18 octombrie: Bătălia de la Șelimbăr

La 18 octombrie pe stil vechi, 28 octombrie pe stil nou a anului 1599, a avut loc Bătălia de la Şelimbăr dintre oastea munteană, condusă de Mihai Viteazul, și armata transilvană, condusă de cardinalul Andrei Bathory. Bătălia s-a terminat cu victoria armatei conduse de Mihai Viteazul, care și-a deschis astfel drumul spre cetatea Alba Iulia, unde a înfăptuit prima unire a Transilvaniei cu Țara Românească.

Înainte de a trece la înfăptuirea obiectivului propus, domnul muntean a convins conducătorii celor două imperii, Habsburgic şi Otoman, că fapta sa nu le lezează interesele. Astfel, după ce a asigurat hotarele țării, Mihai Viteazul pornește spre Transilvania, iar oastea munteană urmează două direcții principale: cea mai mare parte a oștii, sub conducerea domnitorului, trece spre Transilvania prin Valea Buzăului, pe când o altă parte a armatei, ce era condusă de Baba Novac şi frații Buzești, pătrunde prin Valea Oltului, înaintând spre Sibiu. Cele două coloane au făcut joncțiunea, la 16 octombrie 1599, la Tălmaciu, iar peste două zile, la Şelimbăr, unde oastea munteană va întâlni armata condusă de Andrei Bathory. Bătălia a început cu un schimb intens de focuri de artilerie, iar cele 18 tunuri ale lui Mihai au trebuit să facă față artileriei cardinalului Bathory, superioară numeric.
Atacul cavaleriei muntene l-a început însuși Mihai Viteazul pe flancul stâng, pe când corpul de oaste al lui Baba Novac a încercat să anihileze oastea transilvăneană din partea dreaptă. Mihai a inițiat apoi un atac cu partea centrală a oștirii sale, care a pătruns în forță în dispozitivul inamic, lărgind flancurile spărturii și nimicind centrul oștii comandate de Gáspár Kornis care, de teamă, fuge de la locul bătăliei. În această situație, armata cardinalului Andrei Báthory, rămasă fără comandant și atacată atât din centru, cât și din flancuri de oastea lui Mihai, se va dezorganiza rapid, iar oștenii vor intra în derută și vor începe să fugă. Astfel, la Șelimbăr, Mihai Viteazul a obținut o mare și strălucită victorie, apoi triumfător va porni către Alba Iulia, unde va fi întâmpinat cu o imensă bucurie, de către marea masă de români transilvăneni.

La 21 octombrie/1 noiembrie 1599 Mihai Viteazul intră în Alba Iulia, devenind stăpân al Transilvaniei pentru 11 luni.

Anul 1600
Mihai Viteazul plănuia să atace Moldova încă din anul 1597, din cauza atitudinii ostile față de el a domnului acesteia.
În primăvara anul 1600, oștile lui Mihai au trecut din Transilvania şi Muntenia în Moldova. Trupe polone, trimise împotriva lui Mihai, au fost înfrânte. Ieremia Movilă, domnul Moldovei, s-a retras la Hotin. Cetatea Neamț şi Suceava s-au predat lui Mihai, iar la Hotin Ieremia a pierdut o bătălie în favoarea primului.
Printr-o campanie care a durat trei săptămâni, Mihai a cucerit întreaga Moldovă.

În acest an, a început sfârșitul dom­­niei lui Mihai Viteazul. Cauzele care au dus la prăbușirea lui au fost pe de o parte nemulțumirea nobililor maghiari din Transilvania, înțeleși cu generalul imperial Basta, iar pe de altă parte duș­mănia polonilor.
Nobilii maghiari nu doreau un valah la cârma Transilvaniei şi erau nemulțumiți de cheltuielile pe care Mihai li le impunea pentru întreținerea armatei sale. Generalul Basta a fost încurajat de curtea imperială să acorde ajutor nobililor maghiari, pentru că imperialii doreau Transilvania provincie sub controlul lor, nu a lui Mihai.
La 18 septembrie 1600, a avut loc bătălia de la Mirăslău dintre Mihai Viteazul şi oastea generalului Basta. Mihai a suferit o gravă înfrângere şi abia a scăpat cu viață fugind de pe câmpul de luptă.
În aceeași perioadă în care s-a dat bătălia de la Mirăslău, în Moldova au intrat trupele polone, care au ocupat-o.
Mihai s-a retras pe la Alba Iulia, Sibiu, Făgăraș, Țara Bârsei. Ajuns aici, el şi-a strâns o nouă oaste, de circa 16.000 oameni, cu care a trecut munții înapoi prin valea Buzăului, aşezându-şi tabăra la Bucov, pe Teleajen. Aici a așteptat trupele promise ca ajutor de către generalul Basta, care, confruntat cu pericolul polon, reluase relațiile cu Mihai. Ajutorul promis de Basta nu a sosit, iar într-o luptă dată la 20 octombrie cu polonii, Mihai a trebuit să se retragă. Simion Movilă a fost pus domn de către turci în locul lui Mihai.
Retras dincolo de Olt, la Craiova, Mihai încă aștepta ajutor de la imperiali. Turcii au întreprins o incursiune la nord de Dunăre în septembrie, iar spre sfârșitul anului 1600 au încercat o nouă pătrundere spre Craiova. Mihai i-a înfrânt pe turci, dar situația generală a sa nu s-a îmbunătățit. A mai încercat încă o dată să întoarcă sorții în favoarea sa, dar o luptă dată la 25 noiembrie lângă Curtea de Argeș i-a fost defavorabilă, fiind câștigată de către poloni.
Astfel, Mihai a fost obligat să se retragă, împreună cu familia şi cu restul de oaste, în Transilvania. A mers pe ruta Deva-Beiuş-Oradea-Debreţin-Tokay-Caşovia-Bratislava, ajungând la Viena la 12 ianuarie 1601.

Revenirea
De la Viena a fost trimis la Praga pentru a intra în audiență la împăratul Rudolf al II-lea. Acesta avea nevoie de Mihai pentru a recâștiga Transilvania pentru sine, pentru că generalul Basta o pierduse în favoarea nobilimii maghiare, Sigismund Bathory ajungând din nou principe al Ardealului.
Împăratul a pus la dispoziția lui Mihai 100.000 taleri, pentru a-şi face o oaste de mercenari, cu care să pornească recucerirea Transilvaniei. La 3 aprilie 1601, Mihai a plecat din Praga spre Viena, iar de aici spre Transilvania. Armata lui Mihai s-a concentrat la Debrețin, iar a generalului Basta, care îi era dat drept ajutor de către imperiali, la Satu Mare. Joncțiunea celor două armate s-a făcut în satul Moftin.
Bătălia cu oastea lui Sigismund s-a dat la Guruslău, pe valea So­me­șului. Bătălia de la Guruslău a avut loc la 3 august (stil nou) 1601 şi a fost câștigată de Mihai Viteazul.

Moartea
Generalul Basta ştia că imperialii nu doreau ca Transilvania să fie condusă de o personalitate puternică precum Mihai Viteazul. Mai mult, Basta ar fi dorit pentru sine puterea, ca reprezentant al împăratului.
La 9/19 august 1601, în di­mineața în care Mihai se pregătea să plece din tabăra de la Turda spre Făgăraş, un deta­șament de 300 de mercenari au fost trimiși să îl aresteze pe Mihai. Acesta s-a opus arestării, moment în care un mercenar valon l-a împușcat, un altul l-a înjunghiat în piept, iar alții l-au lovit cu halebardele, după care i-au tăiat capul. Corpul lui Mihai Viteazul a rămas dezbrăcat şi aruncat în praful taberei.
După trei zile, câțiva sârbi l-au îngropat pe furiș. Comisul Radu Florescu i-a luat capul şi l-a dus în Muntenia, unde a fost înmormântat la mănăstirea Dealu. Trupul lui Mihai Viteazul nu se ştie unde a fost înmormântat. Unele izvoare spun că ar fi fost dus la Alba Iulia şi înmormântat într-o biserică de acolo, dar că biserica a fost distrusă în 1714-1715. Alte izvoare spun că ar fi fost înmormântat lângă Turda, pe raza actualului sat Bogata, unde azi se află ridicată o biserică în amintirea marelui voievod.

Surse: lecțiadeistorie.ro,
enciclopediaromaniei.ro
 

Ctitorii şi danii

Mihai Viteazul a ctitorit mănăstirea cu hramul Sfântul Nicolae din București, cunoscută azi sub numele de „Mihai Vodă”, pe locul unui vechi lăcaș de cult. Acestei mănăstiri el i-a dăruit 14 sate, din care 13 fuseseră cumpărate din propriii lui bani.
Al paisprezecelea sat a fost dăruit de Doamna Stanca. La 21 august 1599, ctitoria este închinată de Mihai Mănăstirii Simopetra, de la Muntele Athos.
O altă ctitorie a lui Mihai a fost Mănăstirea Clococioc (sau Clocociov) de lângă Slatina, județul Olt, construită în anul 1594.

În timpul stăpânirii sale în Transilvania, a ridicat un lăcaș de cult la Alba Iulia (terminat în anul 1597), o biserică la Ocna Sibiului, una la Luşărdea şi una la marginea cetății Făgăraș. A reparat biserica din Şcheii Brașovului şi mănăstirea de la Râmeț.
Au primit întăriri şi danii mănăstirile Golgota, Bistrița, Coşuna, biserica Sfântul Anton şi biserica catolică din Târgoviște şi Mănăstirea Xenofon de la Muntele Athos.