19 februarie: Nașterea marelui sculptor român Constantin Brâncuși

Sculptorul Constantin Brâncuși este cel mai cunoscut artist român, considerat a fi „părintele sculpturii mo­derne”. Integrat în categoria celor mai mari artiști ai artei secolului al XX-lea, Brâncuși a exprimat prin creația sa, o nouă viziune asupra sculpturii, în care sunt integrate miturile primordiale ale omenirii, dar şi elementele inconfundabile ale artei populare românești.

Născut la 19 februarie 1876, în Hobița Gorjului, Constantin Brâncuși a avut o copilărie grea, marcată de multe neajunsuri și ani lungi de ucenicie în diferite ateliere sau prăvălii. Încă de mic, își face cunoscută îndemânarea la lucrul manual, fapt pentru care urmează Școala de Arte și Meserii în Craiova, din anul 1898, apoi vine în București, unde va absolvi Școala de Belle Arte în anul 1902.
În următorii doi ani, primește comenzi pentru diferite lucrări, dar, după ce realizează bustul generalului medic Carol Davila, ce era stabilit să fie amplasat la Spitalul Militar din București, membrii consiliului care făceau recepția lucrărilor au venit cu unele opinii contrarii despre caracteristicile fizice ale sculpturii. Acest lucru l-a nemulțumit profund pe Brâncuși, care decide să plece, în anul 1904, în Franța. Și fiindcă nu avea banii necesari deplasării, se hotărăște să facă drumul până la Paris pe jos, trecând mai întâi prin Viena, unde a început să viziteze muzee cu opere de artă inaccesibile în România.
În anul 1905, reușește la concursul de admitere la prestigioasa École Nationale Supérieure des Beaux-Arts, din Paris, unde lucrează până în 1906, când, atingând limita de vârstă, pă­ră­sește școala, refuzând să lucreze ca practician în atelierul lui Auguste Rodin, cu această ocazie rostind cuvintele devenite ulterior celebre: „Iarba nu crește la umbra marilor copaci”.
Expune pentru prima dată la Paris, în anul 1906, iar un an mai târziu realizează prima versiune a „Sărutului”, temă pe care o va relua sub diferite forme până în 1940, când va culmina cu „Poarta Sărutului”, parte a Ansamblului Monumental din Târ­gu-Jiu. În anul 1907, închiriază un atelier în Rue de Mont­parnasse și intră în contact cu avangarda artistică pariziană, iar în 1909 revine pentru scurt timp în România și participă la „Expoziția oficială de pictură, sculptură și arhitectură”, unde primește premiul „II ex aequo“. Până în 1914, Constantin Brân­cuși va participa cu regularitate la expoziții din Paris și București, inaugurând ciclurile de sculptură modernă precum ,,Pasărea Măiastră”, „Muza adormită” sau „Dom­nișoara Pogany”, iar în anul 1914 va deschide prima expoziție din Statele Unite ale Americii la Photo Secession Gallery din New York. Până în 1940, activitatea creatoare a lui Brâncuși se desfășoară în toată amploarea ei, această activitate remarcându-se prin participarea la cele mai importante expoziții de sculptură din Statele Unite ale Americii, Franța, Elveția, Olanda, Anglia și alte ţări, unde a câștigat numeroase premii.

Lucrările lui Brân­cuși se găsesc în zeci de țări de pe patru continente, în muzeele din Paris, Londra, New York, Washington, Stockholm, Zürich, Berlin și multe altele. În atelierul său din inima Parisului, Brâncuși a creat opere ce vor rămâne în istoria uma­nității, ce se remarcă atât prin eleganța formei, cât şi prin utilizarea inedită a materialelor din care sunt făcute. Muzeul Național de Artă Modernă din Paris are un număr important de lucrări ale lui Brâncuși, lăsate prin testament moștenire României, refuzate însă de guvernul comunist al României anilor 1950, dar care au fost acceptate cu bucurie de Franța, care a preluat aceste lucrări şi a reconstruit, după moartea sculptorului, atelierul său la Centrul Cultural „Georges-Pompidou”. De fapt, notorietatea sculptorului român a fost atât de mare în Franța, încât autoritățile pariziene țineau pe loc un cartier întreg, pentru că nu îndrăzneau să demoleze atelierele lui Brâncuși. Şi asta în timp ce în România, în epoca „realismului socialist”, Brâncuși era considerat ca unul din reprezentanții „formalismului burghez” și deci un creator de „artă decadentă”. Abia la jumătatea anilor ’60, Brâncuși a fost „redescoperit” și în România ca un geniu artistic și, în consecință, ansamblul monumental de la Târgu-Jiu cu „Coloana infinitului”, „Masa tăcerii” și „Poarta sărutului” a putut fi reamenajat, după ce fusese lăsat în paragină un sfert de veac și foarte aproape de a fi dărâmat. Constantin Brâncuși este înmormântat la cimitirul Montparnasse din Paris, chiar dacă de-a lungul timpului au existat numeroase demersuri pentru repatrierea osemintelor celui care a fost considerat unul din cei mai mari sculptori ai secolului al XX-lea.
Pe 12 aprilie 1956, Brâncuși, ajuns octogenar, își scrie testamentul, conform căruia atelierul său parizian, cu toate capodoperele sale, revine Muzeului de Artă Modernă din Paris, în condițiile în care statul român a refuzat categoric acest gest, prin reprezentanții săi.

La 16 martie 1957, Constantin Brâncuși trece la cele veșnice şi este înmormântat în cimitirul Montparnasse din Paris.
Muzeul de Artă Modernă din Paris adăpostește atelierul integral al lui Constantin Brâncuși, obiectele prezentate dezvăluind drumul artistic de la Hobiţa către centrul universului artistic.
Lucrările lui Brâncuși sunt unele dintre cele mai apreciate şi valorizate opere de artă din întreaga lume, fiind, de departe, cel mai bine vândute creații ale vreunui artist român din istorie şi al patrulea în topul celor mai valoroase creații din lume, după Giacometti, Modigliani şi Matisse.

Anul 1938 aduce una dintre cele mai fascinante povești de dragoste trăite de Maria Tănase şi Constantin Brâncuşi. Ca mai toate iubirile sale, şi Maria Tănase era cu mult mai tânără decât maestru: el avea 62 de ani, iar ea… 25. El era deja un artist total, iar ea devenise una dintre cele mai bune voci din România. Întâlnirea celor doi a avut loc la Paris, cu prilejul unei expo­ziții de artă populară organizată de Dimitrie Gusti. Aceasta a invitat-o pe Maria Tănase să facă împreună o vizită la atelierul sculptorului, însă scopul artistic al întrevederii avea să fie abandonat brusc în clipa în care cei doi mari artiști români se cunosc şi se îndrăgostesc, pe loc, nebunește, unul de celălalt. Cântăreața nu a dorit să mai părăsească atelierul, pentru două zile și două nopți, ea ignorând chiar faptul că avea programat un important recital, stârnind mânia lui Dimitrie Gusti.
Brâncuși o alinta pe Maria Tănase, declarându-i nostalgic: „Când te ascult cum le zici, Mărie, aș fi în stare să dăltuiesc pentru fiecare cântec de-al nostru o Pasăre Măiastră ! … Am colindat toată lumea, mă cunoaște tot pământul prin ce m-am priceput să fac, dar când aud cântecele noastre, mă apucă un dor de țară, de oltenii tăi și-ai mei, de apa tânguitoare a Jiului, de satul meu…

Surse: lectiadeistorie, wikipedia.ro