16 MAI. Anexarea Basarabiei de către Imperiul Țarist

La data de 16 mai 1812 s-a semnat la București, Tratatul de Pace dintre Imperiul Rus și Imperiul Otoman, după încheierea războiului ruso-turc din 1806-1812, iar după semnarea acestui tratat, Basarabia va intra în componența Imperiului Țarist.

După izbucnirea războiu­lui în anul 1806, țarul Alexandru I a ordonat trupelor sale să traverseze Nistrul și să ocupe Țările Române, iar dacă la început Rusia a declarat că nu avea „nici cea mai mică intenție să cucerească ceva din teritoriul țărilor romanești” ci voia doar să apere acest teritoriu de trupele turcești, odată cu continuarea războiului ruso-turc s-au conturat jocurile de interese ale Franței, Rusiei și Imperiului Habsburgic.

Astfel, după întâlnirea dintre Alexandru I și Napoleon Bonaparte, țarul a căpătat acceptul suveranului francez pentru ocuparea celor două principate dunărene, Valahia și Moldova, pentru a controla gurile Dunării și a stânjeni interesele habs­burgice din zonă. Având asigurările francezilor, rușii au înaintat pro­puneri ce prevedeau în mod imperialist, ca „principatele Moldova, Valahia să se alipească pe veci la Imperiul Rus”, specificându-se că „fluviul Dunărea va fi de acum înainte granița Imperiului Rus”.
Anglia s-a opus însă propunerilor țariste și atunci Rusia s-a declarat mulțumită și cu ocuparea „doar” a teritoriului Moldovei dintre Siret și Nistru, iar evoluțiile militare și politice nefavorabile au determinat guvernul țarist să accepte pe moment, doar ocuparea Bugeacului, adică viitoarele județe Cahul, Ismail și Cetatea Albă. Însă, odată cu îmbunătățirea situației de pe front, Imperiul Țarist a cerut ferm cedarea întregului teritoriu dintre Prut și Nistru, iar odată cu încheierea războiului ruso-turc și semnarea tratatului de pace de la București, din 16 mai 1812, Imperiul Otoman va ceda Imperiului Rus, Bugeacul și ținuturile Hotin, Soroca, Orhei, Lăpușna, Codru, Tighina și Fălciu, adică a regiunii numită de acum înainte, Basarabia.
Astfel, vechiul principat al Mol­dovei a fost din nou destrămat, iar după ce pierduse deja Bucovina, în 1774, a pierdut și Basarabia, în 1812. Cedarea de către Imperiul Otoman a părții de răsărit a Mol­dovei s-a făcut cu încălcarea tratatelor în vigoare și a dreptului internațional, deoarece Moldova nu era provincie turcească și nu putea fi cedată de către Turcia. Imediat după anexarea Basarabiei s-a trecut la reorganizarea Basarabiei ca gubernie a Imperiului Țarist, iar au­toritățile ruse au început un amplu program de rusificare a populației românești ce trăia în această zonă.

Basarabia a rămas sub ocupaţie rusească până în 1918, când s-a unit cu Regatul României. În 1940, ea a fost, însă, din nou, ocupată de ruşi şi dezmembrată. Sudul Basarabiei şi nordul Bucovinei au fost încorporate în Ucraina, iar partea centrală a Basarabiei a format Republica Socialistă Sovietică Moldove­neas­că. Aceasta şi-a proclamat in­de­pendenţa în 1990 şi a fost sfâşiată de războiul provocat în Transnistria.
Cauze ale anexării Basarabiei
1Testamentul lui Petru I. În text sunt formulate direct, deschis scopurile geopolitice expansioniste ale Imperiului Rus. În acest text, Petru I s-a adresat tuturor „pogorâtorilor noştri şi moştenitorilor tro­nului şi guvernului naţiei ro­­­sie­neşti”, îndemnându-i să pro­mo­­veze o politică de stat mare, expansionistă în Europa Centrală şi de Sud-Est şi în Asia (declarativ – împotriva turcilor, dar de facto – împotriva popoarelor din aceste regiuni, prin ocuparea lor). „Po­porul rosienesc” era „chemat a stăpâni în viitorime toată Europa”.
 
2 Tătarii nohai din Basarabia se aflau sub ascultarea hanatului Crimeii, anexat de Rusia. Istoricul Ion Ţurcanu susţine că după ane­xarea Hanatului Crimeii şi a teritoriului din stânga Nistrului, Rusia pretindea la zona dintre Prut şi Nistru locuită de tătari deoarece aceştia s-au aflat sub jurisdicţia (ascultarea) hanului de la Bahcisarai. Aceasta explică într-o oarecare măsură de ce la negocierile ulterioare cu Franţa – în calitatea ei de mare putere europeană – Rusia cerea insistent „Basarabia”, distinct faţă de Moldova şi Valahia: „Elementul nou introdus de pacea de la Kuciuk Kainargi privind statutul Bugeacului este că, învingând Turcia în războiul din 1768-1774, Rusia a reuşit să smulgă de sub autoritatea acesteia hanatul Crimeii, care-i avea sub ascultare şi pe tătarii din Bugeac, astfel că aceştia deve­niseră de fapt supuşi ai coroanei imperiale ruseşti. Asta înseamnă că – lucru extrem de important, până acum nu se ştie de ce este trecut cu vederea de istoriografie – prin pacea de la Kuciuk Kainargi (1774), Rusia făcuse primul pas spre ocuparea Basarabiei”. Se ştie că în 1812, Rusia a ocupat nu numai Basarabia – partea sudică a interfluviului pruto-nis­trean, ci toată Mol­dova de Est. Prin extinderea toponimului „Basarabia” din sud asupra întregului interfluviu până la Hotin, autorităţile ţariste extindeau „dreptul” pe care „îl aveau” cu pri­vire la zona sudică asupra întregului teritoriu dintre Nistru şi Prut.
 
3 Planul vice-ministrului Afacerilor Străine al Rusiei, prinţul polon Adam Georg Czartoryjski. Intelectualul basarabean Pavel Gore dezvăluie alte detalii cu privire la cauzele expansiunii ruseşti în principatele Moldova şi Valahia. Fără să nege semnificaţia testamentului lui Petru cel Mare („oricât de apo­crif ar fi”), Gore scrie despre eforturile prinţului Adam Georg Czartoryjski, vice-ministru al Afa­cerilor Străine al Rusiei, care a prezentat lui Alexandru I, la 1804, „un memoriu detaliat, în care arăta necesitatea imperioasă, din punctul de vedere al intereselor ruseşti, de a reconstitui Regatul Poloniei sub protectoratul Imperiului Rusesc. Recunoscând că asemenea reconstituire şi renunţare la stăpânirea ne­con­diţionată rusească asupra Po­­lo­niei ar cere compensaţii, Czar­toryjski arăta Împăratului posibilitatea largă de a avea aceste compensaţii pe socoteala «Imperiului Otoman» («turcul plă­teşte»)”.
 
4 Acordurile ruso-franceze de la Tilsit şi Erfurt. O cauză – indirectă – a anexării de către Rusia a Basarabiei au fost acordurile ruso-franceze de la Tilsit şi Erfurt. Moldova şi „Basarabia” intră în sistemul geopolitic european cu ocazia unuia dintre cele două tratate de pace de la Tilsit (un oraş din estul Prusiei, actualmente Sovetsk, în regiunea Kaliningrad). La 7 iulie 1807, Franţa şi Rusia, în persoana împăraţilor Alexandru I şi Napo­leon I, au semnat un tratat. Acesta a pus capăt războiului dintre Imperiul Rus şi Imperiul Francez şi a pus începutul unei alianţe între cele două imperii, care şi-au impus puterea aproape asupra întregii Europe continentale. Cele două state au convenit în secret să se ajute unul pe altul în dispute – Franţa s-a angajat să ajute Rusia împotriva Imperiului Otoman, în timp ce Rusia a fost de acord să se alăture sistemului continental împotriva Imperiului Britanic. Napoleon de asemenea l-a convins pe Alexandru să instige „un război finlandez” împotriva Suediei pentru a o forţa să adere la Sistemul Continental. Deşi Rusia şi-a exprimat intenţia să încorporeze Principatele Dunărene, în faţa refuzului Franţei, „în mod clar, ţarul a fost de acord să evacueze Valahia şi Moldova (adică, s-a obligat să-şi retragă trupele, notă A.L.), care fuseseră ocupate de forţele ruseşti în cadrul războiului Ruso – Turc, în 1806”. De asemenea, insulele Io­niene şi Cattaro capturate de Rusia, urmau să fie transmise Franţei.
Ca recompensă, Napoleon a garantat suveranitatea Ducatului Oldenburg şi a mai multor state mici con­duse de rudele germane ale ţarului.
De remarcat faptul că la 7 iulie 1807, o putere a Europei occidentale (Franţa) a susţinut Moldova în faţa tendinţelor de acaparare ale Rusiei.
La 9 iulie 1807 a fost semnat un tratat între Franţa şi Prusia, în urma căruia ultima pierdea aproximativ o jumătate din teritoriul pe care îl avea înaintea războiului, dar îşi păstra independenţa. Pe acele teritorii, Franţa a creat Regatul Vestfaliei, Ducatul Varşoviei şi Oraşul liber Danzig. Alte teritorii cedate au fost acordate altor state sateliţi ai Franţei şi Rusiei. Rusia a susţinut în negocieri păstrarea de către Prusia a independenţei.

Ocuparea Basarabiei a reprezentat o adevărată tragedie, iar zeci de mii de români au venit dincoace de Prut, în ţara rămasă liberă. Această tragedie şi-a pus amprenta şi asupra naşterii statului român modern, spune academicianul Ioan Aurel Pop.
„Ne-am trezit la momentul 1859, când s-au unit Moldova şi Ţara Românească, că jumătate din Moldova, mai mult chiar, fiindcă nordul era sub stăpânire austriacă, habsburgică, n-au putut să facă corp comun cu Țara Românească. Ceea ce înseamnă că, în trecut, imperiile multinaţionale străine reuşiseră, peste voinţa românilor, să îndepli­nească ceea ce urmăreau ele. Şi din acest punct de vedere, luarea Basarabiei din trupul Moldovei, în anul 1812, a privat poporul român de unitatea politică la care avea dreptul ca orice popor european”, a spus Ioan Aurel Pop.

Obiectivele administraţiei ţariste

Administraţia rusă avea cel puţin două obiective centrale în politicile sale faţă de Basarabia, aşa cum se va numi de-acum înainte noua provincie. Prima era reprezentată de integrarea ei cât mai rapidă în sistemul administrativ rusesc, diminua­rea particularităţilor locale şi omogenizarea cu celelalte structuri şi instituţii ale imperiului, fapt care prevedea printre altele şi treptata „omogenizare” lingvistică, adică rusificarea. Alt obiectiv era legat de interesele geostrategice ale Rusiei în Balcani, prin crearea unei imagini cât mai atractive a acesteia pentru popoarele creştine de la sud de Dunăre. De aceea, chiar din primii ani, în regiunile sudice ale Basarabiei, cele care au intrat în domeniul Coroanei, au fost invitaţi colonişti din Balcani (bulgari, găgăuzi, sârbi), fapt care i-a nemulţumit pe români, care, în regiunile centrale, sufereau de o penurie funciară (lipsă de pământ). Însuşi autorul Regulamentului Provizoriu al Basarabiei, contele Capodistria, recunoştea că „scopul politic pe care l-am urmărit consta să facem ca această provincie să devină un adăpost pentru persoanele şi familiile calomniate de către turci”.