatiste, atât în timpul războiului, cât și după finalizarea acestuia.
Argumentele CEDO, în cazul Republicii Moldova, s-au bazat pe faptul că guvernul Republicii Moldova, „singurul legitim din punctul de vedere al dreptului internațional”, nu a luat măsurile necesare pentru respectarea drepturilor garantate de Convenție.

După 12 ani de pușcărie politică, Alexandru Leșco declară în momentul eliberării: „Pentru mine, cauza românească rămâne aceeași. Eu am fost condamnat pe nedrept. Așa am considerat atunci și de aceasta sunt convins și acum. Nu pot să spun că regret amarnic acești ani. Am stat pentru poporul român și limba noastră româ­nească”.
La 2 iunie 2007, este eliberat Andrei Ivanțoc, exprimându-și cre­din­ța că a luptat „pentru că am vrut să fim ceea ce suntem, români, să avem dreptul să ne vorbim limba și să știm că, la școală, și copiii noștri vor avea acest drept”.
Ultimul care va părăsi temnița transnistreană este Tudor Petrov Popa, care, după eliberarea sa, declară de asemenea: „Eu cred că lupta și suferința noastră nu au fost degeaba. Ce am dorit noi? Să avem o țară mare și unită. N-am câștigat până acum, o să câștigam de acum încolo. Mai e timp. S-a pierdut poate o bătălie, dar lupta pentru Romania Mare nu s-a încheiat. O să vina timpul!...”.
Ilie Ilașcu mărturisea la CEDO că a fost supus de patru ori la simulări de execuție: prima dată, lui i s-a citit condamnarea la pedeapsa capitală, în timp ce, în celelalte cazuri, el a fost condus cu ochii legați pe un câmp unde gardienii au tras în sus până când el își pierdea cunoștința.

A. Ivanțoc mărturisea că a fost amenințat cu violul. La sfârșitul unei luni, ca urmare a loviturilor primite, A. Leșco a fost internat într-un spital psihiatric, unde el
s-a aflat timp de o lună.
Celulele nu dispuneau de veceuri, de apă sau lumină naturală. O lampă ardea în permanență în celulă. Patul, fixat la perete şi pliant, era coborât la miezul nopții şi ridicat la ora cinci dimineața. Reclamanții nu dispuneau decât de 15 minute zilnic pentru plimbare, care avea loc într-un spațiu închis. Pe parcursul detenției lor în garnizoana Armatei a 14-a, ei nu a putut nici să se spele nici să-şi schimbe hainele. Veceurile se aflau pe coridor şi deținuții erau conduși acolo o singură dată pe zi de către gardieni însoțiți de un câine-lup german. Ei erau obligați să-şi sa­tisfacă necesitățile biologice timp de 45 de secunde, în caz contrar câinele era lăsat să-i atace. Deoarece ei nu erau conduși la veceu decât o singură dată pe zi în condițiile descrise mai sus, reclamanții trebuiau să-şi satisfacă necesitățile biologice în celulă.
Nu au avut acces la un medic, deoarece erau bătuți și nu li se permitea să-i vadă nimeni. Domnului Alexandru Ivanţoc i-au fost administrate produse halucinogene care i-au provocat migrene cro­nice. Pe parcursul acestei perioade, el nu a fost tratat de durerile de cap şi soția sa nu a avut permisiunea de a-i trimite medicamente.
La o dată neprecizată, reclamanții au fost transferați în închisoarea din Tiraspol cu ocazia procesului. Pe parcursul detenției lor provizorii, ei fost supuși diverselor tratamente inumane şi degradante, au fost bătuți cu barbarie, câinii-lupi germani au fost lăsați să-i atace, au fost izolați şi li s-au comunicat date false cu privire la situația politică şi asupra stării de sănătate a familiilor lor, fiindu-le promisă eliberarea cu condiția semnării mărturiilor.

După proces, au fost duși în închisori, unde la fel a continuat tortura: Sub cel mai mic pretext, dl Ilașcu era pedepsit cu detenția în carceră, după introducerea cererii sale la Curte, dl Ilașcu a fost bătut de către militari, cu aplicarea loviturilor de picioare şi de arme. De asemenea, i s-a pus un pistol în gură şi a fost amenințat cu moartea dacă ar fi încercat pe viitor să expedieze scrisori în afara închisorii. Din cauza acestui fapt, el şi-a pierdut un dinte. Acest lucru a fost confirmat mai târziu, prin scri­soarea din 14 mai 1999, unde Andrei Ivanţoc a indicat faptul că, la 13 mai 1999, civili purtând cagule au pătruns în celula sa, lovindu-l cu un baston în cap, în spate şi în ficat şi i-au aplicat lovituri cu pumnii la nivelul gâtului. Ei l-au trântit apoi în coridor unde l-a văzut pe un anume colonel Gu­sarov gata să-l lovească pe Ilie Ilașcu cu capul de un perete şi
să-i aplice lovituri cu piciorul. Dl Gusarov a pus apoi un pistol în gura dlui Ilașcu şi l-a amenințat cu moartea.
Colonelul Gusarov a declarat reclamanților că motivul acestei agresiuni era cererea lor adresată Curții Europene a Drepturilor Omului. În aceeași scri­soare,
Andrei Ivanţoc a îndemnat Parlamentul şi Guvernul Repu­blicii Moldova, mijloacele de informare în masă internaționale şi orga­nizațiile de protecție a drepturilor omului, să intervină pentru a face să înceteze torturile la care el însuși şi ceilalți reclamanți au fost supuși.

Ilie Ilașcu

S-a născut la 31 iulie 1952, în satul Taxobeni, raionul Fălești. A absolvit Facultatea de Studii Economice a Institutului Agricol din Chișinău, după care a fost economist-șef la un colhoz, apoi la Asociația științifică de producție „Dnestr” (în domeniul legumiculturii) din Tiraspol.
S-a manifestat ca membru activ al Frontului Popular Creștin Demo­crat (FPCD), președintele secției din Tiraspol a partidului.
La 4 martie 1992, a fost mobilizat de Ministerul Securității Naționale în războiul din Transnistria.
Fiind deținut, a fost ales de două ori deputat în Parlamentul Repu­blicii Moldova, o dată pe listele FPCD, altă dată pe listele Partidului Forțelor Democratice (PFD).
În septembrie 2000, Ilie Ilașcu și soția sa, Nina, au primit cetățenia română, după care, în octombrie, Ilașcu a renunțat la cetățenia Republicii Moldova.
La 5 mai 2001, Ilie Ilașcu a fost eliberat din celula nr. 13 a închisorii de la Tiraspol de către Securitatea din Tiraspol și adus la Chișinău.
La alegerile din noiembrie 2000, este ales senator PRM de Bacău. Reales în legislatura 2004-2008.

Tudor Petrov-Popa

S-a născut la 23 februarie 1963, în satul Chiștelnița, raionul Telenești. Este căsătorit și are doi copii, un fiu de 12 ani și o fiică de 18 ani. Este muncitor. Condamnat la 15 ani de temniță grea.
A fost eliberat în 2007.

Andrei Ivanțoc

S-a născut la 9 martie 1961, în satul Opaci, raionul Căușeni (actualul județ Tighina). Căsătorit. Este tot muncitor. Sentința i-a fixat o condam­nare de 15 ani de temniță grea. A fost eliberat în 2007.

Alexandru Leșco

S-a născut la 21 februarie 1955, în satul Coșernița, raionul Florești. Este căsătorit. Muncitor. 12 ani de temniță grea i s-au dat prin sentința „Judecătoriei Supreme” de la Tiraspol. Eliberat la termen. A primit cetățenia română.

Petru Godiac

S-a născut la 1 octombrie 1967, în satul Talmaz, raionul Ștefan-Vodă. Căsătorit, doi copii. Șofer. Condamnat la 2 ani de închisoare, „în regim ordinar”. A fost eliberat.
 

Valeriu Garbuz

În lotul inițial era și Valeriu Garbuz. După proces, el a spus ca a fost obligat să-i incrimineze pe cei din grupul Ilașcu. Garbuz a fost eliberat la câteva luni de la rostirea sentinței, chiar dacă fusese condamnat la 6 ani de închisoare.

 

SURSE

- Conflictul transnistrean: originile şi principalele probleme, misiunea OSCE în Moldova
- Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăților Fundamentale
- Cazul Ilașcu și alții c. Moldovei și Rusiei, Cererea nr. 48787/99, Hotărâre Strasbourg, 8 iulie 2004
- Lecția de istorie
- wikipedia