Un singur supravietuitor al sectiei de cianuratie de la UP Sasar

* Uzina de Preparare Sasar (UPS) a fost una din unitatile Remin unde s-a prelucrat minereul scos de ortacii maramureseni. Daca ar fi sa facem o comparatie cu fosta uzina Aurul, UPS a fost ceva asemanator, dar mai slab dotat din punct de vedere tehnologic. In aceasta Preparatie se folosea cianura in productie. Exista o sectie care se numea Cianuratia. Inainte de 1989, aici, la UPS se producea namolul aurifer, dus la Phoenix pentru a fi rafinat. Si dupa Revolutie a fost la fel, dar atunci era in lucru celebrul plan care a scos UPS la pensie. Baia Mare avea o unitate noua numita SC Aurul. Avand in vedere ca UPS a devenit amintire, fiind inchisa cu ceva ani in urma, am fost sa vedem ruinele care se vad de pe bulevardele ce ies din oras. Acum se pot vedea locuri care nu au fost la vederea baimarenilor obisnuiti niciodata. Cianuratia, sectia de aglomerare, locurile unde lucrau cei ce se pricepeau la aur si argint, tancurile in care era adus minereul macinat cu bile de fonta. Multe sectii cu un fir incredibil de conducte si canale. O uzina in sensul adevarat al cuvantului. Acum ea e „in posesia” tiganilor veniti sa recupereze metale. Cand am vazut imensele rezervoare de zeci de metri inaltime, am ramas cu gura cascata. Tiganii umblau dupa maruntis, iar acolo sunt rezervoare din oteluri speciale. E drept ca sunt imbracate in caramizi, dar ce afacere ar fi pentru cautatorii nomazi de metale. Mergand pe firul procesului tehnologic am intalnit oameni care au lucrat in UPS. In diverse locuri. Toti ne-au povestit de sectia de cianurare. Locul unde se folosea cianura in procesul tehnologic. Dupa ce minereul era adus si macinat el era trecut prin mai multe faze tehnologice, dupa care se ajungea la cianura. Aici lucrau muncitorii meseriasi. Totul era pazit, controlat, supravegheat. In aceasta sectie se obtinea pasta de aur ce era dusa la Phoenix. Pentru transportul acestui namol foarte scump erau asigurate masuri de paza exceptionala. Butoaiele cu acest namol erau duse de masini blindate. Masinile trageau la o rampa ce dadea in sectia de cianuratie. Pe o distanta de vreo patru metri erau cate cinci militieni inarmati cu pistoale mitraliera. Masuri foarte stricte. Cei din cianuratie au fost cei mai expusi la cianura folosita in procesul tehnologic. La modul simplist spus este ce se foloseste si la fostul Aurul. Ca tot se vorbeste de efectele nestiute ale cianurii, din cei care au lucrat in Cianuratia de la UPS mai traieste un singur muncitor. Ne referim la cei care erau in contact direct cu otrava. Alti angajati, pe functii de conducere sau in alte sectii sunt bine, au cu totul alte preocupari. Nu prea doresc sa vorbeasca despre perioada de dinainte de 1990. Parca exista si acum o teama de militie, de Securitate si de tot ce a insemnat un astfel de loc de munca in care se extrageau metale nobile. „A fost bine. Am lucrat intr-o sectie de aglomerare, dar pot sa spun ca am umblat in cizme prin namolul aurifer pana mi-a fost greata. Acum pot spune ca am calcat in picioare atat aur si argint ca…”, a spus unul dintre fostii tehnicieni. Am auzit si povesti incredibile. In aglomerare erau niste instalatii care agitau minereul macinat si amestecat cu diverse substante chimice, sa spunem asa. Erau persoane care masurau in permanenta nivelul metalelor nobile. Aceasta concentratie era notata si reprezenta secret de serviciu. Doar cateva persoane stiau ce concentratie de aur si argint era prelucrat. In baza acestor date, la sfarsit de ziua de munca trebuia sa rezulte o anumita cantitate de „aglomerat” aurifer. Intr-una din zile, ne-a povestit unul dintre tehnicieni, au tot luat probe si nimic. Nu era aurul ce ar fi trebuit sa fie. Tot au asteptat sa apara cantitatea estimata, dar nimic. Pana la urma au intrat in panica. In acele vremuri, anul 1988, o astfel de intamplare ar fi dus la inchisoare grea. Dupa panica a venit cautarea unei explicatii, a unei solutii. In disperare de cauza, tehnicienii s-au apucat sa caute aurul pierdut. Intr-un tarziu au gasit pe jos, in fata unui agitator, o bila de 2,5 kilograme de aur. Rar apareau astfel de bucati de aur, dar asa mare nu au vazut niciodata. In luna aceea s-a inregistrat o depasire semnificativa a productie de aur. De aceea angajatii sectiei au primit o prima de 25%. Ce vremuri spuneau in 2010, cei care stiu povestea aurului maramuresean. Anii au trecut si interesele celor care au cladit SC Aurul au dus spre inchiderea UPS. Acum mai este o ruina cu povesti minunate despre cel mai nobil dintre metale. Investitii comuniste Tot plimbandu-ne am ajuns la o sectie care a fost o mare investitie in perioada anilor 1988-1989. Langa actualul Romaltyn, gard lipit de acesta se afla o constructie care pe o parte este nefunctionala, pe alta, inspre Sasar, functioneaza un restaurant cu o denumire ciudata: Elegance. In aceasta cladire a fost una dintre cele mai mari investitii de la Remin, in ultimii ani ai comunismului luminat. Din 1988 au fost aduse acolo doua turbosuflante, niste instalatii precum motoarele de avion care urmau sa introduca aer cald in procesul tehnologic la o presiune foarte mare. Rolul era de a mari productivitatea, la modul simplist spus. Cele doua turbo suflante au costat 8 milioane de marci. Informatia a fost confirmata de membrul fondator al PSD Maramures, inginerul Ilie Tudor, la acea vreme inginer la investitii la UPS. Cele doua turbosuflante au fost montate pe niste fundatii special construite pentru a nu induce vibratii in cladire. Ar fi daramat-o. Ea a functionat din vara lui 1989. Dupa Revolutie a cazut in „dizgratia” celor care au pregatit marea afacere a aurului. O investitie incredibila pentru acei ani a ramas in dorul lelii. Ne-am interesat ce s-a intamplat cu instalatiile respective. Cu uimire am aflat ca ele au existat pana in 2003, cand cladirea cu tot ce se afla acolo, de la turbosuflante, pana la sistemul de transport al materialului, un fel de transportor pe sina ingusta, a fost vanduta. Cel care a cumparat afirma ca a vrut sa faca o afacere, adica sa vanda la fier vechi turbosuflantele, in principal. Ele aveau multe tone greutate. „Asa am vrut sa fac dar nu am avut noroc. Ele au fost furate. Dupa ce am cumparat, eram in curte comuna cu cei de la mina Sasar, intr-o noapte au disparut toate. Au mai ramas sinele. Banuiesc ca cei de la mina au fost autorii”, ne-a spus proprietarul. El a povestit ca s-a chinuit sase luni sa scoata fundatiile pentru turbosuflantele furate. Aceste fundatii au fost realizate dupa manual, ne-a confirmat si Ilie Tudor, in momentul de fata om de afaceri. Proprietarul cladirii a mai spus un lucru incredibil. Dupa sase luni de chinuri acele fundatii au fost decupate. Una dintre ele cantarea 45 de tone. A fost nevoie de utilaje speciale pentru a le transporta de acolo, mai exact bucatile (ca ultima solutie a folosit dinamita). Chiar daca era vorbaret, cel care are un restaurant lipit de fostul Aurul, nu a vrut sa spuna cat a dat pe cladire si de la cine a cumparat. Povesti frumoase care vor continua. „A fost bine. Am lucrat intr-o sectie de aglomerare, dar pot sa spun ca am umblat in cizme prin namolul aurifer pana mi-a fost greata. Acum pot spune ca am calcat in picioare atat aur si argint ca…”, a spus unul dintre fostii tehnicieni. Nicolae TEREMTUS teremtus@gazetademaramures.ro