
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro

Tabăra „Sufletul micului creştin în culori şi imagine”
Anul acesta, tabăra a avut loc în Groşi şi a fost organizată de Parohia Groşi şi preotul Claudiu Pop, Parohia Rus, Şcoala Groşi, Şcoala Dumbrăviţa, în parteneriat cu Primăria Groşi, Primăria Dumbrăviţa şi UAC Europe, în perioada 7-11 august, la biserica şi căminul cultural din Groşi. În total, au participat la tabără peste 35 de copii, dintre care 10 din comuna Dumbrăviţa. Programul s-a desfăşurat între orele 09.00-16.00 şi a cuprins ateliere de pictură, meşteşuguri populare, creaţie dar şi exerciţii de autocunoaştere şi dezvoltare personală, întâlniri cu reprezentanţi ai Jandarmeriei, cu voluntarii unei asociaţii naţionale de tineri.
Un moment deosebit a fost vizita Preasfinţitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului în tabără, fiind întâmpinat cu multă bucurie de către copii. Cel mai important moment a fost vizita PS Iustin şi a domnului director de la Cultură, Ioan Marchiş, care au admirat lucrările copiilor. Apoi, am plecat pe jos cu PS Iustin de la biserica din Groşi până la Habra, în pelerinaj, cântând pricesne, un moment care le va rămâne copiilor în memorie până la bătrâneţe, deoarece au făcut acest pelerinaj împreună cu episcopul locului, Preasfinţitul Părinte Iustin, iar un pelerinaj împreună cu un ierarh este un lucru poate unic în viaţă. Pe lângă muncă, copiii au avut parte şi de distracţie la piscina „La Nuci”, prin mijlocirea domnului primar de Groşi. Duminică a avut loc festivitatea de încheiere a taberei, când a fost încununat tot ce s-a lucrat timp de o săptămână printr-o expoziţie şi prin conferinţa maestrului Dan Puric.
La mănăstirea Habra, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin le-a vorbit din nou elevilor şi însoţitorilor lor din tabără despre adevăratele modele pe care trebuie să le aibă copiii, iar modelul suprem de urmat este Maica Domnului.
Tabăra s-a încheiat duminică, 13 august 2017, la Mănăstirea Habra, unde s-a organizat o expoziţie cu lucrările realizate în tabără, cu ocazia conferinţei lui Dan Puric, intitulată „Să fii român”.