Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Luni , 4 Iunie , 2012

PDL – întruchiparea corupţiei ridicată la nivel de politică de stat

de Dragos Titea

După eşecul lamentabil al numeroaselor guverne PDL şi după dezastrul lăsat în urmă de aceştia, singurele figuri noi, reformate, singurele tinere speranţe ale PDL-ului reînnoit sunt fostul pro-curor ceauşist, Monica Macovei, fostul Ministru al Muncii, Sebastian Lăzăroiu, deghizat în sociolog independent, care vorbeşte despre basme şi povestiri de adormit copiii, şi Traian Radu Ungureanu, unul dintre marii intelectuali laudători ai lui Traian Băsescu.

Aceştia vin să ne vorbească, cu tupeul caracteristic celor de la PDL, despre corectitudine, anti-corupţie sau independenţa justiţiei. Vin să ne spună că “salariul nesimţit”, formulă consacrată tot de ei, al tatălui Robertei Anastase, este, de fapt, justificat de o mare şi deosebită calificare profesională, care, de pildă la judecătorii atât de condamnaţi, ale căror salarii nu se ridica nici la jumătatea celor 350 milioane lei vechi primiţi de Corneliu Anastase, le lipseşte cu desăvârşire.

O altă schimbare de poziţie la fel de interesantă este şi la Monica Macovei, cea care, în 2005, declara public că Parchetul Naţional Anti-corupţie, înfiinţat în timpul guvernării PSD, din 2000-2004, ar trebui desfiinţat şi care, acum, vine să ne vorbească despre justiţie şi să ne dea lecţii. Tot Monica Macovei, aceasta fecioară a reformei justiţiei, care nu a făcut niciodată presiuni asupra justiţiei, este cea care, împreună cu Traian Băsescu, între 2005 şi 2009 a numit 3.011 judecători şi procurori.

Monica Macovei şi PDL dau astăzi indicaţii pentru judecători, din postura celor care au distrus ideea de independenţă a Justiţiei şi credibilitatea acestei instituţii, care nu mai are rol decât de sperietoare pentru adversarii politici. Monica Macovei, sub înaltul patronaj al lui Traian Băsescu, a pus din nou justiţia sub control politic, prin modificările legislative din anul 2004, deşi partenerii europeni recomandaseră ca procuratura să fie independentă. Prin dezinteresul total arătat faţă de mijloacele necesare unei justiţii eficiente, corecte, independente, în căutarea adevărului, Justiţia română a ajuns aproape de blocaj.

 

Astfel, în 2012, la 5 ani de la intrarea în Uniunea Europeană, sistemul judiciar este părtinitor, aşa cum o arată şi cel mai recent raport al Departamentului de Stat al SUA, din care au fost publicate extrase şi în presa românească de zilele trecute. În toţi aceşti ani, problema MCV nu s-a rezolvat deloc. În ciuda imaginii pe care Monica Macovei a vrut să şi-o creeze în ţară, ea n-a reuşit să facă nimic pentru a se scoate acest mecanism de monitorizare. Justiţia românească n-a înregistrat progrese suficient de convingătoare, în ciuda faptului că PDL a deţinut toată puterea şi tot controlul asupra ţării în tot acest timp. Cei de la PDL au impus un incalificabil în ceea ce priveşte construirea de dosare, prin falsificarea dovezilor, şantajarea martorilor şi inducerea în eroare a instanţelor şi a altor instituţii ale statului, a căror misiune era tocmai aceea de a proteja cetăţenii de manifestări abuzive.

DNA a fost transformată dintr-o instituţie importantă a statului, cu misiunea de a lupta împotriva corupţiei, într-un instrument politic partizan, destinat hartuirii adversarilor politici din afara partidului propriu si a membrilor propriului partid, care nu se conformează. Justiţia s-a transformat, în urma mandatului Monicăi Macovei, în poliţie politică.

Schimbarea guvernului aduce după sine speranţa că sistemul de intimidare a judecătorilor şi de constrângere a adversarilor sub ameninţarea unor dosare penale, vor dispărea treptat din justiţia şi din societatea românească.

 

Dragoş Titea, secretar general Departament Transporturi PSD