Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Marţi , 8 Octombrie , 2024

Stabilirea unui salariu minim adecvat în România poate fi realizată doar printr-un dialog social autentic.

de Gazeta de Maramures

 Ca președinte al Comisiei juridice din Senat, am inițiat o dezbatere alături de colegii din Comisia de muncă la care am invitat sindicatele, patronatul și experți în economie. Vreau să identificăm cele mai bune soluții în vederea introducerii salariului minim adecvat și în România, care să aducă echilibru economic și să răspundă atât intereselor angajaților, cât și angajatorilor.

După patru runde de negocieri intense, precum și susținerea de către mine a unor amendamente, am ajuns la un rezultat important: o marjă de negociere între 47% - 52% din salariul mediu pe economie pentru stabilirea salariului minim.
În cadrul ședinței comune a Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări și a Comisiei pentru muncă, familie și protecție socială din Senatul României, am subliniat că este important ca salariul minim adecvat să aibă acoperire în productivitate, în caz contrar riscând să ne confruntăm cu probleme majore în economia națională.
Astăzi, proiectul a fost adoptat de Senatul României, ca primă Cameră sesizată, cu 99 de voturi “pentru”, și sunt convins că va primi susținerea necesară și în Camera Deputaților, ca for decizional.
Proiectul legislativ va moderniza cadrul salarial din România și se va alinia cerințelor UE, iar faptul că am contribuit la forma finală, asigurând coerență într-un domeniu atât de important, mă face să cred că acest demers va contribui la un climat social stabil și un cadru economic predictibil.

 

Cristian Niculescu Țâgârlaș - Senator PNL