104 ani de la Unirea Basarabiei cu România

Sfatul Țării, întrunit în ședință solemnă la Chișinău, a votat, la 27 martie/ 9 aprilie 1918, unirea provinciei românești Basarabia cu România.

Revoluția din februarie 1917, desfășurată în Rusia a dus la înlă­turarea țarismului, a stimulat lupta de eliberare a popoarelor asuprite, inclusiv a românilor din Basarabia.
La 3/ 16 aprilie 1917, s-a înființat Partidul Național Moldovenesc, care cerea ca Basarabia „să-și cârmuiască singură viața ei dinăuntru, ținând seama de drepturile naționale ale tuturor locui­torilor ei”. Pe întreg cuprinsul Moldovei dintre Prut și Nistru a început o intensă mișcare po­li­tică și națională, al cărei obiectiv esențial era unirea cu România.

Revoluția din octombrie 1917, condusă de V.I. Lenin, a proclamat dreptul popoarelor din Rusia la autodeterminare, până la des­părțirea de statul existent. În acest context, Sfatul Țării – or­gan reprezentativ al populației din Basarabia – întrunit la Chișinău, a proclamat la 2/ 15 decembrie 1917, Republica De­mocratică Moldovenească, care la 24 ianua­rie/ 6 februarie 1918 a devenit independentă față de Rusia.
În ședința festivă din 27 martie/ 9 aprilie 1918, Sfatul Țării a adoptat Declarația care începea cu aceste cuvinte: „Republica Democratică Moldovenească (Ba­­sarabia), în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră și vechile granițe cu Aus­tria, ruptă de Rusia acum mai bine de o sută șase ani din trupul vechii Moldove – în pu­terea dreptului istoric și a dreptului de neam, pe baza prin­ci­piului ca noroadele singure să-și ho­tărască soarta lor – de azi înainte și pentru totdeauna, se unește cu mama sa, România”.

Actul Unirii a fost ratificat de regele Ferdinand la 9/ 22 aprilie 1918; în aceeași zi, doi repre­zentanți ai Basarabiei au intrat în Guvernul României.
La 29 decembrie 1919, Adu­narea Deputaților și Senatorilor României au votat legea prin care se ratifică unirea Basarabiei cu patria mamă, în conformitate cu Declarația adoptată de Sfatul Țării la 27 martie/ 9 aprilie 1918.

Proclamația generalului Constantin Prezan către Basarabeni 12 ianuarie 1918, Iași

Constantin Prezan (1861 - 1943)

Mareșal român; general, comandant al Armatei a IV-a de Nord (august-octombrie 1916) și apoi a Grupului de armate din Sud; șef al Marelui Cartier General al armatei române. A condus cu responsabi­litate și competență luptele din 1916, precum și întreaga rezistență din vara anului 1917.

Condiţiile Unirii
Actul Unirii prevedea o serie de condiții care țineau de necesitățile stringente ale provinciei. Astfel, Sfatul Țării trebuia să rămână organul care să ducă la bun sfârșit reforma agrară, de o importanță critică pentru țărănimea basara­beană. Unirea era condiționată de păstrarea unei autonomii provinciale, cu administrație proprie şi un Sfat (Dietă) proprie. Acesta urma să aibă competențe în stabilirea bugetelor locale, să dețină controlul orașelor, să numească funcțiile administrative.
România trebuia să asigure Ba­sarabiei respectarea deplină a drep­turilor democratice, o re­pre­zen­tare pro­por­țională în Parlament, precum şi prezența obligatorie în Consiliul de Miniștri a doi repre­zentanți basarabeni. În fine, se ce­rea convocarea Constituantei pentru codificarea într-o nouă Constituție a principiilor enunțate în actul Unirii. Constituția de la 1923 a fost cea care a întărit integrarea Basarabiei în România Mare.
În lumina declarării Unirii de la 1 decembrie cu Transilvania, adu­narea Sfatului Țării s-a întrunit din nou în ședință specială, la 26 noiembrie/ 9 decembrie, a votat unirea necondiționată şi a adoptat în fine legea agrară, care rezolva o problemă extrem de sensibilă a țăranilor basarabeni. După adop­tarea ei, rolul Sfatului era terminat. Astfel, la 10 decembrie Sfatul Țării adopta declarația prin care renunța la condițiile stipulate în actul unirii şi, fiind îndeplinită reforma agrară, Sfatul s-a dizolvat, pecetluind unirea necondiționată şi ireversibilă.

Recunoaşterea internaţională
Imediat după declararea Unirii, Rada ucraineană a emis proteste vehemente şi a refuzat să recu­noască actul. Guvernul român a respins pretențiile acesteia asupra nordului şi sudului Basarabiei, precum şi obiecțiile nejustificate ale Rusiei. Reacțiile ostile au continuat pentru multă vreme, statutul României Mari fiind pus sub semnul întrebării.
Conferința de Pace de la Paris din 1920 a recunoscut legitimitatea unirii Basarabiei cu România. La 28 octombrie 1920, România a semnat tratatul de la Paris cu Marea Britanie, Franţa, Italia şi Japonia care prevedea: „Conside­rând că din punct de vedere geo­gra­fic, etnografic, istoric şi eco­nomic unirea Basarabiei cu România este pe deplin justificată; considerând că populațiunea Basarabiei a manifes­tat dorința de a vedea Basarabia unită cu Ro­mânia”, părțile contractante recunoșteau „suveranitatea României asupra teritoriului Basarabiei, cuprins între frontiera actuală a României, Marea Nea­gră, cursul Nistrului de la gura sa până la punctul unde este tăiat de vechiul hotar dintre Bucovina şi Basarabia, şi acest hotar”.
În după-amiaza zilei de 27 martie 1918, s-a deschis ședința Sfatului Țării pentru adoptarea unirii. Au luat cuvântul președintele Ion Inculeţ şi prim-ministrul român Alexandru Marghiloman, ca reprezentant al guvernului român.

După aceasta, reprezentanții ro­mâni s-au retras pentru a permite desfășurarea nestingherită a lu­crărilor. La propunerea Blocului Moldovenesc, Constantin Stere a fost cooptat în Sfat. Acesta spu­nea: „Astăzi noi trebuie să hotărâm ceea ce va avea o importanță hotărâtoare asupra soartei viitoare a poporului nostru. Mersul de fier al istoriei pune asupra umerilor noştri o răspundere pe care noi
n-o putem ignora cu nici un fel de sofisme”.
După exprimarea părerilor din partea grupurilor politice şi a minoritarilor, care, cu excepția polonezilor, au declarat că se vor abține, s-a trecut la vot. Unirea a fost aprobată cu 86 de voturi pentru, 3 contra şi 36 de abţineri.
„În numele poporului Basarabiei, Sfatul Țării declară: Republica Democratică Moldovenească (Ba­sarabia) în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră şi vechile granițe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani, din trupul vechii Moldove. În puterea dreptului istoric şi dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-şi hotă­rască soarta lor de azi înainte şi pentru totdeauna se unește cu mama ei, România.
Trăiască unirea Basarabiei cu România de-a pururi şi totdeauna!
Președintele Sfatului Ţării, Ion Inculeţ; Vicepreşedinte, Pantelimon Halippa; Secretarul Sfatului Ţării I. Buzdugan”.
În mijlocul aclamațiilor sălii, decizia a fost adusă la cunoștința primului-ministru Marghiloman, care, în numele poporului român, a guvernului României şi al Regelui, a luat act de Declarație şi a primit Unirea. Era, după cum avea să spună Regele Ferdinand, „înfăptuirea unui vis care demult zăcea în inimile tuturor românilor de dincolo şi de dincoace de apele Prutului”. Unirea a fost primită cu entuziasm şi satisfacție de românii de pretutindeni şi a stimulat lupta de eliberare a românilor aflați sub stăpânire străină.
 

Rezoluția Blocului moldovenesc din 1918

În numele poporului Basarabiei, Sfatul Țării declară:

Republica democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Marea Neagră și vechile granițe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută și mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în pute­rea dreptului istoric și dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-și hotărască soarta lor, de azi înainte și pentru totdeauna se unește cu mamă-sa România.

Această unire se face pe următoarele baze:
1. Sfatul Țării actual rămâne mai departe pentru rezolvarea și realizarea reformei agrare după nevoile și cererile norodului; aceste hotărâri se vor recunoaște de guvernul român.
2. Basarabia își păstrează autonomia provincială, având un Sfat al Țării (dietă), ales pe viitor prin vot universal, egal, direct și secret, cu un organ împlinitor și administrație proprie.
3. Competența Sfatului Țării este:
a) votarea bugetelor locale;
b) controlul tuturor organelor zemstvelor și orașelor;
c) numirea tuturor funcționarilor administrației locale prin orga­nul său împlinitor, iar funcțio­narii înalți sunt întăriți de guvern.
4. Recrutarea armatei se va face în principiu pe baza teritorială.
5. Legile în vigoare și organizația locală (zemstve și orașe) rămân în putere și vor putea fi schimbate de parlamentul român, numai după ce vor lua parte la lucrările lui și reprezentanții Basarabiei
6. Respectarea drepturilor minorităților din Basarabia.
7. Doi reprezentanți ai Basarabiei vor intra în consiliul de miniștri români, acum desemnați de actualul Sfat al Țării, iar pe viitor luați din sânul reprezentanților Basarabiei din parlamentul român.
8. Basarabia va trimite în parlamentul român un număr de reprezentanți proporțional cu populația, aleși pe baza votului universal, egal, direct și secret.
9. Toate alegerile din Basarabia pentru voloste, sate, oraș, zemstve și parlament se vor face pe baza votului universal, egal, direct și secret.
10. Libertatea personală, libertatea tiparului, a cuvântului, a credinței, a adunărilor și toate libertățile obștești vor fi garantate prin constituție.
11. Toate călcările de legi făcute din motive politice în vremurile tulburi ale prefacerii din urmă sunt amnistiate.

Basarabia unindu-se ca fiică cu mamă-sa România, parlamentul român va hotărî convocarea neîntârziată a constituantei, în care vor intra proporțional cu populația și reprezentanții Basarabiei, aleși prin vot universal, egal, direct și secret, spre a hotărî împreună cu toții înscrierea în constituție a principiilor și garanțiilor de mai sus.
Trăiască unirea Basarabiei cu România de-a pururea și totdeauna!


Președintele Sfatului Țării, I. Inculeț

Secretarul Sfatului Țării, I. Buzdugan

Pagină din jurnalul Elenei Alistaraprilie 1917

Elena Alistar, deputat în Sfatul Țării, consemnează în jurnalul său condițiile creării Partidului Național din Basarabia și evocă însuflețirea românilor din perioada imediat următoare revoluției ruse.

Surse:
România-Documentele Unirii 1918 (Arhivele Statului din România, Editura Fundației Culturale Române)

Muzeul Național de Istorie a României
Enciclopediaromaniei.ro