16 cuvioși și mărturisitori români au fost canonizați de Biserica Ortodoxă Română

Cum spunea Valeriu Gafencu, acest veac a dat noian de sfinți. Oameni care au suferit prigoana, detenția şi chiar moartea mărturisindu-L pe Hristos. Unii cunoscuți, cei mai mulți necunoscuți, înmormântați fără cruce, fără mormânt, fără liturghie lăsându-ne însă un testament sacru, scris cu sânge, credință și jertfă: acela al iubirii și al iertării. Săptămâna trecută, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a aprobat canonizarea a 16 sfinți români, mulți dintre ei mărturisitori din temnițele comuniste. Proclamarea canonizării noilor sfinți va avea loc anul viitor, când Biserica Ortodoxă Română aniversează un secol de la recunoașterea statutului de Patriarhie.

Prin rugăciune, credinţă şi exemplu de viaţă, L-au coborât pe Iisus în celulă, pentru ca apoi să urce Golgota unui neam prigonit. Acolo, în cea mai cruntă suferință fizică, au trăit iluminarea şi fericirea. Au preferat moartea decât lepădarea de credință. Nu şi-au urât niciodată prigonitorii, ci se rugau pentru ei şi ne-au îndemnat să facem la fel. Şi-au dat viața pentru cei de lângă ei, la propriu. Credința lor i-a impresionat până şi pe torționari care mărturiseau ironic: „Ăștia se roagă toată ziua”. Rezistența lor în con­diții extreme de frig, foame şi bătăi nu poate fi explicată decât ca o minune. Minunea credinței şi iubirii lor de oameni, deşi, pentru ei, în închisoare, minunile deveniseră un fapt obișnuit. Nu de puține ori, au simțit mâna şi mila lui Dumnezeu. Unii au scăpat din temnițe. Cei mai mulți au murit însă acolo. Jertfa unora a fost cunoscută, cei mai mulți însă au fost îngropați fără liturghie, fără morminte, fără cruci.

De acolo, de sus, aşa cum ne-au spus, continuă să facă minuni şi să ajute neamul pe care l-au iubit atât de mult. Au fost numiți „Sfinții închisorilor”. Jertfa le e recunoscută acum și de Sfântul Sinod care a aprobat recent canonizarea a 16 sfinți români, mulți dintre ei mărturisitori și martiri din tem­nițele comuniste.  

Potrivit Hotărârii Sfântului Sinod, cei 16 sfinți români sunt:
1. Părintele arhimandrit Sofian Boghiu, starețul Mănăstirii Antim din București, cu titulatura: Sfântul Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim, cu cinstire în ziua de 16 septembrie;
2. Părintele Dumitru Stăniloae, profesor de teologie la Sibiu și la Bu­curești, cu titulatura: Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stă­ni­loae, cu cinstire în ziua de 4 octombrie;
3. Părintele Constantin Sârbu, cu titulatura: Sfântul Preot Mucenic Constantin Sârbu, cu cinstire în ziua de 23 octombrie;
4. Părintele protosinghel Arsenie Boca, cu titulatura: Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop, cu cinstire în ziua de 28 noiembrie;
5. Părintele Ilie Lăcătușu, cu titulatura: Sfântul Preot Mărturisitor Ilie Lăcătușu, cu cinstire în ziua de 22 iulie;
6. Părintele ieroschimonah Paisie Olaru, duhovnicul Mănăstirii Si­hăs­tria, cu titulatura: Sfântul Cuvios Paisie de la Sihăstria, cu cinstire în ziua de 2 decembrie;
7. Părintele arhimandrit Cleopa Ilie, starețul Mănăstirii Sihăstria, cu titulatura: Sfântul Cuvios Cleopa de la Sihăstria, cu cinstire în ziua de 2 decembrie;
8. Părintele arhimandrit Dometie Manolache, cu titulatura: Sfântul Cuvios Dometie cel Milostiv de la Râmeț, cu cinstire în ziua de 6 iulie;
9. Părintele arhimandrit Serafim Popescu, starețul Mănăstirii Sâm­băta de Sus, cu titulatura: Sfântul Cuvios Serafim cel Răbdător de la Sâmbăta de Sus, cu cinstire în ziua de 20 decembrie;
10. Părintele Liviu Galaction Munteanu, profesor de teologie la Cluj-Napoca, cu titulatura: Sfântul Preot Mucenic Liviu Galaction de la Cluj, cu cinstire în ziua de 8 martie;
11. Părintele arhimandrit Ghera­sim Iscu, starețul Mănăstirii Tis­mana, cu titulatura: Sfântul Cuvios Mucenic Gherasim de la Tismana, cu cinstire în ziua de 26 decembrie;
12. Părintele arhimandrit Visarion Toia, starețul Mănăstirii Lainici, cu titulatura: Sfântul Cuvios Mu­cenic Visarion de la Lainici, cu cinstire în ziua de 10 noiembrie;
13. Părintele protosinghel Calistrat Bobu, duhovnic la Mănăstirea Timișeni și la Mănăstirea Vasiova, cu titulatura: Sfântul Cuvios Ca­listrat de la Timișeni și Vasiova, cu cinstire în ziua de 10 mai;
14. Părintele Ilarion Felea, profesor de teologie la Arad, cu titulatura: Sfântul Preot Mucenic Ilarion Felea, cu cinstire în ziua de 18 septembrie;
15. Părintele protosinghel Iraclie Flocea, exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Chișinăului, cu ti­tulatura: Sfântul Cuvios Iraclie din Basarabia, cu cinstire în ziua de 3 august;
16. Părintele protoiereu Alexandru Baltaga cu titulatura: Sfântul Preot Mucenic Alexandru din Basarabia, cu cinstire în ziua de 8 august;

Despre fiecare dintre ei s-au scris cărți întregi și încă s-ar mai putea scrie. Dar vă prezentăm pe scurt viața lor, demnă deopotrivă de sinaxare dar și de cărțile de istorie. O lecție de viață și credință.

Pr. Arhimandrit Sofian Boghiu
„Duhovnicul Bucureștilor” s-a născut în Basarabia și a fost, timp de opt ani, elev de premiul întâi. Închinoviat la Mănăstirea Do­brușa, a trecut Prutul în România după ocuparea Basarabiei de către sovietici. A condus obștea de la Mănăstirea Antim din Capitală și a fost condamnat la muncă silnică împreună cu intelectualii și clericii din grupul Rugul Aprins.
Două mari daruri au fost evidente: a pictat biserici și a călăuzit suflete la scaunul de spovedanie. „Toată admirația am avut-o pentru omul acesta. El nu prea vorbea, trăia”, afirma un alt mare duhovnic, Părintele Arsenie Papacioc. „În cununa părinților din veacul acesta, îl plasez în cer.”
 

Părintele Dumitru Stăniloae
Părintele Dumitru Stăniloae a tradus scrierile asceților, monahilor și clericilor ortodocși din secolele IV – XV care erau centrate pe practicarea Ortodoxiei – o latură la fel de importantă ca și partea dog­matică a teologiei ortodoxe. Acestea au fost publicate în seria intitulată Filocalia (gr. „iubirea de frumos”) și ulterior traduse și pentru publicul interna­țional.
„Când citim opera Părintelui Stăni­loae, avem impresia că el este contemporan cu Sfinţii Părinţi şi, în acelaşi timp, el îi face pe Sfinţii Părinţi contemporani cu noi. El însuşi este un Sfânt Părinte al se­colului al XX-lea”, afirma Părintele Patriarh Daniel, care i-a fost student.
În timpul comunismului, Părintele Dumitru Stăniloae a trecut prin experiența temnițelor comuniste, din cauza participării la mișcarea cultural-duhovnicească „Rugul A­prins”. După căderea comunismului, a devenit membru al Academiei Române. Opera sa are o valoare inestimabilă, prezentând concepte de mare profunzime și finețe în cuvinte simple și adecvate.

Pr. Constantin Sârbu
Părintele Constantin Sârbu s-a năs­cut la 10 ianuarie 1905. Ră­mânând orfan încă de mic, Constantin a fost crescut de bunica lui, o femeia să­racă, însă deosebit de credincioasă.
La îndemnul bunicii, în 1919 va urma cursurile Seminarului Teologic din Galați, iar apoi, din anul 1925, va studia la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București. După terminarea studiilor, în 1929, s-a angajat cântăreț la Bise­rica Lucaci din Capitală, unde a funcțio­nat aproape cinci ani, până în 1934, când s-a mutat la Huși, preot la Catedrala Episcopală. Ulterior, va fi numit director al Școlii de cântăreți din Huși și profesor de Sectologie, Catehism și Muzică vocală. Părintele Constantin Sârbu a desfășurat o activitate deosebită pe plan social. Cea mai mare ctitorie a părintelui Constantin Sârbu, la Huși, a fost ridicarea, cu sprijinul Episcopului Nifon Criveanu, a azilului de bătrâni și copii orfani, de care orașul avea atâta nevoie. Pentru curajul său de a propovădui pe Hristos, în ziua de 10 ianuarie 1954, părintele Constantin Sârbu a fost arestat de Securitate. Este condamnat la opt ani și trei luni de închisoare, pentru „uneltire contra ordinii sociale”. Trece prin penitenciarele de la Jilava, Gherla, și Dej și în lagărele de muncă de la Poarta Albă și Salcia și în 1961 mai primește doi ani de domiciliu forțat. A putut să se întoarcă în București în 1964, odată cu decretul de eliberare a deținuților politici, însă a continuat să fie urmărit de Securitate. A trecut din această viață în ziua de 23 octombrie 1975, pe patul de spital.

Pr. Ilie Lăcătușu
 

Pr. Ilie Lăcătușu s-a născut într-o familie cu șapte copii. Părinții lui, Marin și Maria, s-au remarcat ca niște oameni simpli, gospodari, și cu mare credință în Dumnezeu. După terminarea Seminarului Teologic și a Facultății de Teologie, Ilie Lăcătușu va fi hirotonit preot pe seama parohiei Osica de Jos, județul Olt, unde va sluji până în luna noiembrie 1934, când este trimis în satul Buicești, tot din județul Olt. Începând cu anul 1942, Părintele este trimis ca preot misionar peste Nistru, în Odessa și județul Râbnița. În următorul an, părintele se va întoarce acasă, la soție și copii. În 1952, este arestat și trimis la colonia de muncă silnică de la Canal, apoi este trimis într-o colonie specială de preoți și ulterior la închisoarea Târgu Ocna.
Este eliberat în 1954 și continuă să slujească la biserica din Buicești, până în 1959, când este arestat din nou și primește o nouă pedeapsă de 5 ani, fiind trimis la Canalul Dunăre Marea Neagră. Este eli­berat în 1964, dar primește domiciliu forțat în Bolintinu.
Părintele Ilie Lăcătușu a ajuns în spital, din pricina multor suferințe îndurate în închisoare și a adormit în Domnul în 22 iulie 1983, în Spitalul Panduri, din București. Trupul părintelui Ilie Lăcătușu a fost înmormântat în Cimitirul Adormirea Maicii Domnului, din București, unde familia deținea o criptă și nefiind putrezit. Urmașii părintelui au cerut preoților, ierar­hilor și mănăstirilor să săvâr­șească slujbe de dezlegare asupra trupului părintelui. Începând din 1 mai 1999, la Mănăstirea Frăsinei s-au făcut 40 de slujbe de dezlegare, după Sfânta Liturghie. Slujbele de dezlegare au în vedere eventualele blesteme care ar fi putut împiedica trupul să se descompună. În anul 2000, Patriarhia Romana i-a deschis părintelui Ilie Lăcătușu un dosar de canonizare, dând binecuvântare pentru a se deschide cripta care adăpostește trupul acestuia. Cripta a devenit loc de pelerinaj și mulți credincioși vorbesc despre minunile trăite aici.  

Părintele Arsenie Boca
 

O viaţă plină de suferinţe dar şi de har. Un om care a urcat cele mai înalte trepte ale sfinţeniei. Credincios, smerit, cu un har extraordinar şi o putere pe măsură, părintele Arsenie Boca şi-a dedicat viaţa schimbării vieţii noastre. În autobiografia sa scrisă în 1945, părintele Arsenie Boca povesteşte că: „M-am născut în 1910, septembrie 29, în Vaţa de Sus, jud. Hunedoara. Şcoala primară şi liceul în orăşelul Brad, acelaşi judeţ. De pe atunci mi se remarca o anumită înclinaţie spre singu­ră­tate şi spre probleme de religie, chiar peste puterile mele de atunci. Aşa spre pildă am o carte a lui Immanuel Kant: «Religia în limitele raţiunii» iscălită: «Boca Zian cl. IV. lic.» La intrarea în cursul superior de liceu am rămas orfan de tată, care era cizmar de meserie şi foarte bun pedagog cu fiul său. Ştiu până astăzi că m-a bătut odată pentru ca să nu mai pierd timpul – ceea ce i-am făgăduit cu lacrimi şi n-am uitat până acum, şi de multe ori mi-a folosit în viaţă. În cursul liceului mi-au plăcut foarte mult: matema­ticile, fizica, religia, desenul şi muzica. Terminând liceul şi luând bacalaureatul la prima prezentare, înclinam spre ştiinţele pozitive, dar dacă aveam avere sau garantau tutorii pentru mine intram la aviaţie la Cotroceni – ceea ce n-a fost, împiedicându-mă sărăcia. Drept aceea a biruit înclinaţia contemplativă sau speculativă şi în 1929 m-am înscris la Academia Teologică din Sibiu. În cursul teologiei mi-am vândut casa părintească spre a-mi putea continua studiile. Eram şi bursier. Mamei nu i-am cerut niciun ajutor şi nici nu mă înduram, întrucât era divorțată de tata iar eu eram dat tatii prin sentinţa de divorţ, ca fiind, pe baza meseriei, mai sigur că mă va da la şcoală. În timpul teologiei mi se lămurea frumu­seţea chipului vieţuirii călu­găreşti şi doream să mă instruiesc, pe cât puteam, mai temeinic, cu deosebire în latura mistică a vieţii. Cu prilejul acela aveam următoarele note caracteristice: deprindeam pe mama cât mai fără mine şi cât mai fără corespondență, ca oarecum să mă uite şi să nu-i vie greu când va afla că m-am călugărit. Apoi, de la plecarea din Brad, mi-am pus o anumită disciplină austeră, care avea mai multe amănunte greu de crezut. Aşa de pildă mi-am propus ca toată vremea teologiei să nu fac nicio cunoştinţă cu fete. Ceea ce
n-am reuşit, întrucât tocmai în anul acela 1929 Ministerul îngă­duie şi fetelor să studieze teologia, şi m-am pomenit cu câteva colege. Dar cunoştinţe în oraş am izbutit să n-am.”
După Teologie, a urmat Academia de Arte Frumoase, datorită talentului său pentru pictură. În Vine­rea Izvorului după Paştile anului 1939, a fost tuns în călugărie primind numele Arsenie.  Un an s-a ocupat cu gos­podăria, era primul şi singurul călugăr la Mănăstirea Brânco­veanu – Sâmbăta de Sus jud. Făgă­raş. Mai intrase în călu­gărie Părintele Serafim Popescu:
„L-am rugat pe el să primească preoţia – eu simţindu-mă ne­vrednic. A primit-o. Aşa au început slujbele la Mănăstire după puteri. Într-o iarnă, probabil prin 1941, ne trezim cu o avalanșă de oameni de toate vârstele şi treptele, năpădindu-mă să stau de vorbă cu ei despre necazurile lor. Aci m-am trezit să fac duhovnicie cu oamenii, deşi nu eram preot. Ştiam că tot ce păţesc oamenii li se trage de pe urma greşelilor sau păcatelor. Aşa m-am văzut silit să primesc preoţia şi misiunea majoră a propovăduirii lui Hristos-Dumnezeu adevărat şi Om adevărat, precum şi a sfinţirii omului, ca să aibă pacea lui Dumnezeu în sine, absolut în orice împrejurări s-ar afla în viaţă. I-am învăţat să fie curaţi faţă de oameni şi faţă de Dumnezeu; să dea Cezarului ce e al Cezarului (ascultare cetă­țe­nească, dajdie etc.) şi lui Dumnezeu ce e al lui Dumnezeu (cuget curat, suflet purificat şi trup curăţit de patimi)”.
Harul l-ar fi primit pe Muntele Athos, la mănăstirea ro­mâ­neas­că „Prodro­mu”. După ce s-a ru­gat la Maica Domnului ca să-i dea un duhovnic, după un timp, cum a povestit chiar părintele, Maica Domnului l-a luat de mână şi l-a urcat pe un munte aşa de înalt, că nici nu puteai să priveşti în jos.  Acolo, l-a întâlnit pe Sfântul Serafim din Sarov, ce viețuise pe pământ cu vreo două-trei veacuri în urmă. 40 de zile, postind continuu, a primit învățătură de la acest Sfânt. Când s-a întors la mă­năstire, peste un an, era alt om. Știa numele, faptele şi gândurile oamenilor uitându-se la ei. Numă­rul minunilor săvârșite de el în timpul vieții şi azi, după moarte, nu-l ştie decât Bunul Dumnezeu. De fapt, pentru părintele Arsenie, minunile intrau în sfera normalului.
 

Ieroschim. Paisie Olaru
 

Originar din județul Botoșani, a intrat în monahism la Schitul Co­zancea, unde a petrecut 26 de ani, fiind, pentru scurt timp, egumen. În 1947, a devenit duhovnicul Sihăstriei Neamțului. Părintele Cleopa Ilie îl descria astfel: „Smerit, tăcut, blând, înțelept la cuvânt, foarte milostiv şi iubitor de aproapele. Întotdeauna căuta pacea cu toți şi iubea liniștea. Nu-i plăcea să trăiască între mulți şi îşi ascundea viața şi nevoinţa.”
„Părintele Paisie Olaru era un foarte smerit rugător, având darul lacrimilor. Dacă Părintele Cleopa era cercetat și căutat pentru cuvântul lui, Părintele Paisie era căutat mai ales ca un duhovnic care avea darul liniștirii duhurilor și al împăcării omului cu Dumnezeu”, a spus Arhim. Arsenie Popa, actualul stareț al Sihăstriei Neamțului.

Arhim. Cleopa Ilie

A cincilea copil din cei zece ai unei familii de țărani credincioși, s-a închinovat, împreună cu un frate la Sihăstria din județul Neamț. Alți doi frați și o soră au intrat și ei în monahism. A fost, timp de trei ani, ucenicul Părintelui Paisie Olaru. La Sihăstria, a păscut oile obștii timp de 12 ani. A devenit stareț în 1945 și a fost hirotesit arhimandrit în 1947.
După instalarea regimului comunist ateist în România, a stat ascuns în munți. În 1964, a revenit la Sihăstria ca duhovnic. Ar fi putut să aleagă Sf. Munte Athos pentru nevoința călugărească, dar un cuvânt al sfântului Iustin Popovici
l-a convins că în România nu se va mântui doar pe sine, ci și pe mulți alții. În 1987, a devenit nașul de călugărie al Părintelui Patriarh Daniel.

Arhim. Serafim Popescu
 

Originar dintr-un sat de lângă Alba Iulia, i-a fost secretar Părintelui Dumitru Stăniloae în perioada în care acesta a fost rectorul Facultății de Teologie din Sibiu. Plecat cu o bursă în Grecia, a ucenicit șase luni la Arhim. Antipa  Dinescu, starețul Prodromului.
A fost apoi, timp de 10 ani, starețul mănăstirii de metanie, Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, județul Brașov, „reușind să formeze o obște bine închegată”, nota Arhim. Ioanichie Bălan în Patericul românesc. După ¬retragerea din stăreție, a rămas duhovnic al obștii până la sfârșitul vieții.

Pr. Liviu Galaction Munteanu

Părintele Liviu Galaction Mun­tea­nu s-a născut în 16 mai 1898 într-o familie de învățători din Cristian, județul Brașov. A fost doctor în Teologie al Universității din Cernăuţi. Hirotonit preot de Episcopul Nicolae Ivan, a fost și rectorul Academiei Teologice din Cluj-Napoca.
În 1958, sub ascultarea Episcopului Teofil Herineanu, a întocmit o programă pentru catehizarea copiilor şi adulților care l-a adus în atenția Securității. A fost anchetat, iar în 1959 condamnat la opt ani de închisoare pentru „uneltire contra ordinii sociale”. A murit în 1961 în temnița de la Aiud, ca urmare a tratamentului inuman la care a fost supus.

Protos. Gherasim Iscu

Născut în județul Bacău, a intrat în viața monahală de la 12 ani. După studii de Teologie la București, a fost, pe rând, stareț la Arnota, jud. Vâlcea, bibliotecar la Cernica (perioadă în care a refuzat să activeze în Mișcarea Legionară), și apoi misionar în Transnistria, unde a ajutat la înființarea a două mă­năstiri și a învățat limba ucrai­nea­nă, pentru a predica pe înțelesul tuturor.
În 1943, a fost numit stareț la Tis­mana, mănăstirea sa de metanie. În 1948, după ce a fost contactat de luptătorii din rezistența antico­mu­nistă și a ținut o predică antico­munistă, a fost arestat.
A trecut prin cele mai grele tem­nițe comuniste și a murit într-un spital de penitenciar, grav bolnav, în noaptea de Crăciun, împreună cu fostul său torționar de la Poarta Albă. În noaptea morții lor, i-a dăruit torționarului nu numai ier­tarea sa, ci și pe a lui Dumnezeu, spovedindu-l și împărtășindu-l.

Protos. Visarion Toia
 

Închinoviat la Frăsinei, județul Vâl­cea, Protoschimonahul Visarion Toia a fost numit, în 1929, stareț al Mănăstirii Lainici, care se afla într-o stare precară. A arătat o grijă deosebită pentru moaștele predecesorului său de la Lainici, Cuviosul Irodion, canonizat ulterior, în 2011.
Sub conducerea sa, obștea a crescut. Părintele Visarion călăuzea obștea cu dragoste și smerenie. Dar viața pământească i s-a sfârșit în urma violențelor la care a fost supus de comandantul unei unități militare staționate în mănăstire cu aprobarea autorităților comuniste.
 

Protos. Calistrat Bobu
De metanie de la Sihăstria, a fost trimis preot misionar în Banat, unde a întemeiat Mănăstirea Ti­mișeni și a înnoit viaţa monastică de la Săraca, Partoş şi Vasiova. „Pentru smerenia şi blândeţea
inimii lui, a primit de la Dumnezeu darul vindecării şi al izgonirii duhurilor necurate dintre oameni”, scrie Arhim. Ioanichie Bălan în Patericul românesc. A trecut la Domnul în ziua de Paști.

Pr. Ilarion Felea
A fost moț de pe Valea Crișului Alb devenit duhovnic al tinerilor din Arad. A fost condamnat de regimul comunist la 20 de ani de temniță pentru „activitate intensă contra clasei muncitoare şi mişcării revoluţionare”, adică pentru că nu propovăduia în duhul comunist. A murit în temnița de la Aiud pentru că a fost lipsit de asistență medicală.
Închiși de regimul comunist, Pă­rinții Ilarion Felea şi Dumitru Stăniloae au fost duhovnicii deţi­nuţilor de la Aiud. Mai târziu, Părintele Stăniloae spunea că Pă­rintele Felea îl întrecea din punctul de vedere al vieții lăuntrice: „Eu am tradus Filocalia, dar el a trăit-o”.

Arhim. Dometie Manolache
A fost stareț al Mănăstirii Prislop, duhovnic al Mănăstirii Râmeț și absolvent cu media 10 al cursurilor de doctorat ale Institutului Teologic din Bucu­reşti. Un documentar realizat anul trecut de Trinitas TV îl prezintă cu o profundă milostenie: le dădea săracilor hainele de pe el.
„Pretutindeni s-a răspândit mi­reasma caracterului său”, afir­ma, la un simpozion din 2015, Arhiepiscopul Irineu al Alba Iuliei. „De la părintele Dometie învăţăm că viaţa credincioşilor este rodnică în măsura în care ei rămân în Hristos şi-I îngăduie Lui să lucreze în ei. Mulţi oameni ar putea să progreseze în cunoașterea iubirii lui Dumnezeu, dacă preoții şi creștinii ar fi martori vii ai acestei iubiri!”

Protos. Iraclie Flocea
Era bucovinean, dar s-a călu­gărit în Basarabia după ce
Dumnezeu l-a salvat printr-o minune în timp ce lupta în Răz­boiul de Reîntregire. Între anii 1941-1944, a îndeplinit ascul­tarea de exarh al mănăstirilor din Arhie­piscopia Chișinăului, iar în martie 1944 a fost numit vicar eparhial pentru regiunile evacuate din Arhiepiscopie.
În 1945 a fost arestat și condamnat la 8 ani de muncă silnică în Siberia doar pentru că era român și monah, ceea ce îl făcea automat dușman al Partidului Comunist și al Uniunii Sovietice. După opt ani de lagăr, a reușit să se întoarcă, îndeplinind diverse ascultări. În 1992, a fost reabilitat de Procuratura Generală din Republica Moldova.

Pr. Alexandru Baltaga
În 1918, când s-a votat unirea Basarabiei cu România, Părin­tele Alexandru Baltaga a fost unicul cleric din Sfatul Țării. În 1940, când Uniunea Sovietică a ocupat Basarabia, avea aproa­pe 80 de ani, ceea ce nu i-a împie­dicat pe ocupanții sovietici să-l aresteze.
Mai întâi a fost torturat pentru credință în temnițele NKVD-ului, serviciul de poliție politică al Uniunii Sovietice. Apoi deportat într-un lagăr din Kazan, azi capitala Tatarstanului, unde a murit în anul următor.

Episcopul Maramureșului despre noile canonizări:
„Va veni vremea unor intelectuali creștini și femei mărturisitoare”

Vorbind despre recentele canonizări, Episcopul Iustin al Maramureșului și Sătmarului a spus că acum au fost doar
clerici, însă urmează și alte categorii de persoane.
„Mulți sunt sfinți, nu-i putem trece în calendar pe toți”, a spus ierarhul, „Cei trecuți în calendar sunt în fruntea cetelor de sfinți”, a lămurit Preasfinția Sa duminică, la Mănăstirea „Sfântul Apostol Andrei” Chilia, din județul Satu Mare.
„Va veni și momentul și vremea când Sfântul Sinod se va apleca și asupra unor per­sonalități culturale, a unor oameni de cultură, mari scriitori de geniu și mărturisitori în temnițele comuniste, unii care chiar au murit, iar alții au mărturisit, cum este părintele Nicolae de la Rohia, Nicolae Steinhardt, și vor fi pe altă listă și ei trecuți, câțiva, în rândul Sfinților, ca să avem din toate categoriile”.

„De data aceasta, au fost trecuți numai clerici: duhovnici, preoți de mir și profesori. Trebuie să fie trecuți în rândul Sfinților și intelectuali creștini, mari mărturisitori și câteva femei, pentru că au fost și femei puternice mărturisitoare și mult pătimitoare în temnițele comuniste și sigur în această listă vor fi și câteva femei mari creștine ale
neamului nostru și mame ale neamului nostru românesc”, a spus PS Iustin.

Sfinții sunt mult mai mulți decât cei care apar în calendare. Canonizarea reprezintă doar un act de recunoaștere oficială a sfințeniei unor persoane, în urma unor cercetări amănunțite, pe baza dovezilor și mărturiilor existente, a evlaviei populare și a multor altor aspecte. În urma canonizării, sfinții se bucură de cinstire, fiind oferiți de Biserică drept modele și mijlocitori către Dumnezeu.